Furt calificat. Latura subiectivă. Existenţa intenţiei de însuşire. Restabilirea unor drepturi pretins încălcate nu se poate realiza decât pe căile prevăzute de lege.

Restabilirea unor drepturi pretins încalcate nu se face prin acte de însusire a bunului, ci numai pe caile prevazute de lege.Plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire.

Practica judiciara constanta a instantei supreme atesta ca activitatea inculpatului recurent se circumscrie laturii subiective a infractiunii de furt “împrejurarea ca inculpatii se credeau îndreptatiti la luarea unor bunuri din posesia partii vatamate, deoarece aveau de încasat o suma de bani de la aceasta, conditionând restituirea bunurilor de o împrejurare incerta – plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire". În acelasi sens, tot instanta suprema a decis ca “invocarea de catre inculpat a unui drept asupra bunului sustras este irelevanta, valorificarea pretentiilor patrimoniale nefiind permisa decât pe caile prevazute de lege". Înalta Curte de Casatie si Justitie într-o alta speta a decis ca “intentia de furt exista si în situatia în care autorul faptei a luat bunurile fara consimtamântul proprietarului, sub pretext ca acesta refuza sa-i înapoieze o suma de bani împrumutata". Aceeasi instanta a statuat ca “din punctul de vedere al realizarii continutului infractiunii de furt, nu intereseaza cui apartine dreptul de proprietate sau de coproprietate asupra bunului, relevant fiind numai ca, în momentul savârsirii furtului, bunul se afla în posesia sau detentia legitima a altei persoane; asadar, urmarind sa dobândeasca fara drept posesia unor bunuri din detentia altuia, inculpatul actioneaza cu intentia de a fura". Într-o alta decizie, instanta suprema a învederat ca “împrejurarea ca inculpatul se credea îndreptatit a i se restitui o suma de bani de catre partea vatamata, este fara relevanta sub aspectul analizat si nu exclude constiinta însusirii pe nedrept a lucrurilor în cauza, atâta timp cât el cunostea ca partea vatamata are drept de proprietate asupra acelor lucruri si le-a luat din posesia acesteia fara consimtamântul sau". Sustinerile inculpatului recurent, în sensul ca deposedarea partii vatamate nu s-a facut în scopul însusirii pe nedrept, ci pentru a recupera datoria victimei catre inculpat, sunt contrazise de probe si totodata, fara relevanta în ce priveste existenta infractiunii si încadrarea ei juridica, restabilirea unor drepturi pretins încalcate neputându-se face prin acte de însusire a bunului, ci numai pe caile prevazute de lege.

    În alta ordine de idei, litigiul dintre parti nu este de natura civila deoarece chiar si potrivit Codului civil, art.1295 se dovedeste ca “vânzarea-cumpararea este perfectata de îndata ce partile s-au învoit asupra pretului, chiar daca bunul nu a fost predat", legea neconditionând încheierea unui contract de vânzare-cumparare în forma scrisa, iar pe de alta parte, posesia de buna credinta exercitata de partea vatamata asupra bunului îi confera un drept de proprietate conform art.1909 alin.2 C.civ.

    Prin urmare, partea vatamata a devenit proprietarul autoturismului în momentul în care s-a înteles cu inculpatul B. asupra pretului, neinteresând momentul la care a platit efectiv valoarea vehiculului si nici când a intrat în posesia bunului. Curtea retine ca si latura civila a cauzei a primit o rezolvare judicioasa din partea instantelor de fond.

Extras din  Decizia 802/2011 a  Curtii de Apel Cluj, sursa portal.just.ro