Principiul operativității, termen rezonabil art.41.1 din C.D.F.U.E., art.6 din C.E.D.O, refuzul nejustificat de soluționare al cererii de despăgubire de catre C.C.S.D.
Este unanim acceptat ca, unul dintre
principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administratiei
publice, este principiul operativitatii, care obliga orice structura
administrativ ca, în scopul realizarii interesului general, dar si a
drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa actioneze
în mod prompt, eficace si eficient.
În acest sens,
trebuie mentionata recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul
de Ministri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7
din Codul bunei administrari (administratii), ca administratiile publice sa
actioneze si sa-si execute obligatiile într-un termen rezonabil, în raport cu
complexitatea cauzei si cu interesele care exista în cauza respectiva. De asemenea potrivit art. 41.1 din C.D.FU.E.,
orice persoana are dreptul ca problemele sale sa fie rezolvate în mod
impartial, corect si într-un termen rezonabil. În jurisprudenta sa constanta,
Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia de contencios, administrativ si
fiscal, a statuat ca termenul rezonabil, ca garantie a unui proces echitabil,
în sensul art. 6 parag. (1) din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil si în cadrul
procedurilor administrative reglementate pentru solutionarea oricaror cereri de
catre organele administratiei publice centrale sau locale. Astfel fiind, în mod
întemeiat a retinut instanta de fond refuzul nejustificat în sarcina
autoritatii publice recurente, pe care a obligat-o sa transmita dosarul în
litigiu la un evaluator, în scopul finalizarii procedurii administrative si
emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despagubirilor cuvenite
intimatei-reclamante, potrivit dispozitiei emisa de Primarul Municipiului
Craiova.
În cauza,
este necontestat ca procedura administrativa, de restituire a imobilului trecut
în proprietatea Statului Român a început cu notificarea nr. 512/N/2001 facuta
de intimata-reclamanta prin executorul judecatoresc.
Ca urmare, prin dispozitia primarului din 14 martie 2005, pentru motivul ca
imobilul respectiv este imposibil de restituit în natura, se acorda masuri
reparatorii în echivalent, dispozitia fiind transmisa împreuna cu dosarul la
S.C.C. pentru Stabilirea Despagubirilor unde este înregistrata din 06 aprilie
2006.
Admitând actiunea formulata de intimata-reclamanta, instanta de fond a
sustinut, în esenta, ca cererea acesteia nu a fost solutionata într-un termen
rezonabil, ca garantie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Conventia
europeana a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un
evaluator sa reprezinte un refuz nejustificat, solutie pe care instanta de
recurs o apreciaza ca fiind legala si temeinica.
Astfel, potrivit Titlului VIII, Cap. V – procedurile administrative pentru
acordarea despagubirilor, art. 16 alin.
(4) si (5) din Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei […],
cu modificarile si completarile ulterioare, „ (5) S.C.C. va proceda la
centralizarea dosarelor prevazute la alin.
(1) si (2),
în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natura a fost respinsa, dupa
care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societatii de evaluatori
desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) Dupa primirea
dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata va efectua procedura
de specialitate si va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite
Comisiei Centrale. Acest raport va contine cuantumul despagubirilor în limita
carora vor fi acordate titlurile de despagubire”.
Dupa cum s-a aratat în expunerea rezumativa prezentata mai sus, criticile
autoritatii recurente pornesc de la faptul ca Legea nr.
247/2005 nu prevede niciun termen care sa oblige autoritatile
competente sa solutioneze cererile într-un anumit termen, precum si ca, în
raport cu dispozitiile deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt solutionate si
dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrarii lor, astfel ca nu
exista o încalcare a unui termen rezonabil si, pe cale de consecinta, nu se
poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
Este adevarat ca Titlul VII – Regimul stabilirii si platii despagubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr.
247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu prevede
nici un termen limita pentru solutionarea dosarelor privind emiterea titlurilor
de despagubire, termen care nu se regaseste nici în Normele metodologice
aprobate prin H.G. nr.
