Dubiu privind folosirea violentei pentru evadare, subiectivitatea declaratilor agentilor de pază.

  În speta, probele administrate nu au dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca inculpatul ar fi folosit violenta pentru a-si asigura fuga de sub escorta. Declaratiile celor doi agenti trebuiesc apreciate si prin prisma faptului ca acestia erau cercetati penal si disciplinar pentru înlesnirea evadarii.    Cum nicio alta proba din dosar nu demonstreaza ca inculpatul l-a îmbrâncit pe agentul-sef M.A. pentru a fugi de sub escorta, nu se poate concluziona ca inculpatul a comis infractiunea în modalitatea prevazuta de alin. (2) al art. 269 C. pen.

În motivarea recursului sau, inculpatul arata ca nu a folosit violenta în niciun mod pentru a evada, fapt confirmat de declaratiile medicului de garda D.C.D. si ale portarului spitalului - T.I., în mod gresit fiind retinute declaratiile politistilor care erau persoane interesate în cauza, iar pedeapsa aplicata este prea mare.

    Inculpatul solicita casarea deciziei recurate si mentinerea hotarârii primei instante.

    Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare prevazute de art. 385⁹ pct. 14 si 17 C. proc. pen., Înalta Curte retine ca acesta este întemeiat pentru considerentele ce urmeaza:

    Potrivit art. 269 alin. (1) C. pen. evadarea din starea legala de retinere sau detentie se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

    Conform alin. (2) al aceluiasi articol pedeapsa este mai mare daca fapta este savârsita prin folosirea de violente, de arme sau de alte instrumente ori de catre doua sau mai multe persoane împreuna.

    În speta, probele administrate nu au dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca inculpatul ar fi folosit violenta pentru a-si asigura fuga de sub escorta.

    Dupa efectuarea controlului medical la Spitalul Municipal din Câmpina, inculpatul încatusat a fost condus de catre martorii I.A. si M.A. - agenti-sefi de politie catre masina politiei ce se afla parcata în curtea institutiei.

    În timp ce martorul I.A. se afla pozitionat cu spatele la inculpat încercând sa deschida masina, iar martorul M.A. la o distanta de 0,50 m în spatele sau, inculpatul a fugit de sub escorta prin curtea spitalului, iesind apoi pe partea destinata accesului autovehiculelor care era deschisa.

    Martorul M.A. a relatat ca în momentul în care se aflau la 1 - 1,5 m de autospeciala de transport, inculpatul l-a împins puternic cu corpul, moment în care s-a dezechilibrat, iar inculpatul a fugit îndreptându-se spre poarta de acces.

    Martorul I.A. a aratat ca dupa ce a deschis usa autospecialei de transport, s-a întors, moment în care l-a vazut pe M.A. în timp ce îsi recapata echilibrul, strigând totodata „STAI”, iar pe inculpat fugind în curtea spitalului.

    Martorul nu a vazut personal ce s-a întâmplat în spatele sau la momentul când minorul a fugit, dar arata ca celalalt agent se afla într-o miscare aplecata spre în fata si a crezut ca îsi revine dintr-o dezechilibrare. Nu poate preciza exact daca pozitia în care l-a vazut era rezultatul efortului martorului M.A. de a-si reveni dupa ce fusese dezechilibrat sau era rezultatul angajarii sale în fuga dupa minor.

    Ceilalti martori audiati - D.C.D. si T.I. nu au vazut momentul în care inculpatul a fugit de sub escorta, martorul T.I., relatând doar ca l-a observat pe inculpat dupa acest moment, în timp ce iesea pe poarta de acces, iar cei doi agenti l-au somat sa stea.

    Din actele dosarului rezulta ca cei doi agenti însarcinati cu paza inculpatului si audiati ca martori în prezenta cauza au fost cercetati pentru savârsirea infractiunii de înlesnire a evadarii prevazuta de art. 270 alin. (4) C. pen., din declaratiile acestora rezultând ca sunt cercetati disciplinar în legatura cu evadarea inculpatului.

    Prin Rezolutia din 3 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Prahova s-a dispus neînceperea urmaririi penale pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 270 alin. (4) C. pen.

    Cu toate acestea, nu se poate retine dincolo de orice îndoiala ca inculpatul a folosit violenta pentru a evada, declaratiile celor doi agenti fiind apreciate si prin prisma faptului ca acestia erau cercetati penal si disciplinar pentru înlesnirea evadarii.

    Cum nicio alta proba din dosar nu demonstreaza ca inculpatul l-a îmbrâncit pe agentul-sef M.A. pentru a fugi de sub escorta, nu se poate concluziona ca inculpatul a comis infractiunea în modalitatea prevazuta de alin. (2) al art. 269 C. pen.

Text extras din  Decizia nr. 2402/2011 a Secției Penale Înaltei Curți de Casație si Justiție, sursa scj.ro.