Prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006 ce prevad ca partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, sunt neconstitutionale contravenind art. 21 din Constitutie care consacra accesul liber la justitie
Curtea constata ca, desi atat
legislatia nationala, respectiv Legea nr. 192/2006 si Codul de procedura civila
[art. 227 alin. (2) teza finala], cat si Directiva 2008/52/CE a Parlamentului
European si a Consiliului consacra medierea ca fiind o procedura facultativa,
alternativa si informala, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede ca
partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele
medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata,
instituita de alin. (12) din acelasi articol. Asa fiind, desi
medierea este facultativa, totusi sedinta de informare privind avantajele
medierii este obligatorie. Obligativitatea
participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a
accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru
exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii
cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar
interzis. Intrucat pot exista situatii in care persoanele fizice sau juridice
doresc ca solutionarea conflictului sa se faca exclusiv de catre instanta de
judecata, Curtea constata ca prin reglementarea legala criticata nu le este
permis acestora sa aprecieze singuri daca au sau nu nevoie de aceasta informare.
Curtea constata ca obligatia instituita in sarcina partilor, persoane fizice
sau persoane juridice, de a participa la sedinta de informare privind
avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in
judecata, este o masura neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilor art. 21
din Constitutie
Curtea retine ca, asa cum rezulta
din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (12) din Legea nr.
192/2006, pentru a se adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata,
pentru litigiile in materiile prevazute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din
legea precitata, legiuitorul a instituit in sarcina justitiabilului o obligatie
noua, si anume aceea de a se adresa in prealabil unui mediator, pentru ca
acesta sa il informeze despre avantajele medierii. In aceste conditii, Curtea
constata ca introducerea obligativitatii informarii asupra medierii este in
contradictie cu art. 21 din Legea fundamentala.
Curtea retine,
totodata, ca in preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European si a
Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie
civila si comerciala, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L
nr. 136 din 24 mai 2008, se prevede ca "medierea ar trebui sa constituie o
procedura voluntara, in sensul ca partile sunt ele insele responsabile de
procedura si o pot organiza dupa cum doresc si incheia in orice moment."
De asemenea, art. 3 lit. a) din directiva defineste medierea ca fiind un proces
"in care doua sau mai multe parti intr-un litigiu incearca, din proprie
initiativa, sa ajunga la un acord privind solutionarea litigiului dintre ele
(...)". Art. 5 alin. (1) intitulat "Recurgerea la mediere"
prevede ca "o instanta la care a fost introdusa o actiune poate, atunci
cand este cazul si avand in vedere toate circumstantele cazului respectiv, sa
invite partile sa recurga la mediere pentru a solutiona litigiul. Instanta
poate, de asemenea, invita partile sa participe la o sesiune de informare
privind recurgerea la mediere daca astfel de sesiuni sunt organizate si sunt
usor accesibile." Ca atare, dispozitiile acestei directive se refera doar
la posibilitatea, si nu la obligatia partilor de a urma procedura medierii,
deci nimic obligatoriu referitor la mediere si, cu atat mai putin, la procedura
prealabila de informare cu privire la avantajele medierii.
In acest context, Curtea
constata ca, desi atat legislatia nationala, respectiv Legea nr. 192/2006 si
Codul de procedura civila [art. 227 alin. (2) teza finala], cat si Directiva
2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului consacra medierea ca fiind
o procedura facultativa, alternativa si informala, art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 192/2006 prevede ca partile sunt obligate sa participe la sedinta de
informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii
de chemare in judecata, instituita de alin. (12) din acelasi
articol. Asa fiind, desi medierea este facultativa, totusi sedinta de informare
privind avantajele medierii este obligatorie.
Curtea apreciaza, totodata,
ca reglementarea legala criticata, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr.
192/2006, prin care partile sunt obligate la parcurgerea procedurii de
informare asupra medierii, rastoarna prezumtia irefragabila "nemo censetur
ignorare legem". Daca legea, in speta Legea nr. 192/2006, cu toate
modificarile ei, este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
potrivit acestui adagiu, cetateanul beneficiaza de prezumtia de cunoastere a
legii. Ca atare, nu este justificata o procedura speciala de informare asupra
continutului unei atare legi. In mod indubitabil aceasta obligatie instituita
sub orice sanctiune, nu doar sub aceea a inadmisibilitatii cererii de chemare
in judecata, contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie, care prevad ca
nicio lege nu poate ingradi exercitarea accesului liber la justitie. Obligativitatea
participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a
accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru
exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii
cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar
interzis.
Intrucat pot exista
situatii in care persoanele fizice sau juridice doresc ca solutionarea
conflictului sa se faca exclusiv de catre instanta de judecata, Curtea constata
ca prin reglementarea legala criticata nu le este permis acestora sa aprecieze
singuri daca au sau nu nevoie de aceasta informare. Accesul liber la justitie
reprezinta facultatea fiecarei persoane de a se adresa unei instante
judecatoresti pentru apararea drepturilor sale sau valorificarea intereselor
sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricat de neinsemnata ar fi,
trebuie sa fie temeinic justificata, analizandu-se in ce masura dezavantajele
create de ea nu cumva depasesc posibilele avantaje. Atat in jurisprudenta
Curtii Constitutionale, cat si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor
Omului, se arata ca "simpla sa consacrare legala, chiar si la nivelul
suprem, prin Constitutie, nu este de natura a asigura si o eficacitate reala a
acestuia, atat timp cat, in practica, exercitarea sa intampina obstacole.
Accesul la justitie trebuie sa fie asigurat, in consecinta, in mod efectiv si
eficace" (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 670
din 18 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 421
din 16 iunie 2011).
Ca atare, Curtea considera
ca procedura prealabila obligatorie a informarii asupra avantajelor medierii
apare ca fiind o piedica in calea realizarii si obtinerii de catre cetatean a
drepturilor sale in justitie. Mai mult, o procedura constand in informarea
asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de
acces la justitie, ce pune asupra justitiabilului o sarcina inoportuna, cu atat
mai mult cu cat procedura se rezuma la o simpla obligatie de informare, si nu
la incercarea efectiva de solutionare a conflictului prin mediere, astfel incat
participarea partilor la sedinta de informare in fata mediatorului este una cu
caracter formal.
In contextul celor mai sus
retinute, Curtea constata ca obligatia instituita in sarcina partilor, persoane
fizice sau persoane juridice, de a participa la sedinta de informare privind
avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in
judecata, este o masura neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilor art. 21
din Constitutie.
Avand in vedere art.
31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, care prevede ca, "In caz de admitere a exceptiei, Curtea
se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat,
de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate
in sesizare", Curtea isi va extinde controlul de constitutionalitate si
asupra prevederilor art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006, care
instituie sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata in caz de
neindeplinire a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind
medierea, obligatie prevazuta de art. 2 alin. (1) din aceeasi lege, text de
lege criticat in cauza.
Pentru argumentele expuse mai
sus, Curtea constata ca prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din
Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu
modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale si contravin
art. 21 din Constitutie care consacra accesul liber la justitie.
Extras din Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.
266/2014 publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464, din 25 iunie 2014.
Comentarii
Trimiteți un comentariu