jurisprudenta

Potrivit dispozitiilor   art. 281 2   C. proc. civ. „daca prin hotarârea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotarârii (...)      Analizând cererea patentei, raportat de solicitarea acestei vizând acordarea cheltuielilor de judecata în recurs, tinând cont si de înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor de judecata efectuate, Înalta Curte constata ca, în cauza, au fost acordate doar cheltuieli de judecata reprezentând cheltuielile de deplasare pentru termenul de judecata la care s-a solutionat pricina, instanta emitând sa se pronunte asupra celorlalte cheltuieli de judecata solicitate, reprezentând onorariu avocat si cheltuieli de deplasare pentru termenul anterior, aspect ce atrage incidenta în cauza a dispozitiilor   art. 281 2   C. proc. civ.     Asupra cererii, din examinarea lucrarilor dosarului constata urmatoarele:     Prin decizia nr. 2012 di

In mod corect s-a luat în considerare de catre instanta de fond, ca moment al începerii curgerii termenului de prescriptie pentru formularea actiunii,  ultima adresa de raspuns emisa de pârâtul-recurent, ca autoritate competenta, respectiv adresa din 10 iulie 2008.     Al doilea aspect de nelegalitate, privind lipsa de obiect a actiunii invocat, în recurs si analizat de Curte în raport de dispozitiile art. 304/    1 C. proc. civ., nu poate fi retinut. Dispozitiile O.U.G. nr. 3/2010, intrate în vigoare la 19 februarie 2010 nu sunt aplicabile în prezenta cauza în raport de principiul neretroactivitatii legii civile noi si principiul aplicarii imediate a legii civile noi. Pentru situatia litigioasa ivita anterior modificarii dispozitiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 nu sunt aplicabile dispozitiile modificate prin O.U.G. nr. 3/2010, ci în raport de principiile mai sus enuntate sunt si ramân aplicabile dispozitiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, în forma în vigoare l

Asa cum s-a cristalizat în practica judiciara, sintagma „pretul cu care se vând în mod obisnuit imobilele” are în vedere pretul de piata, respectiv cel de tranzactionare, stipulat în acte de înstrainare încheiate la o data apropiata celei la care se efectueaza expertiza de evaluare. „Pretul de piata” este considerat a fi pretul cel mai probabil, la o anumita data, la care ar trebui sa se vânda dreptul de proprietate asupra unui bun dupa ce acesta a fost expus, într-o masura rezonabila, pe o piata concurentiala, atunci când sunt întrunite toate conditiile unei vânzari oneste si în care cumparatorul si vânzatorul actioneaza prudent, în cunostinta de cauza, în interesul propriu, presupunând ca niciunul dintre acestia nu este supus unor constrângeri exagerate. Instanta de judecata este îndreptatita a stabili cuantumul despagubirilor prin aprecierea coroborata a probelor administrate, în cadrul carora raportului de expertiza întocmit în cauza nu i s-ar putea recunoaste o pozitie superioara

Conform art. 118   lit. b)   C. pen. sunt supuse confiscarii speciale, lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savârsirea unei infractiuni daca sunt ale infractorului.      Din probele administrate rezulta ca inculpatul la intervale mari de timp a transportat în Austria doar doua parti vatamate, si anume C.V. si A.L., celelalte parti vatamate asigurându-si personal transportul din România în Austria, astfel ca nu se poate retine decât faptul ca inculpatul a procedat ocazional la transportul celor doua parti vatamate, si nu în mod organizat, iar fata de aceasta situatie mentionata trebuie sa constate ca vehicolul nu a folosit la savârsirea infractiunii de trafic de persoane asa cum era prevazut în   art. 19   din Legea nr. 678/2001 Recursul inculpatului este fondat pentru urmatoarele considerente iar al procurorul nefondat.     Din examinarea hotarârilor pronuntate în cauza si a lucrarilor dosarului, rezulta ca instantele, întemeindu-se pe probele ad

Tribunalul Dâmbovita a respins în mod corect cererea de extindere a actiunii penale asupra altor acte materiale pretins comise de inculpat având în vedere faptul ca, desfasurarea judecatii în baza procedurii prevazuta de   art. 320 1   C. proc. pen., presupune recunoasterea faptei în modalitatea retinuta prin actul de sesizare, iar aplicarea art. 335   alin. (1)   C. proc. pen. nu poate opera în conditiile în care recunoasterea nu a existat decât cu privire la anumite fapte. Mai mult, art. 320 1   alin. (6)   C. proc. pen., astfel cum este formulat, nu prevede posibilitatea aplicarii   art. 335   C. proc. pen. în procedura simplificata, deoarece, în cadrul acestei proceduri, controlul judiciar se limiteaza la faptele recunoscute de catre inculpat si probele administrate în cursul urmaririi penale iar o eventuala extindere a actiunii penale la alte acte materiale ar excede procedurii prevazute de   art. 320 1   C. proc. pen. Admiterea actiunii civile astfel cum a fost formulata de Agen

      Singurele probe administrate în cauza sunt procesul-verbal întocmit de organele de politie ca si declaratiile celor doi politisti, respectiv P.I.C. si B.I., ofiteri în cadrul Politiei de frontiera Sighetu Marmatiei, probe care nu se coroboreaza însa cu alte probe obiective care sa faca posibila retinerea vinovatiei inculpatului sub aspectul savârsirii infractiunii de contrabanda. Desi ofiterii de politie au observat ca inculpatul era însotit de înca doua persoane nu s-a dovedit faptul ca inculpatul si celelalte doua persoane au fost implicate în contrabanda cu tigari si nici faptul ca între inculpat si alte persoane ar fi existat vreo întelegere în activitatea de introducere în tara în mod ilegal, a tigarilor.     Este adevarat ca nici inculpatul nu a prezentat motive plauzibile cu privire la prezenta sa în locul respectiv însa nici o persoana nu poate fi condamnata în baza unor supozitii, în lipsa unor probe certe de vinovatie, aspect în raport de care Înalta Curte apreciaza ca

În ceea ce priveste critica referitoare la lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei, se constata ca, potrivit art. 50   alin. (3)   din Legea nr. 10/2001, republicata, restituirea pretului se face de catre Ministerul Finantelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13   alin. (6)   din Legea nr. 112/1995.      Prin urmare, raspunderea Ministerului Finantelor Publice în raportul juridic dedus judecatii este o raspundere legala, iar nu contractuala, asa cum sustine. Pentru ca o persoana sa primeasca despagubiri în temeiul   art. 50   sau   50 1   din Legea nr. 10/2001, republicata, nu este imperios necesar sa existe o hotarâre judecatoreasca irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumparare.      Aceasta pentru ca   art. 50 1   din Legea nr. 10/2001, republicata stabileste ca au dreptul la despagubiri persoanele ale caror contracte de vânzare cumparare au fost desfiintate, iar art. 20 alin. (2) din lege defineste notiunea de