Art.197 alin.2 C.pr.pen, nulitate absoluta rechizitoriu, lipsa date de stare inculpat pe baza evidentelor de specialitate, restituire parchet.

Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre mentiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul se înscriu si acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civila ce se impun a fi stabilite cu certitudine si în baza evidentelor de specialitate, ci nu într-o maniera empirica, exclusiv în baza sustinerilor anumitor persoane, fie ele si apropiate persoanei inculpatului. Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecatii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecata, fara îndeplinirea conditiilor de esenta, context în care în mod just instanta de apel a apreciat cu privire la încalcarea dispozitiilor legale privitoare la sesizarea instantei, anume împrejurare care atrage nulitatea absoluta a actului de trimitere în judecata, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

    În prezenta cauza, procurorul a procedat la trimiterea în judecata a unei persoane fara identitate, ale carei date de stare civila sunt sustinute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului – mama, frati - fara vreo reflectare în documente oficiale.

    În acord cu concluziile la care a ajuns instanta de prim control judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabila instantei de judecata, ci în mod prioritar, organelor de urmarire penala care trebuie sa manifeste rol activ potrivit art. 202 C. proc. pen. în scopul strângerii datelor necesare lamuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei solutionari a cauzei în sensul trimiterii în judecata a unei persoane cu identitate stabilita în conditiile legii.

    Procedura trimiterii în judecata se efectueaza prin rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemneaza actul de dispozitie al procurorului de trimitere în judecata. Este stiut ca în judecata nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoana fata de care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si este de la sine înteles ca persoana respectiva trebuie identificata în baza legii.

    Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecatii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecata, fara îndeplinirea conditiilor de esenta, context în care în mod just instanta de apel a apreciat cu privire la încalcarea dispozitiilor legale privitoare la sesizarea instantei, anume împrejurare care atrage nulitatea absoluta a actului de trimitere în judecata, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

    Rechizitoriul este actul procedural în care se consemneaza dispozitiile de trimitere în judecata a inculpatului, instanta de judecata fiind sesizata cu judecarea numai a faptei si persoanei cuprinse în actul de sesizare.

    Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre mentiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul se înscriu si acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civila ce se impun a fi stabilite cu certitudine si în baza evidentelor de specialitate, ci nu într-o maniera empirica, exclusiv în baza sustinerilor anumitor persoane, fie ele si apropiate persoanei inculpatului.

    Îndeplinirea unor asemenea exigente se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecata, moment procesual de o deosebita importanta în derularea procesului penal.

    Contrar sustinerilor procurorului, Înalta Curte de Casatie si Justitie considera ca rezolvarea unei chestiuni precum identitatea inculpatului, de catre instanta de judecata nelegal învestita din perspectiva datelor ce ar fi trebuit sa conduca la identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în conceptul art. 44 C. proc. pen.

    În acest sens, este de retinut ca aspectele ce tin de obiectul judecatii astfel cum e reglementat de art. 317 C. proc. pen. – anume fapta si persoana aratata în actul de sesizare a instantei – nu pot fi lamurite de catre instanta în contextul unor chestiuni prealabile.

    Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casatie si Justitie îsi însuseste punctul de vedere exprimat de instanta de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronuntate, constatând încalcarea dispozitiilor legii privitoare la sesizarea instantei si, în consecinta, nulitatea absoluta a actului de trimitere în judecata potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obliga la restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmaririi penale si a eventualei legale sesizari a instantei de judecata.

    În virtutea considerentelor expuse, în conformitate cu art. 380 – art. 381 C. proc. pen. – solutia dispusa de instanta de control este legala si temeinica, în conditiile constatarii existentei unuia din cazurile prevazute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lânga Înalta Curte De Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucuresti împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia I penala.

Extras Decizie 2102/2012 a Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro