Admitere recurs, nerespectarea dreptului la aparare , omisiunea analizarii unei aparari.

In prezenta unei cereri expres formulate în apel, instanta de control judiciar avea obligatia de a se pronunta asupra solicitarii inculpatului privind inexistenta elementelor constitutive ale tentativei la infractiunea de înselaciune, conform art. 378 alin. (3) C. proc. pen., retinând si ca solutia instantei de fond nu fusese deloc motivata sub acest aspect, iar sustinerile invocate în apel nu aveau natura unei aparari formale, fiind justificate cu argumente de lege.

Examinând decizia atacata în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursurile sunt fondate, pentru existenta cazului de casare prevazut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. si care face inutila analizarea celorlalte motive invocate.

    Se retine în acest sens ca instanta de prim control judiciar a omis sa se pronunte asupra cererii inculpatului prin care se invoca, ca motiv de apel, gresita condamnare pentru tentativa la infractiunea de înselaciune.

    Critica invocata prin motivele de apel, sustinuta oral si în cadrul dezbaterilor, nu a fost analizata de instanta de control judiciar, fiind evidenta vatamarea cauzata inculpatului prin omisiunea instantei în ceea ce priveste respectarea dreptului la aparare.

    Cererea de achitare formulata sub motivul ca activitatea infractionala nu era susceptibila a primi si încadrarea prevazuta la art. 215 C. pen. constituia o cerere esentiala pentru inculpat si de natura sa influenteze solutia procesului, prin modificarea substantiala adusa situatiei juridice a inculpatului, în ipoteza primirii acesteia de catre instanta.

    În legatura cu acest aspect, Înalta Curte constata ca pronuntarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesara în conditiile în care si prima instanta, înlaturând solicitarea apararii, calificase fapta inculpatului constând în folosirea înscrisurilor falsificate în procesele introduse pentru restituirea împrumuturilor ca tentativa la infractiunea de înselaciune, fara a face însa nicio referire concreta la argumentele prezentate în sustinerea tezei privind inexistenta elementelor constitutive ale infractiunii.

    În fata instantei de apel, ca si în motivele scrise de recurs, au fost mentionate si detaliate elementele pe baza carora s-a considerat de catre aparare ca infractiunea de înselaciune nu se savârseste niciodata prin intermediul instantei, chiar si în ipoteza în care cererea de chemare în judecata se întemeiaza pe un înscris doveditor falsificat si acesta serveste ca temei la pronuntarea unei hotarâri judecatoresti.

    Desi argumentatia formulata era pertinenta din perspectiva textelor legale ce reglementeaza infractiunile de fals în înscrisuri sub semnatura privata si înselaciune, sustinându-se ca plasmuirea unui înscris producator de consecinte juridice si ulterior folosirea lui în vederea obtinerii acelor consecinte juridice nu poate fi încadrata si ca infractiune de fals si de înselaciune în acelasi timp, în conditiile în care nu se savârsise nicio actiune de inducere în eroare din partea autorului falsului asupra acelora ale caror interese erau lezate de situatia constatata de înscrisurile contrafacute, atât prima instanta, cât si instanta de apel nu au mentionat în considerente motivele care au condus la respingerea cererii inculpatului, multumindu-se sa arate ca faptele retinute în sarcina acestuia realizeaza continutul constitutiv al infractiunilor în discutie.

    Prin urmare, în prezenta unei cereri expres formulate în apel, instanta de control judiciar avea obligatia de a se pronunta asupra solicitarii inculpatului privind inexistenta elementelor constitutive ale tentativei la infractiunea de înselaciune, conform art. 378 alin. (3) C. proc. pen., retinând si ca solutia instantei de fond nu fusese deloc motivata sub acest aspect, iar sustinerile invocate în apel nu aveau natura unei aparari formale, fiind justificate cu argumente de lege.

    Neregularitatea constatata atrage incidenta cazului de casare prevazut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., situatie în care Înalta Curte de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpatul M.D. si de partea civila Uniunea Ucrainenilor din România, va fi casata decizia din apel si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta a Curtii de Apel Suceava, urmând a fi analizate toate motivele de apel invocate.

Text extras din Decizia nr. 3529/2011 a Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro