Revocarea masurii preventive (art. 139 C. proc. pen.)

De la -
Mentinerea masurii preventive dispuse fata de o persoana se raporteaza, printre altele, si la natura si modalitatea de savârsire a faptei de care este acuzata, aceasta neputând constitui, însa, o justificare în sine a mentinerii masurii, pâna la depasirea unui termen rezonabil, natura si gravitatea faptelor neputând constitui criterii care sa excluda de plano persoana respectiva de la beneficiul punerii sale în libertate, având în vedere si împrejurarea ca odata cu trecerea timpului, rezonanta sociala negativa a faptelor se estompeaza.
  
Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauza, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, constata ca acesta nu este fondat.
    Potrivit dispozitiilor art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai exista vreun temei legal care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.
    În speta, Curtea de Apel Suceava, constatând ca inculpatul A.I.S. a respectat întocmai, pe durata pentru care masura preventiva a fost luata si mentinuta, obligatiile dispuse de instanta de judecata, s-a prezentat la fiecare termen de judecata si a fost audiat cu privire la infractiunile retinute prin rechizitoriu, la cererea acestuia, apreciind ca nu se mai impune mentinerea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, nemaifiind necesara si proportionala cu scopul urmarit prin aplicarea acesteia, a dispus revocarea sa.
    În acord cu prima instanta, Înalta Curte apreciaza ca la acest moment procesual nu se mai impune mentinerea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de inculpatul A.I.S., având în vedere ca temeiurile avute în vedere la instituirea acestei masuri nu mai subzista.
    Mentinerea masurii preventive dispuse fata de o persoana se raporteaza, printre altele, si la natura si modalitatea de savârsire a faptei de care este acuzata, aceasta neputând constitui, însa, o justificare în sine a mentinerii masurii, pâna la depasirea unui termen rezonabil, natura si gravitatea faptelor neputând constitui criterii care sa excluda de plano persoana respectiva de la beneficiul punerii sale în libertate, având în vedere si împrejurarea ca odata cu trecerea timpului, rezonanta sociala negativa a faptelor se estompeaza.
    Motivarea mentinerii sine die a masurii preventive, prin referire exclusiva la gravitatea faptei sau prin raportare doar la probele ce sustin culpabilitatea inculpatului, nu satisface exigentele Curtii Europene a Drepturilor Omului.
    Din examinarea normelor interne, interpretate prin«coroborare si prin prisma dispozitiilor art. 5 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului si Libertatile Fundamentale, rezulta ca dreptul la libertate este un drept inalienabil la care nu se poate renunta, iar garantiile ce îl însotesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratica.
    Astfel, regula în materie o constituie starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în orice mod si de orice intensitate, a substantei dreptului imprimând un caracter relativ acestui drept fundamental.
    Raportat la circumstantele cauzei, se constata ca motivele care au justificat initial luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatul A.I.S., nu mai sunt valide pentru mentinerea acestei masuri în actualul stadiu al procesului penal, apreciindu-se ca pericolul pentru ordinea publica nu mai este actual.
    Aceste considerente justifica dispozitia instantei de fond, de revocare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de inculpat, astfel ca, apreciindu-se ca fiind legala si temeinica încheierea atacata, în conformitate cu dispozitiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauza va fi respins ca nefondat.



Text extras din Decizia nr. 3732/2011 Sectiei Penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »