Conductă publică de apă, amplasată pe teren anterior dobândirii, servitute legala gratuită, inexistența dreptului la despagubiri, art.27 alin 2. din Lg. nr.241/2006.

 Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietătilor afectate de sistemul de alimentare cu apă

şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestuia.In conditiile în care legea specială în materie, ca de altfel şi legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidentei că o astfel de servitute legală va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală. Singura posibilitate conferită proprietarilor unor  astfel de terenuri afectate de servicii comunitare de utilităti publice, este cea prevăzutăde art. 4 alin. 2 din Legea nr. 51/2006,  ipoteză cu care instanta nu a fost învestită în prezenta cauză. Pe cale de consecintă, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptătit, nici în temeiul Legii  nr. 241/2006, la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosintă a terenului afectat de această conductă de apă, după cum nu este îndreptătit la despăgubirinici pentru faptul că aceasta servitute legală aduce o limitare, absolut legală, dreptului său de proprietate.

Art. 44 alin. 5 din Constitutie prevede că pentru lucrări de interes general autoritatea publicăpoate folosi subsolul oricărei proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru

daunele aduse solului, plantatiilor, sau constructiilor, precum şi alte daune imputabile autoritătii.

Curtea constată că, în spetă, nu este întrunită cerinta impusă de acest text constitutional,respectiv, existenta unor daune imputabile autorităŃii, adică, culpa autoritătii.

Legea nr. 51/2006, legea generală în materia serviciilor comunitare de utilităti publice, contine reglementări de ordin general cu privire la modalitatea în care operatorii de servicii comunitare de

utilităti publice au drept de servitute legală asupra sistemelor de utilităti publice, destinate acestorservicii, prevăzând în art. 5 alin. 2 că „operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilităti publice,

indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau tara de origine, audreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilităti publice destinate realizării serviciilor”.

Art. 36 alin. 1 lit. d din Legea nr. 51/2006 prevede că operatorii serviciilor de utilităti publiceau obligatia „să plătească despăgubiri persoanelor  fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din

culpă, inclusiv pentru restrictiile impuse detinătorilor de terenuri în perimetrul zonelor de protectie instituite, conform prevederilor legale”, zonă de protectie care este definită în art. 4 alin. 3 din aceeaşi lege, ca reprezentând zona necesară „pentru asigurarea protectiei şi functionării normale a sistemelor de utilităti publice, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, se instituie zone de protectie şi de sigurantă a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de

autoritătile competente”.

În acelaşi timp, art. 36 alin. 1 lit. f din aceeaşilege prevede că operatorii serviciilor de utilităti publice au obligatia „să plătească chirii pentru folosirea temporară a terenurilor şi să aducă terenurile şi obiectivele afectate de lucrările de interventie sau de investitii în starea anterioară începerii acestor lucrări”.

Art. 37 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 defineşte notiunea de „ocupare temporară ” a unor terenuri pentru lucrări de interventie, precizând că „ocuparea temporară a unor terenuri pentru lucrări

de interventie, înfiintare, extindere, retehnologizare, reparatii şi revizii planificate la sistemele  de utilităti publice, care se execută într-o perioadă  mai mare de 72 de ore, se va face pe baza acordului

prealabil al detinătorilor de terenuri şi cu plata  despăgubirilor cuvenite, stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare. Dacă cu ocazia executării lucrărilor se produc pagube proprietarilor

din vecinătatea sistemelor de utilităti publice, operatorii au obligatia să plătească despăgubiri acestora,în conditiile legii”.

Analiza coroborată a acestor dispozitii legale, mai sus citate, confirmă concluzia potrivit căreia astfel de despăgubiri, despre care face vorbire art. 36 lit. d, respectiv, chiriile despre care face vorbire

art. 36 lit. f, sunt datorate ca urmare a  folosirii temporarea terenurilor, folosintă temporară generată de efectuarea unor lucrări de interventie, dintre cele mentionate de art. 37 alin. 4, despăgubirile fiind datorate exclusiv pentru prejudiciile cauzate, în aceste ipoteze reglementate de art. 36 lit. d şi f din lege, din culpa operatorului serviciului de utilitate publică.

Or, în spetă, pe de o parte, nu se poate retine existenta vreunei culpe a pârâtei recurente, având în vedere că, la data la care reclamantul a cumpărat acest teren, magistrala de apă exista deja, iar reclamantul, aşa cum a mentionat prin contractul autentic de vânzare-cumpărare, a cumpărat pe riscul său, astfel încât acesta are la îndemână un demers judiciar nu împotriva pârâtei recurente, ci împotriva vânzătorilor, fie o actiunea în răspundere pentru vicii ascunse, fie o actiune în răspundere pentru evictiune în conditiile prevăzute de Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheieri contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, în cauza pendinte nu este întrunită conditia despre care fac vorbire textele legale anterior invocate, respectiv, aceea a folosirii temporarea terenului.

Curtea constată, pe cale de consecintă, că aceste dispozitii legale, din Legea nr. 51/2006, nu pot fundamenta juridic pretentiile deduse judecătii de către reclamant prin cererea pendinte.

Legea specială nr. 241/2006 nuantează şi reglementează în concret conditiile în care se exercită acest drept de servitute legală şi în ce ipoteze, strict prevăzute de această lege, pot fi acordate despăgubiri pentru proprietarii terenurilor afectate de serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare.

Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 241/2006,  „dreptul de servitute se exercită pe toată durata existentei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru

executarea lucrărilor necesare întretinerii şi exploatării sistemelor respective.

Dacă, cu ocazia interventiilor pentru retehnologizări, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligatia să le plătească acestora despăgubiri, în conditiile legii.

Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate.

Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părtilor sau, în cazul în care părtile nu se înteleg, cuantumul se stabileşte prin hotărâre judecătorească”.

Curtea constată că din analiza acestui text legal rezultă următoarele concluzii juridice:

Dreptul de servitute este unul legal şi cu titlu gratuit.

Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existentei sistemelor de alimentare cu apă şi decanalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întretinerii şi exploatării sistemelor respective.

Proprietarul terenului afectat de astfel de servituti are dreptul la despăgubiri doar dacă „cu ocazia interventiilor pentru retehnologizări, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor

din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare”.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar provoca astfel de  pagube, despăgubirile se vor stabili „în conditiile legii”.

Cu alte cuvinte, exercitarea unor astfel de servituti legale este gratuită, iar eventualele despăgubiri, care vor fi stabilite în conditiile legii, sunt datorate doar pentru daunele produse cu ocazia interventiilor.

În spetă, reclamantul nu solicită despăgubiri pentru daunele produse cu ocazia efectuării unor interventii la conducta de apă ce afectează parte din terenul său, ci solicită despăgubiri pentru faptul că

dreptului său de proprietate i s-a adus o limitare.

Or, în conditiile în care legea specială în materie, ca de altfel şi legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidentei că o astfel de servitute legală

va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală.

Singura posibilitate conferită proprietarilor unor  astfel de terenuri afectate de servicii comunitare de utilităti publice, este cea prevăzutăde art. 4 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, ipoteză cu

care instanta nu a fost învestită în prezenta cauză.

Pe cale de consecintă, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptătit, nici în temeiul Legii nr. 241/2006, la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosintă a terenului afectat de această conductă de apă, după cum nu este îndreptătit la despăgubirinici pentru faptul că aceasta servitute legală aduce o limitare, absolut legală, dreptului său de proprietate.

Aşa fiind, Curtea constată că, în aceste limite, recursul pârâtei este fondat, impunându-se a fi admis ca atare.

Extra din decizia nr.4583 din 28 noiembrie 2013,Curtea de Apel Cluj, Sectia I-a civilă, sursa Curtea de Apel Cluj, Sectia I-a civilă, sursa: http://www.curteadeapelcluj.eu/jurisprudenta.html.