Omorul (art. 174 C. pen.) art.152 C.pen, publicitatea nu este prezumata.

Dispozitiile art. 152 lit. c) C. pen. fac parte din situatiile în care publicitatea nu este prezumata ci presupune îndeplinirea unor conditii, prima „în loc neaccesibil publicului, cu intentia însa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si a doua rezultatul sa se fi produs fata de doua sau mai multe persoane. In lipsa oricaror probe din care sa rezulte ca inculpatii au savârsit fapta cu intentia de a fi vazuta, în mod corect prima instanta i-a condamnat pentru infractiunea de tentativa la omor simplu prevazuta de art. 20, 174 alin. (1) C. pen. si nu pentru infractiunea de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

In speta tentativa la omor a fost savârsita în curtea locuintei partii vatamate - loc nepublic Pentru ca fapta sa poata fi considerata savârsita în public conform art. 152 lit. c) C. pen. trebuie ca ea sa fi fost savârsita în loc neaccesibil publicului, cu intentia însa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane.  Infractiunea de omor, cere întotdeauna intentia faptuitorului de a omorî, rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecinta sigura a faptei sale (intentie directa), fie ca o eventualitate (intentie indirecta).  Elementul subiectiv propriu infractiunii de omor face ca aceasta fapta sa se poata delimita de alte infractiuni îndreptate împotriva vietii persoanei cum ar fi infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, ori infractiunea de ucidere din culpa.Determinarea întinderii notiunii de intentie ca fapta sa fie vazuta sau auzita, nu poate fi raportata la dispozitiile art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen. deoarece asa cum rezulta din cele aratate, omorul poate fi savârsit fie cu intentie directa fie cu intentie indirecta, ca forma de vinovatie, pe când intentia ca fapta sa fie vazuta constituie o împrejurare agravanta.Locul unde s-a savârsit infractiunea este un termen al infractiunii. Asa cum s-a aratat în cele ce preced, uneori legea conditioneaza fie existenta, fie gravitatea infractiunii de natura locului unde s-a comis infractiunea.În toate aceste cazuri, natura (felul) locului iar nu locul în sine, constituie o conditie pentru existenta sau calificarea infractiunii.

    Printre cauzele speciale de agravare, raspândite în „partea speciala" a C. pen. sub forma de elemente circumstantiale, care califica faptul si agraveaza pedeapsa este si locul infractiunii - omorul s-a comis în public.Dispozitiile art. 152 lit. c) C. pen. fac parte din situatiile în care publicitatea nu este prezumata ci presupune îndeplinirea unor conditii, prima „în loc neaccesibil publicului, cu intentia însa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si a doua rezultatul sa se fi produs fata de doua sau mai multe persoane."

    Din probe rezulta ca în întâlnirea avuta cu partea vatamata dupa ce s-au consumat bauturi alcoolice pe parcursul a circa 11 ore si nu au ajuns la un acord cu privire la autoturismul cumparat în comun, la plecare inculpatii au vrut sa tracteze autoturismul si de aici s-a ajuns la conflict. Partea vatamata a fost acel care a iesit pe fereastra, s-a înarmat cu matura si s-a luat la bataie cu inculpatii. În aceste conditii inculpatii l-au lovit cu cutitele.

    Infractiunea a fost comisa spontan si cu intentie indirecta.    Asa fiind, în lipsa oricaror probe din care sa rezulte ca inculpatii au savârsit fapta cu intentia de a fi vazuta, în mod corect prima instanta i-a condamnat pentru infractiunea de tentativa la omor simplu prevazuta de art. 20, 174 alin. (1) C. pen. si nu pentru infractiunea de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

    Sub acest aspect motivarea instantei de apel este deficitara întrucât motivând ca apelul este nefondat a avut în vedere dispozitiile art. 152 lit. d) C. pen. teza a II-a, dispozitii care nu sunt aplicabile în cauza.

Având în vedere conditiile concrete în care s-a savârsit infractiunea, pozitia si participarea partii vatamate în conflict, recunoasterea faptei, regretul manifestat si acceptarea cererilor de despagubire formulate de partea vatamata, corect prima instanta a retinut circumstante atenuante.Reducerea pedepsei aplicata inculpatului H.S., în conditiile în care acesta este recidivist este nejustificata, mai ales ca în conditiile aplicarii si a dispozitiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., tribunalul i-a aplicat o pedeapsa mult redusa, aproape la minimul prevazut de lege ca efect al circumstantelor atenuante (art. 76 alin. (2) C. pen.).

    Asa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul va fi admis, decizia casata cu retinerea spre rejudecare.

    Rejudecând cauza, Înalta Curte, urmeaza sa mentina pedeapsa aplicata de prima instanta, aceea de 4 ani închisoare.

Text extras din: Decizie nr. 3276/2011 a  Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.