Înşelăciune în contracte. Emiterea unui bilet la ordin fără acoperire.,conţinut constitutiv, latură subiectivă.

Infracțiunea de înselaciune nu subzista atunci când emitentul da viza de plata asupra unui bilet la ordin stiind ca nu are disponibil din care sa se execute plata, legiuitorul necerand  existentei disponibilului în momentul emiterii titlului.     Inexistenta în cont, la scadenta, a sumelor de bani prevazute în biletele la ordin deschide posesorilor titlurilor respective dreptul la actiune directa sau în regres, ca si la executarea nemijlocita a biletelor la ordin, potrivit art. 45-55 si art. 57-64 din Legea nr. 58/1934.

Biletul la ordin este, ca si cec-ul un titlu de credit, însa între acestea exista deosebiri fundamentale, legiuitorul prevazându-le prin reglementari distincte .

    La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existenta pentru emitent a disponibilului pe care se obliga sa i-l plateasca beneficiarului, astfel ca nu se poate afirma ca emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal ca este solvabil pentru suma înscrisa în bilet. Acesta doar se obliga ca la o anumita data sa plateasca o anumita suma si nu atesta nereal ca si poseda acea suma în momentul emiterii titlului.

    Dispozitiile art. 215 alin. 3 Cod penal, coroborate cu cele cuprinse în alin. 1 din acelasi text de lege, atesta ca pentru existenta infractiunii de înselaciune în conventii, este necesara desfasurarea unei activitati de inducere sau mentinere în eroare a persoanei vatamate fata de care nu s-ar fi încheiat sau executat contractul.

    Ori, infractiunea de înselaciune nu subzista atunci când emitentul da viza de plata asupra unui bilet la ordin stiind ca nu are disponibil din care sa se execute plata. Aceasta, pe de o parte, pentru ca, prin emiterea biletului la ordin, emitentul îsi asuma o obligatie, si nu atesta vreun fapt, apoi pentru ca între momentul vizei si scadenta exista un interval de timp, care îi permite emitentului sa asigure realizarea platii si pentru ca legea a prevazut institutia protestului ca pe o cale de atac de care dispune beneficiarul în cazul refuzului de viza din partea emitentului si mai ale pentru faptul (care a fost mentionat anterior), ca legiuitorul nu cere îndeplinirea acestei conditii, a existentei disponibilului în momentul emiterii titlului.

    Astfel, în speta fiind vorba de un angajament de plata ce contine asumarea în mod unilateral a unei obligatii pecuniare fata de beneficiar, în caz de neplata este atrasa o raspundere civila, contractuala generata de neexecutarea a unei obligatii asumate într-un contract, ceea ce da nastere unei actiuni civile în justitie sau executarii nemijlocite a biletului la ordin.

    Simpla neexecutare a unei obligatii civile asumate în baza unui contract, nu poate avea consecinte de natura penala atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.

    Inexistenta în cont, la scadenta, a sumelor de bani prevazute în biletele la ordin deschide posesorilor titlurilor respective dreptul la actiune directa sau în regres, ca si la executarea nemijlocita a biletelor la ordin, potrivit art. 45-55 si art. 57-64 din Legea nr. 58/1934.

    Nu se poate prezuma intentia dolosiva a intimatului în conditiile în care contractul s-a executat în mod voluntar de ambele parti fara a exista probleme legate de plata contravalorii marfurilor livrate, relatie care a continuat fara incidente si dupa refuzul biletului la ordin, intimatul a înstiintat petenta anterior scadentei cu privire la poprirea contului de catre DGFP Bistrita-Nasaud, încercând sa stabileasca prin întelegere cu partenerul contractual o alta modalitate de achitare a debitului, s-au produs dovezi din care a rezultat ca în activitatea societatii intimatului au intervenit disfunctionalitati. Aceste aspecte creeaza dubii puternice în ceea ce priveste existenta intentiei care trebuie sa caracterizeze latura subiectiva a infractiunii de înselaciune.

    Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul în care principiul aflarii adevarului, consacrat în art. 3 Cod procedura penala, se regaseste în materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, în masura în care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie îndoielnica, tocmai cu privire la vinovatia sa în legatura cu fapta imputata, instanta nu îsi poate forma o convingere care sa se constituie într-o certitudine si de aceea trebuie sa concluzioneze în sensul nevinovatiei intimatului.

    În cauza, instanta a retinut ca nu s-a dovedit fara putinta de tagada faptul ca intimatul a intentionat sa însele petenta în executarea contractului comercial încheiat, astfel ca nu sunt întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune.

    În aceste conditii plângerea împotriva solutiei procurorului a fost respinsa iar petenta a fost obligata sa plateasca, în favoarea statului, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Extras din Sentinţa penală nr. 675/2011a Judecatoriei Bistriţa, sursa portal.just.ro