Autoritate de lucru judecat,art. 114/1 din Legea nr. 302/2004,respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii străine.
Principiul
non bis in idem nu este incident, daca o decizie de încetare
a urmaririi penale, potrivit dreptului naţional al unui stat, nu
stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un
impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi
fapte. De asemenea acelasi principiu nu este incident daca faptele
materiale nu sunt aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în
faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), coincidenţa faptelor,
trebuind înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe,
independent de încadrarea lor juridică. ( hotărârea Van Esbroeck
)
Principiul
non bis in idemeste prevăzut expres într-o serie de
convenţii şi tratate internaţionale (art. 9 din Convenţia
europeană de extrădare, Capitolul 3 din Convenţia de punere în
aplicare a Acordului Schengen, Convenţia de la Bruxelles cu privire
la principiulnon bis in idem, Convenţia europeană privind
transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la
Convenţia europeană a drepturilor omului), precum şi în
legislaţia internă.
Potrivit
dispoziţiilor art. 1141 din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară în materie penală, o persoană în
privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe
teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi
urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de
condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare
sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a
pronunţat condamnarea.
Dispoziţiile
legale enunţate au fost adoptate pentru punerea în practică a
Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului
Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a
controalelor la frontierele comune, Schengen, în aplicarea
principiului non bis in idem.
În
Legea nr. 302/2004, principiul non bis in idem este
prevăzut şi în art. 10, conform căruia cooperarea judiciară
internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice
alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi
dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau
încetarea procesului penal; pedeapsa aplicată în cauză, printr-o
hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format
obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra
părţii neexecutate.
Astfel,
în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea
de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi
fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o
sancţiune pentru aceeaşi faptă.
Articolul
6 din Tratatul Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaşte
drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000,
astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg, care
are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.
Articolul
50 din Cartă prevede că nimeni nu poate fi judecat sau condamnat
pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat
în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în
conformitate cu legea.
În
jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că
principiul non bis in idem nu poate fi aplicat cu
privire la o decizie a autorităţilor judiciare dintr-un stat membru
care declară închiderea unui caz după ce procurorul a decis
încetarea urmăririi penale pentru că proceduri similare au fost
iniţiate într-un alt stat membru împotriva aceluiaşi inculpat şi
pentru aceleaşi fapte, fără pronunţarea unei hotărâri în fond
cu privire la prezentul caz (CEJ Cauza C-469/03). De asemenea,
principiul nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea
în fond a cauzei cu care a fost sesizat, un organ al unui stat
contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu
prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care
această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al
acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie
astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru
aceleaşi fapte, în acest stat (CEJ Cauza C-491/07).
Totodată,
pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se
impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în
ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza
C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce
priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un
ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea
lor juridică.
În
recurs, inculpatul R.M. susţine că principiul non bis in
idem îi este aplicabil, întrucât a fost supus urmăririi
penale în Spania pentru aceleaşi fapte pentru care s-a dispus
condamnarea sa de către instanţa naţională, solicitând
recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii Tribunalului Mixt
nr. 3 din Sanlucar la Mayor, cu consecinţa încetării procesului
penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat.
În
cauza dedusă judecăţii, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată
prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt din 22
aprilie 2008 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de
persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,
în raport cu 12 părţi vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V.,
B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. şi C.F.
În
fapt, s-a reţinut că inculpatul a recrutat prin înşelăciune şi
transportat în Spania părţile vătămate, de unde au fost
preluate, cazate şi folosite la munci agricole pe mai multe
plantaţii, pe o perioadă de 2 luni (septembrie - noiembrie 2005),
inculpatul însuşindu-şi contravaloarea muncii prestate de părţile
vătămate. Pentru realizarea scopului urmărit - exploatarea
părţilor vătămate - inculpatul le-a creat acestora o stare de
dependenţă, reţinând actele de identitate şi remiţându-le sume
infime (între 1 şi 10 euro), insuficiente pentru a le permite
revenirea în ţară, în acelaşi timp supraveghind părţile
vătămate, inclusiv în timpul convorbirilor telefonice ale
acestora.
