Autoritate de lucru judecat,art. 114/1 din Legea nr. 302/2004,respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii străine.


Principiul non bis in idem nu este incident, daca o decizie de încetare a urmaririi penale, potrivit dreptului naţional al unui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte. De asemenea acelasi principiu nu este incident daca faptele materiale nu sunt aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), coincidenţa faptelor, trebuind înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică. ( hotărârea Van Esbroeck )


Principiul non bis in idemeste prevăzut expres într-o serie de convenţii şi tratate internaţionale (art. 9 din Convenţia europeană de extrădare, Capitolul 3 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenţia de la Bruxelles cu privire la principiulnon bis in idem, Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului), precum şi în legislaţia internă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.
Dispoziţiile legale enunţate au fost adoptate pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen, în aplicarea principiului non bis in idem.
În Legea nr. 302/2004, principiul non bis in idem este prevăzut şi în art. 10, conform căruia cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate.
Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeaşi faptă.
Articolul 6 din Tratatul Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.
Articolul 50 din Cartă prevede că nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că principiul non bis in idem nu poate fi aplicat cu privire la o decizie a autorităţilor judiciare dintr-un stat membru care declară închiderea unui caz după ce procurorul a decis încetarea urmăririi penale pentru că proceduri similare au fost iniţiate într-un alt stat membru împotriva aceluiaşi inculpat şi pentru aceleaşi fapte, fără pronunţarea unei hotărâri în fond cu privire la prezentul caz (CEJ Cauza C-469/03). De asemenea, principiul nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea în fond a cauzei cu care a fost sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte, în acest stat (CEJ Cauza C-491/07).
Totodată, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.
În recurs, inculpatul R.M. susţine că principiul non bis in idem îi este aplicabil, întrucât a fost supus urmăririi penale în Spania pentru aceleaşi fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanţa naţională, solicitând recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor, cu consecinţa încetării procesului penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt din 22 aprilie 2008 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în raport cu 12 părţi vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. şi C.F.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul a recrutat prin înşelăciune şi transportat în Spania părţile vătămate, de unde au fost preluate, cazate şi folosite la munci agricole pe mai multe plantaţii, pe o perioadă de 2 luni (septembrie - noiembrie 2005), inculpatul însuşindu-şi contravaloarea muncii prestate de părţile vătămate. Pentru realizarea scopului urmărit - exploatarea părţilor vătămate - inculpatul le-a creat acestora o stare de dependenţă, reţinând actele de identitate şi remiţându-le sume infime (între 1 şi 10 euro), insuficiente pentru a le permite revenirea în ţară, în acelaşi timp supraveghind părţile vătămate, inclusiv în timpul convorbirilor telefonice ale acestora.
Totodată, s-a reţinut că părţile vătămate au fost supuse unui regim de viaţă degradant, locuind în condiţii improprii (sub cerul liber, fără acces la apă curentă ori grupuri sanitare), hrana fiind asigurată de către inculpat contra cost, din alimente expirate, preluate din deşeurile aruncate de magazinele din localitate.
Aceeaşi situaţie de fapt a fost reţinută şi de prima instanţă şi, constatând că vinovăţia inculpatului a fost dovedită şi întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului R.M. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a dispus condamnarea acestuia la 5 ani închisoare.
În anul 2005, faţă de inculpatul R.M., autorităţile judiciare spaniole au declanşat în Spania o procedură penală instrumentată de Tribunalul de Instrucţie din Sanlucar La Mayor în dosarul nr. 1701/2005, pe baza denunţurilor formulate de M.G. şi M.P. împotriva inculpatului R.M., C.A. şi a cetăţeanului spaniol M.J. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.
Prin hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 a Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor s-a dispus închiderea provizorie a cauzei în ceea ce-l priveşte pe R.M., reţinându-se că „inconsecvenţa versiunilor declarate” de cei doi denunţători M.G. şi M.P. „fac ca numita diligenţă (cercetare/urmărire penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în ceea ce priveşte faptul delictiv imputat.”
Prin sentinţa din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală nr. 3 din Madrid s-a reţinut în considerente că pentru faptele pentru care este acuzat R.M. dosarul rămâne deschis în Spania (dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării, având în vedere că persoana solicitată - R.M. - s-a opus predării şi continuarea în Spania, pentru aceleaşi fapte, a procedurii penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe perioadă provizorie.
Prin urmare, raportând cele enunţate la speţa dedusă judecăţii se constată că inculpatului R.M. nu îi este aplicabilă regula non bis in idem, întrucât prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor nu s-a dispus definitiv achitarea sau condamnarea inculpatului pentru traficul de persoane a 12 părţi vătămate în Spania în perioada septembrie - noiembrie 2005, ci numai o închidere provizorie a cauzei privind pe acelaşi inculpat referitoare la numai două părţi vătămate M.G. şi M.P. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.
După cum s-a menţionat şi în hotărârea Curţii Penale Centrale nr. 3 din Madrid, dosarul privindu-l pe R.M. a rămas deschis în Spania, urmând a continua procedura penală intentată împotriva acestuia pentru aceleaşi fapte, procedură în prezent clasată pe perioadă provizorie.
Aşadar, prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor nu a fost stinsă definitiv acţiunea penală pornită împotriva inculpatului R.M. în Spania şi nu constituie un impediment pentru o nouă urmărire penală pentru aceleaşi fapte, aşa cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în cauza Turansky C-491/07.
Pe de altă parte, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem este necesar ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe, coincidenţa faptelor presupunând un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe.
Or, în speţă, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor inculpatului din cadrul celor două proceduri, de vreme ce în faţa autorităţilor judiciare spaniole faptele inculpatului R.M. se referă la două părţi vătămate M.G. şi M.P., în cuprinsul hotărârii nefiind menţionată nicio dată a comiterii infracţiunilor, iar hotărârea de condamnare a inculpatului R.M. pentru trafic de persoane dispusă prin sentinţa penală nr. 48 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Olt se referă la 12 părţi vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. şi C.F. - săvârşită în perioada septembrie - noiembrie 2005.
Concluzionând, instanţa de apel a apreciat corect că soluţia de respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii străine formulată de inculpatul R.M. este întemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 116 din acelaşi act normativ, principiul non bis in idem nefiind aplicabil în cauză

Extras din Decizia nr.162/2012 a ICCJ, sectia penala, sursa scj.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.