În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, stabileşte că la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

De la -
Art. 6 alin. (1) din Codul penal stabileşte, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de legea penală nouă, iar art. 4 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, stabileşte, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea noului Cod penal, ca legea penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de noul Cod penal. Dispoziţiile art. 187 din noul Cod penal, care definesc expresia "pedeapsă prevăzută de lege" şi, implicit, noţiunea de maxim special prevăzut de lege, se referă la pedeapsa prevăzută în norma de incriminare şi exclud luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În temeiul acestor dispoziţii, pentru determinarea pedepsei prevăzute de lege şi, în consecinţă, a maximului special prevăzut de lege, se exclude luarea în considerare a circumstanţelor atenuante (cauze de reducere a pedepsei) sau a circumstanţelor agravante (cauze de majorare a pedepsei). Circumstanţele nu pot fi disociate de limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, întrucât valorificarea acestora în ipoteza art. 6 din Codul penal ar echivala cu o individualizare judiciară în faza de executare a pedepsei, situaţie care ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

În dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se prevede că, atunci "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
    În acelaşi sens, în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, se prevede că "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi". De asemenea, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 4 din aceeaşi lege se aplică în mod corespunzător şi pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II al legii menţionate.
    Art. 6 alin. (1) din Codul penal stabileşte, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de legea penală nouă, iar art. 4 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, stabileşte, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea noului Cod penal, ca legea penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de noul Cod penal. În acelaşi sens, conform art. 8 din Legea nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, care menţine acelaşi unic criteriu, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul actelor normative prevăzute în titlul II al Legii nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, în forma anterioară modificărilor realizate prin această lege, care nu depăşeşte maximul special prevăzut în titlul II al Legii nr. 187/2012, cu modificările ulterioare, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acesteia.
    Noul Cod penal, în cuprinsul dispoziţiilor art. 187, defineşte expresia "pedeapsă prevăzută de lege", stabilind că prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
    Dispoziţiile art. 187 din noul Cod penal, care definesc expresia "pedeapsă prevăzută de lege" şi, implicit, noţiunea de maxim special prevăzut de lege, se referă la pedeapsa prevăzută în norma de incriminare şi exclud luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În temeiul acestor dispoziţii, pentru determinarea pedepsei prevăzute de lege şi, în consecinţă, a maximului special prevăzut de lege, se exclude luarea în considerare a circumstanţelor atenuante (cauze de reducere a pedepsei) sau a circumstanţelor agravante (cauze de majorare a pedepsei). Natura circumstanţelor atenuante, de cauze de reducere a pedepsei şi a circumstanţelor agravante, de cauze de majorare a pedepsei, este stabilită prin dispoziţiile art. 79 din Codul penal.
    În lipsa unei dispoziţii legale, care, conform art. 172 din Codul penal, să atribuie un alt înţeles expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" şi, implicit, noţiunii de maxim special prevăzut de lege, în reglementarea aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, sunt incidente dispoziţiile art. 187 din Codul penal.
    În aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, instanţa compară pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare cu maximul special prevăzut în norma de incriminare cuprinsă în legea penală nouă, fără luarea în considerare a efectelor circumstanţelor atenuante sau agravante şi, dacă pedeapsa aplicată, inclusiv prin valorificarea efectelor circumstanţelor atenuante ori agravante, depăşeşte maximul special prevăzut în norma de incriminare, reduce pedeapsa aplicată la acest maxim.
    Circumstanţele nu pot fi disociate de limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, întrucât valorificarea acestora în ipoteza art. 6 din Codul penal ar echivala cu o individualizare judiciară în faza de executare a pedepsei, situaţie care ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi principiului supremaţiei dreptului, astfel cum este consacrat în jurisprudenţa CEDO şi care se opune repunerii în discuţie a unei soluţii definitive şi nu admite derogări decât dacă o impun motive serioase şi substanţiale, iar în procesul de interpretare şi aplicare a legii judecătorul are obligaţia de a identifica acel înţeles al normei juridice compatibil nu doar cu voinţa prezumată a legiuitorului, ci şi cu principiile de rang constituţional ori european.
    Concluzionând, în considerarea celor expuse rezultă că, în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 alin. (1 ) din Codul penal, în cazul faptelor definitiv judecate, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

    
 Extras Decizia nr. 8/2014 a  ICCJ ,COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, sursa: Monitorul Oficial, Partea I nr. 473 din 27/06/2014.


   




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »