Servitutea de vedere, art. 611-614,C.civ, deschiderile pentru aer si lumina, condiții.

Deschiderile pentru aer şi lumină nu fac obiectul restricţiilor prevăzute de art.611-614 din C.civ. Geamul mat, folosit pentru iluminare, impune si obligatia de a nu se deschide fereastra catre proprietatea vecinului, în timp ce deschiderea pentru aerisire cere directionarea deasupra unei vederi normale, blocarea deschiderii sau obturarea vederii prin panouri opace.

Astfel, într-adevar, în termenii art. 611-614 C.civ., se impune proprietarului unui fond ca orice deschidere de vedere spre fondul vecinului sa o faca la 19 decimetri de proprietatea vecina si 6 centimetri pentru vederea piezisa. Deschiderile pentru aer si lumina pot fi facute fara respectarea vreunei distante, acestea impunând însa ca deschiderile sa nu permita trecerea, adica sa nu devina/sa poata folosi drept cai de acces sau sa poata fi folosite altfel decât s-a destinat din conceptie. Pentru a stabili daca pot asigura sau nu vederea în proprietatea reclamantului, a fost necesar si s-a stabilit ca este posibila vederea piezisa, la distanta înaltimii normale a unei persoane de podea, deci la nivelul privirii.
    Intimatii au modificat pozitionarea si dimensiunile acestor deschideri utilitare, dându-le dimensiunile unei ferestre de vedere si permitând accesul pe proprietatea vecina. Desi deschiderea unei ferestre în zidul casei, care este înspre proprietatea unui vecin, nu constituie în sine o manifestare abuziva a dreptului de proprietate, vecinul nefiind cu nimic lezat, aerul si lumina de pe proprietatea sa fiind susceptibila de apropriatiune, atunci când deschiderile pot fi multifunctionale, este evident ca ele pot induce nesiguranta celuilalt proprietar, fapt care-i afecteaza dreptul de proprietate.
    Ori, în speta, datorita dimensiunilor marite si pozitionarii lor, ferestrele exced unor simple deschideri de iluminat si aerisire, ele fiind practicate in zidul constructiei, cu vedere la proprietatea vecina a apelantei. Desi nu exista indicii ca pârâtii au folosit sau au avut intentia sa foloseasca deschiderile/ferestre pentru a patrunde în curtea reclamantei, existând aceasta posibilitate, dreptul de proprietate al apelantei este afectat, astfel ca ea ar trebui sa beneficieze de asigurari suplimentare în acest sens. Nu se poate astepta sa se întâmple încalcarea dreptului, contând ca legea penala apara, cât timp exista prevederi legale suportive civile în aceasta problema. Geamul mat, folosit pentru iluminare, impune si obligatia de a nu se deschide fereastra catre proprietatea vecinului, în timp ce deschiderea pentru aerisire cere directionarea deasupra unei vederi normale, blocarea deschiderii sau obturarea vederii prin panouri opace. Interdictia de a avea vedere asupra proprietatii vecinului este o restrictie adusa dreptului de proprietate, o exceptie de la caracterul absolut al proprietarului si ca atare este de stricta interpretare.

Extras din Decizia nr. 433/2011, a Tribunalului Sibiu, sursa portal just.ro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.