Totodată,
s-a reţinut că părţile vătămate au fost supuse unui regim de
viaţă degradant, locuind în condiţii improprii (sub cerul liber,
fără acces la apă curentă ori grupuri sanitare), hrana fiind
asigurată de către inculpat contra cost, din alimente expirate,
preluate din deşeurile aruncate de magazinele din localitate.
Aceeaşi
situaţie de fapt a fost reţinută şi de prima instanţă şi,
constatând că vinovăţia inculpatului a fost dovedită şi
întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a
inculpatului R.M. pentru comiterea infracţiunii de trafic de
persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a
dispus condamnarea acestuia la 5 ani închisoare.
În
anul 2005, faţă de inculpatul R.M., autorităţile judiciare
spaniole au declanşat în Spania o procedură penală instrumentată
de Tribunalul de Instrucţie din Sanlucar La Mayor în dosarul nr.
1701/2005, pe baza denunţurilor formulate de M.G. şi M.P. împotriva
inculpatului R.M., C.A. şi a cetăţeanului spaniol M.J. pentru
delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.
Prin
hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 a Tribunalului Mixt
nr. 3 din Sanlucar La Mayor s-a dispus închiderea provizorie a
cauzei în ceea ce-l priveşte pe R.M., reţinându-se că
„inconsecvenţa versiunilor declarate” de cei doi denunţători
M.G. şi M.P. „fac ca numita diligenţă (cercetare/urmărire
penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în
ceea ce priveşte faptul delictiv imputat.”
Prin
sentinţa din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală
nr. 3 din Madrid s-a reţinut în considerente că pentru faptele
pentru care este acuzat R.M. dosarul rămâne deschis în Spania
(dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării,
având în vedere că persoana solicitată - R.M. - s-a opus predării
şi continuarea în Spania, pentru aceleaşi fapte, a procedurii
penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe
perioadă provizorie.
Prin
urmare, raportând cele enunţate la speţa dedusă judecăţii se
constată că inculpatului R.M. nu îi este aplicabilă regula non
bis in idem, întrucât prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3
din Sanlucar La Mayor nu s-a dispus definitiv achitarea sau
condamnarea inculpatului pentru traficul de persoane a 12 părţi
vătămate în Spania în perioada septembrie - noiembrie 2005, ci
numai o închidere provizorie a cauzei privind pe acelaşi inculpat
referitoare la numai două părţi vătămate M.G. şi M.P. pentru
delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.
După
cum s-a menţionat şi în hotărârea Curţii Penale Centrale nr. 3
din Madrid, dosarul privindu-l pe R.M. a rămas deschis în Spania,
urmând a continua procedura penală intentată împotriva acestuia
pentru aceleaşi fapte, procedură în prezent clasată pe perioadă
provizorie.
Aşadar,
prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor nu a
fost stinsă definitiv acţiunea penală pornită împotriva
inculpatului R.M. în Spania şi nu constituie un impediment pentru o
nouă urmărire penală pentru aceleaşi fapte, aşa cum Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene a decis în cauza Turansky C-491/07.
Pe
de altă parte, pentru aplicabilitatea principiului non bis
in idem este necesar ca faptele materiale şi inculpatul să
fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor
instanţe, coincidenţa faptelor presupunând un ansamblu
nediferenţiat de circumstanţe.
Or,
în speţă, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor
inculpatului din cadrul celor două proceduri, de vreme ce în faţa
autorităţilor judiciare spaniole faptele inculpatului R.M. se
referă la două părţi vătămate M.G. şi M.P., în cuprinsul
hotărârii nefiind menţionată nicio dată a comiterii
infracţiunilor, iar hotărârea de condamnare a inculpatului R.M.
pentru trafic de persoane dispusă prin sentinţa penală nr. 48 din
16 aprilie 2009 a Tribunalului Olt se referă la 12 părţi vătămate
- Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. şi
C.F. - săvârşită în perioada septembrie - noiembrie 2005.
Concluzionând,
instanţa de apel a apreciat corect că soluţia de respingere a
cererii de recunoaştere a hotărârii străine formulată de
inculpatul R.M. este întemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile
prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 116
din acelaşi act normativ, principiul non bis in idem nefiind
aplicabil în cauză
Extras din Decizia nr.162/2012 a ICCJ, sectia penala, sursa scj.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu