Uzucapiune, calitate procesuala a municipiului Bucuresti, a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice,.Legea nr. 455/2006, art. 492 C. civ.

    Ambii pârâti au calitate procesuala în cauza, fata de prevederile art. unic al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat actiunea.Atât municipiul Bucuresti, cât si Statul Român - reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în lipsa de dispozitie contrara - pot fi considerate autoritati interesate în legatura cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în conditiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

    Pentru aceleasi considerente, ambii pârâti au legitimare procesuala în capatul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra constructiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra constructiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede ca orice constructie, plantatie sau lucru facut în pamânt sau asupra pamântului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamânt cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pâna ce se dovedeste contrariul, înseamna ca cel care are calitate procesuala în capatul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului poate pretinde un drept si asupra constructiilor edificate pe teren.

    Deliberând, în conditiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fata, a retinut urmatoarele:

    1. Hotarârea instantei de apel

    Prin decizia civila nr. 396A din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti împotriva sentintei civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila.

    Pentru a decide astfel, instanta de apel a aratat ca apelantul nu a invocat în fata instantei de fond exceptia lipsei calitatii procesuale pasive în prezentul litigiu, ci a fost invocata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive de catre pârâtul Municipiul Bucuresti, astfel ca nu se poate pune problema gresitei respingeri a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a apelantului de catre instanta de fond.

    În ceea ce priveste critica referitoare la lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice, Curtea a apreciat ca este neîntemeiata întrucât potrivit dispozitiilor alin. (2) al art. unic al Legii nr. 455/2006 actiunile si cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, formulate de cultele religioase recunoscute în România se solutioneaza, potrivit legii, în contradictoriu cu autoritatile si alte persoane interesate.

    Prin urmare, atât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice cât si Municipiul Bucuresti, în calitatea lor de autoritati/persoane interesate în solutionarea acestei cauze, raportat la posibilitatea de a invoca drepturi cu privire la constructiile si terenurile în litigiu, au calitate procesuala pasiva în speta.

    În ceea ce priveste invocarea lipsei de calitate procesuala pasiva, prin raportare la cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra constructiilor prin accesiune, nici aceasta nu poate fi primita întrucât potrivit art. 492 C. civ., orice constructie se prezuma a fi facuta de catre proprietarul terenului, astfel ca au calitate procesuala pasiva aceleasi autoritati.

    Sustinerile Statului Român privind apartenenta bunului la domeniul public al statului, sens în care nu ar putea fi uzucapat nu au fost primite întrucât înscrisurile existente la dosarul cauzei nu confirma o atare situatie juridica (adresa emisa de Primaria Municipiului Bucuresti - în 02 septembrie 2010, istoricul de rol fiscal).

    Nu a fost primita nici sustinerea potrivit careia, anterior anului 1989, bunurile apartinând Statului sau unitatilor administrativ-teritoriale nu puteau fi uzucapate întrucât o asemenea chestiune a fost rezolvata de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia în interesul legii nr. 4/2006, prin care s-a stabilit ca, în perioada ulterioara adoptarii Legii nr. 58/1974 si nr. 59/1974 terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns caile de transmitere si dobândire a lor, fara a se înlatura caracterul privat al formei de proprietate, astfel ca nu a avut loc o întrerupere a cursului prescriptiei, în sensul prevazut de art. 1864pct. 2 C. civ. care sa poata fi invocata ca piedica la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

    2. Recursul

    2.1. Motive

    Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti a declarat recurs prin care a formulat urmatoarele critici:

    Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice nu are calitate procesuala pasiva în cauza. În mod gresit a fost admisa actiunea în contradictoriu cu acest pârât în conditiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care sa reiasa în mod indubitabil faptul ca terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice.

    Uzucapiunea este o sanctiune ce opereaza împotriva proprietarului nediligent.

    Din probe nu s-a dovedit apartenenta terenului la domeniul privat al statului, astfel încât prin efectul Legii nr. 18/1991, se regaseste în patrimoniul si administrarea municipiului Bucuresti.

    Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice nu are calitate procesuala pasiva în ce priveste dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra constructiei edificate pe teren, fata de dispozitiile Legii nr. 50/1991. O astfel de cerere trebuie îndreptata împotriva unitatii administrativ-teritoriale pe raza careia se afla constructia.

    În subsidiar, în masura în care se va considera ca Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice are calitate procesuala pasiva, hotarârea este nelegala pentru ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1890 C. civ. fata de faptul ca nu sunt incidente dispozitiile art. 1847 C. civ.

    Anterior consacrarii legale a proprietatii private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998 bunurile apartinând statului si unitatilor administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.

    2.2. Analiza recursului

    Recursul nu este întemeiat si va fi respins pentru urmatoarele considerente:

    Ambii pârâti au calitate procesuala în cauza, fata de prevederile art. unic al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat actiunea.

    Astfel, potrivit acestei legi, actiunile si cererile în justitie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se solutioneaza în contradictoriu cu autoritatile si alte persoane interesate.

    Atât municipiul Bucuresti, cât si Statul Român - reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în lipsa de dispozitie contrara - pot fi considerate autoritati interesate în legatura cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în conditiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

    Pentru aceleasi considerente, ambii pârâti au legitimare procesuala în capatul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra constructiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra constructiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede ca orice constructie, plantatie sau lucru facut în pamânt sau asupra pamântului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamânt cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pâna ce se dovedeste contrariul, înseamna ca cel care are calitate procesuala în capatul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului poate pretinde un drept si asupra constructiilor edificate pe teren.

    Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare precaritatea posesiei exercitate de catre Parohia Ortodoxa Militari asupra terenului. Ambele instante de fond au facut interpretarea corecta a dispozitiilor art. 1854C. civ. care arata ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a început a poseda pentru altul.

    Asadar, revenea pârâtilor sa probeze ca reclamanta nu a avut o posesie utila, lucru pe care nu l-au facut. Pe de alta parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 data de Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectii unite asupra recursului în interesul legii s-a stabilit, cu valoare de principiu, ca în cazul posesiilor începute înainte de legi adoptate în perioada regimului comunist prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost întrerupta prin intrarea în vigoare a acestor legi.

    Terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinatia legala, ci doar au fost restrânse modalitatile de transmitere si dobândire a acestora, astfel ca nu se poate considera întrerupta prescriptia pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.

    Având în vedere cele mai sus aratate, criticile formulate nu întrunesc cerintele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinta ramânerii irevocabile a hotarârii atacate.

Decizia nr. 3027/2013a  Secției Civile  a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa: scj.ro.