jurisprudenta

      Pentru ca  inculpata    a  savarsit fapta  in stare de provocare,  agresata de catre victima,  pe fondul consumului de alcool, atât victima (în vârsta de 83 de ani), cât si inculpata (în vârsta de 72 de ani) obisnuiau sa consume bauturi alcoolice,  fiindca aceasta avea  discernamântul diminuat, inculpata suferind de  etilism cronic , avand in vedere  vârsta si persoana inculpatei,  conduita sa dupa savârsirea acesteia,  împrejurarea ca inculpata avea si are în îngrijire o persoana bolnava si netransportabila (sora victimei, S.E.), Curtea apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara privare de libertate, prin supravegherea comportamentului inculpatei pe durata unui termen de încercare.  În ce priveste apelul inculpatei, sub aspectul carentelor de individualizare a pedepsei, Curtea a apreciat ca sanctiunea aplicata acesteia este conforma criteriilor  art. 72 ,  52  C. pen. si proportionala faptei concrete.     Chiar si în conditii de provocare, infractiunea de omor ce

Se impune retinerea dispozitiilor art. 74  lit. a)  si  c)  C. pen. si art. 76  lit. b)  C. pen. si pe cale de consecinta   reducerea pedeapsei aplicata inculpatului M.V.M. de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.183 C.pen deoarece din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Dolj, rezulta ca inculpatul, anterior savârsirii faptei, era o persoana bine integrata social, fiind de profesie zidar, respectat de consatenii sai, ca nu a creat probleme organelor locale, având o conduita adecvata normelor de convietuire sociala,  de asemenea acesta  recunoscut si regretat fapta savârsita, prezentându-se la toate solicitarile organelor de urmarire penala si la toate termenele de judecata. Totodata se va avea in vedere  caracterizarea inculpatului întocmita de Primaria Comunei Dobresti, judetul Dolj,  din care rezulta ca inculpatul este cunoscut pe plan local ca o persoana sociabila, nu era un consumator î

Existenta unor interese conflictuale ale partilor impunea în mod evident o evaluare contextuala a credibilitatii declaratiilor date si o verificare a tuturor circumstantelor aplicabile. În special, nu a fost facuta nicio încercare de a stabili cu mai multa precizie sursa comportamentului celui de-al doilea reclamant fata de alti copii, asa cum a fost descris de martori, domnul B.G. si doamna S.F., care observasera în mod direct comportamentul acestuia. Mai mult, în rezolutia de neîncepere a urmaririi penale fata de D.C., procurorii nu au respectat instructiunile procurorului ierarhic superior si s-au bazat exclusiv pe probele deja disponibile în dosar. În plus, instantele nationale nu au examinat posibilitatea efectuarii din oficiu a unei anchete de catre autoritatile nationale, cu privire la un astfel de act interzis, pretins comis de D.C. fata de fiul sau, astfel cum este prevazut de art. 180 alin. (3) C. pen.  De asemenea autoritatile au desfasurat ancheta penala cu o întârziere

    Este unanim acceptat ca, unul dintre principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administratiei publice, este principiul operativitatii, care obliga orice structura administrativ ca, în scopul realizarii interesului general, dar si a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa actioneze în mod prompt, eficace si eficient.     În acest sens, trebuie mentionata recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Ministri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrari (administratii), ca administratiile publice sa actioneze si sa-si execute obligatiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei si cu interesele care exista în cauza respectiva.  De asemenea potrivit art. 41.1 din C.D.FU.E., orice persoana are dreptul ca problemele sale sa fie rezolvate în mod impartial, corect si într-un termen rezonabil. În jurisprudenta sa constanta, Înalta Curte de Casatie si Ju

  În speta, probele administrate nu au dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca inculpatul ar fi folosit violenta pentru a-si asigura fuga de sub escorta. Declaratiile celor doi agenti trebuiesc apreciate si prin prisma faptului ca acestia erau cercetati penal si disciplinar pentru înlesnirea evadarii.    Cum nicio alta proba din dosar nu demonstreaza ca inculpatul l-a îmbrâncit pe agentul-sef M.A. pentru a fugi de sub escorta, nu se poate concluziona ca inculpatul a comis infractiunea în modalitatea prevazuta de alin. (2) al art. 269 C. pen. În motivarea recursului sau, inculpatul arata ca nu a folosit violenta în niciun mod pentru a evada, fapt confirmat de declaratiile medicului de garda D.C.D. si ale portarului spitalului - T.I., în mod gresit fiind retinute declaratiile politistilor care erau persoane interesate în cauza, iar pedeapsa aplicata este prea mare.     Inculpatul solicita casarea deciziei recurate si mentinerea hotarârii primei instante.     Examinând r

Aplicarea dispozitiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu face imposibila retinerea circumstantelor atenuante.     Dispozitiile art. 320 1 C. proc. pen. se refera la judecata unei cauze în cazul recunoasterii vinovatiei, situatie în care inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa în cazul pedepsei închisorii, situatie ce nu creeaza incompatibilitate cu retinerea unor circumstante atenuante cu consecinta reducerii pedepsei în limitele prevazute de art. 76 C. pen.     Cât timp dispozitiile art. 320 1 C. proc. pen. creeaza un cadru special în care se desfasoara judecarea cauzei, retinerea circumstantelor atenuante se referea strict la cuantumul pedepsei, fapt pentru care Înalta Curte apreciaza ca cele doua institutii judiciare pot coexista. Text extras din Decizie nr. 2353/2011 Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constata ca sintagma folosita de legiuitor referitor la existenta în concret a pericolului pe care îl reprezinta inculpatul pentru ordinea publica presupune existenta unor riscuri de natura a periclita functionarea normala a institutiilor statului, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora. Or, vazând circumstantele reale ale cauzei,  faptul ca a trecut aproape 1 an de la momentul luarii masurii arestarii preventive.  , faptul ca în cea mai mare parte probele dosarului au fost administrate, ramânând de audiat doar un singur martor sub acoperire, datele ce circumstantiaza persoana inculpatului, respectiv faptul ca acesta este la primul conflict cu legea penala, era student la momentul comiterii faptelor, a colaborat cu organele de ancheta, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cazul Jiga contra României) se constata ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei masuri mai putin restrictive nu ar

Declaratiile date de inculpat în cursul urmaririi penale, de recunoastere a faptei, au fost retractate ulterior. Conform art. 69 C. proc. pen., declaratiile inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care au fost coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor administrate în cauza.  În speta, nu a rezultat vreun alt element de ordin probator care sa sustina recunoasterea initiala a inculpatului., astfel încât în mod justificat ambele instante, au aplicat regula in dubio pro reo. Înalta Curte constata, sub aspectul criticii formulate de parchet, ca atât instanta de fond, cât si cea de apel au analizat probele administrate în cauza, atât în cursul urmaririi penale cât si în faza cercetarii judecatoresti si au constatat ca acestea nu conduc la concluzia certa ca inculpatul a incendiat în seara zilei de 28 decembrie 2008 locuinta partii vatamate C.F.     Parchetul, în motivarea recursului, face referire la declaratiile de recunoastere ale

Nu este nulă cercetarea judecatoreasca urmare a nerespectarii dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Aceste prevederi  reprezinta o protectie adusa de legiuitor victimelor infractiunilor prevazute de art. 13 si 18 din aceasta lege în favoarea acestora si nu a inculpatilor asa încât în masura în care prin judecarea cauzei în sedinta publica s-ar fi putut aduce o vatamare drepturilor vreunei parti aceasta nu putea fi decât persoana vatamata prin infractiune, victima infractiunii si nu inculpatul, dreptul de a invoca nulitatea actului conform alin. (1) al art. 197 C. proc. pen. apartinând numai acesteia. Nu este fondata nici critica privind nulitatea cercetarii judecatoresti ca urmare a nerespectarii dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.     Potrivit art. 290 C. proc. pen., sedinta de judecata este publica, iar daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vointei intime a persoanei,