1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008 emisa de
C.C.S.D., dar aceasta situatie nu poate constitui un argument pentru ca durata
de solutionare sa fie lasata la voia autoritatii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat ca, unul dintre principiile care
trebuie sa guverneze activitatea organelor administratiei publice, este
principiul operativitatii, care obliga orice structura administrativ ca, în
scopul realizarii interesului general, dar si a drepturilor si intereselor
legitime ale persoanelor particulare, sa actioneze în mod prompt, eficace si
eficient.
În acest sens, trebuie mentionata recomandarea privind buna administrare, prin
care Comitetul de Ministri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor
membre, prin art. 7 din Codul bunei administrari (administratii), ca
administratiile publice sa actioneze si sa-si execute obligatiile într-un
termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei si cu interesele care
exista în cauza respectiva.
Într-adevar, ca urmare a aderarii României la U.E. si intrarii în vigoare a
Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidata
din TVE, recunoaste drepturile, libertatile si principiile prevazute în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetatenii
români sunt beneficiarii unui drept la o buna administrare ca drept
fundamental, în raport cu statutul lor de cetateni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Carta, orice persoana are dreptul ca problemele
sale sa fie rezolvate în mod impartial, corect si într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispozitiile art.
20 din Constitutie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse
în legislatia primara – Legea nr.
247/2005, în cazul de fata, cât si în reglementarile secundare –
H.G. nr. 1095/2005 si decizia nr. 2815/2008, în cazul de fata, referitoare la
procedura de solutionare a cererilor care au ca scop acordarea despagubirilor
pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici
interpretate si nici aplicate cu ignorarea dreptului la o buna administrare si
cu încalcarea termenului rezonabil de solutionare a cererilor respective, ca
element component al dreptului la o buna administrare.
Pe de alta parte, trebuie mentionat si faptul ca, în jurisprudenta sa
constanta, Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia de contencios,
administrativ si fiscal, a statuat ca termenul rezonabil, ca garantie a unui
proces echitabil, în sensul art. 6 parag. (1) din C.E.D.O., este pe deplin
aplicabil si în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru solutionarea
oricaror cereri de catre organele administratiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanta de fond a retinut în mod întemeiat ca autoritatile
administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate sa
actioneze într-un termen rezonabil pentru solutionarea cererii
intimatei-reclamante.
De asemenea, în raport cu data declansarii procedurii administrative – anul
2001 si cu data înregistrarii dosarului la C.C.S.D. –2006, precum si în raport
cu importanta cauzei pentru intimata-reclamanta, dar si cu atitudinea de
tergiversare manifestata de autoritatile administrative competente, rezulta ca
instanta de fond a apreciat în mod întemeiat încalcarea termenului rezonabil de
catre autoritatile respective, ceea ce reprezinta un refuz nejustificat în
sensul dispozitiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit.
i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca
atitudinea de a nu solutiona cererea unei persoane, manifestata cu exces de
putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit.
n) din aceeasi lege, prin exces de putere se întelege exercitarea de
catre autoritatile publice a dreptului de apreciere prin încalcarea limitelor
competentei legale sau prin încalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Or, în cauza, asa cum s-a argumentat mai sus, autoritatile administrative
competente sesizate cu solutionarea cererii formulate de intimata-reclamanta,
si-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care
erau datoare sa rezolve cererea în litigiu, cu încalcarea termenului rezonabil,
ca element al dreptului fundamental la o buna administrare de care beneficiaza
intimata-reclamanta.
Astfel fiind, în mod întemeiat a retinut instanta de fond refuzul nejustificat
în sarcina autoritatii publice recurente, pe care a obligat-o sa transmita dosarul
în litigiu la un evaluator, în scopul finalizarii procedurii administrative si
emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despagubirilor cuvenite
intimatei-reclamante, potrivit dispozitiei emisa de Primarul Municipiului
Craiova.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este
neîntemeiat, urmând sa fie respins, solutia instantei de fond fiind legala si
temeinica.
Text extras din Decizia nr. 5516/2010 Secţia de Contencios Admin. a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu