Înlocuire măsură preventivă, trafic de droguri, pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte constata ca sintagma folosita de legiuitor referitor la existenta în concret a pericolului pe care îl reprezinta inculpatul pentru ordinea publica presupune existenta unor riscuri de natura a periclita functionarea normala a institutiilor statului, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora. Or, vazând circumstantele reale ale cauzei,  faptul ca a trecut aproape 1 an de la momentul luarii masurii arestarii preventive.  , faptul ca în cea mai mare parte probele dosarului au fost administrate, ramânând de audiat doar un singur martor sub acoperire, datele ce circumstantiaza persoana inculpatului, respectiv faptul ca acesta este la primul conflict cu legea penala, era student la momentul comiterii faptelor, a colaborat cu organele de ancheta, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cazul Jiga contra României) se constata ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei masuri mai putin restrictive nu are caracterul perturbarii procesului penal si nici nu prezinta pericol pentru ordinea publica.

În termen legal, împotriva încheierii mentionate a declarat recurs Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj pentru cazul de casare prevazut de art. 385¹⁷ pct. 2 C. proc. pen., solicitând casarea, în parte, a încheierii atacate, în ce priveste admiterea cererii formulate de catre inculpatul H.M.A. de înlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, rejudecarea cauzei în aceste limite, si mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului.

    În sustinerea celor solicitate s-a aratat ca inculpatul a fost condamnat de instanta de fond la o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni închisoare pentru savârsirea infractiunilor de trafic si detinere de droguri de mare risc, masura arestarii preventive a acestuia dispunându-se la data de 22 octombrie 2010, în timpul urmaririi penale, data de la care a fost prelungita si mentinuta succesiv, inclusiv prin hotarârea de condamnare.

    S-a mai sustinut ca, instanta de apel, în mod gresit, a retinut ca s-au schimbat temeiurile ce au determinat initial luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat, întrucât temeiul arestarii îl constituie dispozitiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar acesta nu a disparut.

    În acest sens, s-a precizat ca infractiunile presupus a fi savârsite de catre inculpat denota un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind condamnat de catre instanta de fond, subzistând astfel temeiurile ce au stat la baza luarii acestei masuri.

    S-a mai aratat ca instanta trebuia sa tina seama si de amploarea pe care a luat-o pe plan national traficul de droguri, precum si de impactul asupra societatii, în conditiile în care traficantii ofera droguri persoanelor cu o vârsta frageda si îsi formeaza piata de desfacere dupa ce aceste persoane minore devin dependente de consumul de droguri.

    Nu în ultimul rând, s-a mai sustinut ca termenul rezonabil al arestarii preventive nu este depasit în cauza, iar mentinerea starii de arest a inculpatului este justificata si din perspectiva art. 5 parag. 1 lit a) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

    Recursul declarat de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj nu este fondat.

    Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecata, se poate lua fata de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevazând arestarea preventiva.

    Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede ca masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt întrunite conditiile prevazute de art. 143 si inculpatul a savârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

    În raport de actele dosarului, Înalta Curte constata ca prin sentinta penala nr. 138 din 30 martie 2011 pronuntata în Dosarul nr. 1163/117/2011, Tribunalul Cluj retinând în favoarea inculpatului dispozitiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 si art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului H.M.A. la o pedeapsa rezultanta de 3 ani, pe care a sporit-o la 3 ani si 2 luni închisoare.

    Cu referire la motivele de recurs invocate, se retine ca instanta de apel, la 13 septembrie 2011, verificând din oficiu legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatului H.M.A. a constatat ca, în cauza conditia impusa de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la „existenta probelor ca lasarea în libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica", nu mai subzista, nemaifiind de actualitate, trecând aproape 1 an de la momentul luarii masurii arestarii preventive.

    Analizând dispozitiile legale anterior mentionate, respectiv dispozitiile art. 136 alin. (1) si art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constata ca sintagma folosita de legiuitor referitor la existenta în concret a pericolului pe care îl reprezinta inculpatul pentru ordinea publica presupune existenta unor riscuri de natura a periclita functionarea normala a institutiilor statului, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora.

    Or, vazând circumstantele reale ale cauzei si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cazul Jiga contra României) se constata ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei masuri mai putin restrictive nu are caracterul perturbarii procesului penal si nici nu prezinta pericol pentru ordinea publica.

    Pe de alta parte, la alegerea acestei masuri (obligarea de a nu parasi localitatea) s-au avut în vedere si datele ce circumstantiaza persoana inculpatului, respectiv faptul ca acesta este la primul conflict cu legea penala, era student la momentul comiterii faptelor, a colaborat cu organele de ancheta, beneficiind si de dispozitiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

    Totodata, Înalta Curte a constatat si faptul ca în cea mai mare parte probele dosarului au fost administrate, respectiv inculpatul a fost audiat, ramânând de audiat doar un singur martor sub acoperire, astfel ca s-a diminuat si riscul de a influenta în vreun fel cercetarea judecatoreasca sau buna desfasurare a procesului penal.

    În aceasta ordine de idei, se constata ca din perspectiva analizarii acestor elemente anterior prezentate, se poate concluziona ca inculpatul, la acest moment procesual - când a mai ramas de audiat un singur martor - nu mai prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar continuarea cercetarii judecatoresti se poate desfasura în bune conditii si cu acesta în stare de libertate.

    Nu în ultimul rând, Înalta Curte constata ca masura obligarii de a nu parasi localitatea reglementata de dispozitiile art. 145 C. proc. pen. ofera suficiente garantii procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligatiilor mentionate prin încheierea recurata, care sa asigure buna desfasurare a procesului penal în continuare si cu inculpatul în libertate.

    Ca atare, Încheierea pronuntata la 13 septembrie 2011 este legala

Text extras din Decizia nr. 3102/2011 a  Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro.