Faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate.
Analizând
conţinutul noii incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă elementul
material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup
infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv
iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile
care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin.
(1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal anterior.
Singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7
raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă
extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat. Astfel, în concepţia
noului Cod penal, grupul infracţional organizat are ca scop comiterea uneia sau
mai multor infracţiuni, spre deosebire de dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I
din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.
187/2012, când aceasta era limitată la comiterea unei "infracţiuni
grave" în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, fiind totodată
eliminată şi condiţia ca grupul să fi fost constituit pentru a obţine un
beneficiu financiar sau alt beneficiu.
Cu privire la
chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată
Potrivit art. 4 din Codul penal legea penală nu se aplică faptelor săvârşite
sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz,
executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate
în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor
judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a
legii noi.
Nu există însă dezincriminare atunci când, deşi norma de incriminare din legea
veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă
normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este acoperit de o
incriminare generală existentă. În acest sens sunt dispoziţiile art. 3 alin.
(2) din Legea nr. 187/2012, care prevăd că art. 4 din Codul penal nu se aplică
în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în
vigoare, dar sub o altă denumire.
Pentru a răspunde problemei de drept ridicate de Curtea de Apel Braşov, se
impune o analiză a conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art.
323 din Codul penal anterior, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, dar şi a
noii infracţiuni din art. 367 din Codul penal, spre a verifica în ce măsură
sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal raportat la art. 3 alin. (1)
din Legea nr. 187/2012, sau, dimpotrivă, faptele prevăzute de textele de lege
în discuţie continuă să fie incriminate, fiind aplicabile prevederile art. 3
alin. (2) din Legea nr. 187/2012.
Situaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, respectiv raportul dintre art. 323 din Codul penal anterior, art. 7 şi
art. 8 din Legea nr. 39/2003
I.
Art. 323 alin. 1 din Codul penal anterior
"Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul
săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art.
167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii."
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii îl reprezenta fie
acţiunea de a se asocia în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni
(altele decât cele prevăzute de art. 167 din Codul penal), fie acţiunea de a
iniţia constituirea unei asocieri în acelaşi scop, fie acţiunea de a adera sau
de a sprijini o astfel de asociaţie.
Astfel cum s-a arătat în doctrină, prin acţiunea de a se asocia se înţelege
intrarea în asociaţie chiar în momentul constituirii acesteia, în acest fel
luând naştere pluralitatea constituită de făptuitori, o grupare de persoane
care este supusă unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind
ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate (V. Dongoroz,
Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, vol. IV, pag. 615),
realizându-se, prin consensul mai multor persoane, un nucleu autonom, în scopul
de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea
de infracţiuni (T. Vasiliu, Codul penal român comentat şi adnotat, Partea
specială vol. II, pag. 455).
Prin acţiunea de a iniţia constituirea unei asocieri se înţelege efectuarea de
acte menite să determine şi să pregătească constituirea asocierii, aceasta
putând fi săvârşită de o singură persoană sau mai multe, fiecare având
calitatea de autori ai infracţiunii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la
constituirea asocierii şi indiferent dacă persoana sau persoanele care au
iniţiat constituirea au intrat sau nu în asociere.
Prin aderarea la o asociere se înţelege intrarea în asociere ca membru al
acesteia, iar acţiunea de sprijinire constă în înlesnirea sau ajutorul dat
asociaţiei în tot timpul existenţei sale.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective era aceea
ca asocierea constituită sau a cărei constituire este iniţiată, la care se
aderă sau căreia i se acordă sprijin, să aibă ca scop săvârşirea uneia sau mai
multor infracţiuni, altele decât cele menţionate în art. 167 din Codul penal.
II.
Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
"Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea
sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepseşte cu
închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."
Acţiunile care constituiau elementul material al laturii obiective - iniţiere,
constituire, aderare, sprijinire - erau identice cu cele ale infracţiunii de
asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzute de art. 323 din Codul
penal anterior.
Noţiunea "grup infracţional organizat" era definită în art. 2 lit. a)
din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din 3 sau mai multe
persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct
sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material [textul a fost
preluat întocmai din art. 2 lit. a) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată de România prin Legea nr.
565/2002].
Aşadar, la condiţiile de existenţă a pluralităţii constituite, care sunt
descrise de legiuitor (grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane,
care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat) s-au adăugat două
cerinţe specifice, pentru ca grupul să fie un grup infracţional organizat în
sensul Legii nr. 39/2003:
-
infracţiunea pentru săvârşirea cărei s-a constituit pluralitatea să fie una gravă,
în sensul art. 2 lit. b) din aceeaşi lege (omorul, omorul calificat, omorul
deosebit de grav, lipsirea de libertate în mod ilegal, sclavia, şantajul,
infracţiunile contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de
grave, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 243/2002, cu referire la combaterea traficului de migranţi, bancruta
frauduloasă, contrabanda, divulgarea secretului economic, concurenţa neloială,
nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea
de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri,
infracţiunile privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor
explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive,
infracţiunile privitoare la falsificarea de monede sau de alte valori,
infracţiunea de proxenetism şi cele privind jocurile de noroc; infracţiunile de
corupţie şi cele asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură
directă cu infracţiunile de corupţie, infracţiunea de spălare a banilor,
infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori, infracţiunile
săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de
comunicaţii, infracţiunile privind traficul de ţesuturi sau organe umane,
precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevedea pedeapsa
închisorii, al cărei minim special era de cel puţin 5 ani);
-
grupul să fi urmărit un avantaj financiar sau material.
Analizând conţinutul celor două infracţiuni, se poate concluziona că asocierea
în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 din Codul penal
anterior constituia norma generală, iar art. 7 din Legea nr. 39/2003, normă
specială. Aşadar, pentru a distinge între art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art.
323 din Codul penal anterior se impunea a se verifica dacă grupul a avut un
scop material şi dacă infracţiunea scop era o infracţiunea gravă în accepţiunea
art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003. Dacă aceste condiţii nu erau îndeplinite
cumulativ, pluralitatea constituită trebuia reţinută sub forma infracţiunii
prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior. Aceeaşi soluţie se impunea şi
în cazul în care nu era îndeplinită condiţia privind numărul de persoane din
art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, situaţie extrem de rar întâlnită în
jurisprudenţă, dar recunoscută de doctrină.
Deşi în practica judiciară s-au exprimat şi opinii în sensul că ar exista
diferenţe între cele două infracţiuni şi în ceea ce priveşte modul de
organizare al pluralităţii constituite (dezvoltare pe verticală în cazul
grupului şi pe orizontală în ipoteza art. 323 din Codul penal anterior, o mai
bună organizare şi roluri prestabilite în cazul art. 7 spre deosebire de art.
323 din Codul penal anterior), în realitate textele de lege în discuţie nu
justifică asemenea distincţii.
Ambele infracţiuni sancţionau pluralitatea constituită şi impuneau aceleaşi
condiţii pentru ca aceasta să poată fi reţinută. Şi anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina şi jurisprudenţa defineau asocierea prin
aceleaşi elemente care se regăsesc în art. 2 lit. a), respectiv grupare de
persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice
privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, elemente care dovedesc existenţa
structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea
ocazională.
III.
Art. 8 din Legea nr. 39/2003
"Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a
unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit
prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte după caz,
potrivit art. 167 sau art. 323 din Codul penal anterior."
Elementul material al laturii obiective era identic cu cel prevăzut în art. 7
din aceeaşi lege şi art. 323 din Codul penal anterior.
Grupul la care se referea art. 8 din Legea nr. 39/2003 reprezenta grupul care
îndeplinea condiţiile pluralităţii constituite de infractori, dar nu şi pe cele
ale art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, respectiv a fost iniţiat sau constituit în
scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni care nu reprezentau
infracţiuni grave, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, ori în alt
scop decât acela de a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt
beneficiu material.
Împrejurarea că teza finală a art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prevedea că
nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul
comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, şi care nu are
continuitate sau structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii
săi în cadrul grupului, nu poate impune concluzia că aceasta era definiţia
grupului prevăzut în art. 8 din lege.
Textul în discuţie reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,
care definesc noţiunea de "grup structurat" ca fiind "grupul
care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi
care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură
elaborată pentru membrii săi", rolul său fiind acela de a distinge pluralitatea
constituită de cea ocazională (participaţia penală).
De altfel, elementele folosite de legiuitor în teza finală a art. 2 lit. a) din
lege (caracter ocazional, lipsa unui program, lipsa unei repartizări a
atribuţiilor) sunt cele care în mod tradiţional în doctrină sunt prezentate ca
aspecte de diferenţiere între pluralitatea ocazională şi cea constituită
(aceasta din urmă fiind definită ca o grupare de cel puţin două persoane, cu un
anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, care
are o anumită organizare, o structură ierarhică, o concepţie unică de conducere
care asigură coeziunea şi stabilitatea grupului - C. Bulai, Manual de Drept
penal, partea generală). O concluzie contrară ar însemna că simpla participaţie
penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, ca
infracţiune distinctă, dar şi ca autorat, instigare sau complicitate la
infracţiunea efectiv comisă, ceea ce este inadmisibil.
Aşadar, în sfera de incidenţă a art. 8 din Legea nr. 39/2003 intra pluralitatea
constituită în vederea săvârşirii altor infracţiuni decât cele prevăzute în
art. 2 lit. b) din aceeaşi lege ori care nu urmărea un scop material, textul
neincriminând o infracţiune distinctă de art. 323 sau art. 167 din Codul penal
anterior, ci se suprapunea cu dispoziţiile celor două infracţiuni, la care
făcea trimitere expresă.
Legătura dintre dispoziţiile art. 323 şi art. 167 din Codul penal anterior şi
art. 8 din Legea nr. 39/2003 rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr.
1.132 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010, în considerentele căreia se reţine că
"dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu constituie o incriminare
prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică
explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din legea
fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. [...] Or, aşa cum se poate observa, art. 8 din
Legea nr. 39/2003, criticat în prezenta cauză, prevede expres că infracţiunile
nominalizate se pedepsesc potrivit textelor de lege în care sunt
incriminate".
Situaţia ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal
Prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal au fost abrogate art. 7 şi 8 din Legea nr.
39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
De asemenea, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni
(art. 323 din Codul penal anterior) nu se mai regăseşte în Codul penal,
legiuitorul incriminând prin art. 367 din Codul penal constituirea unui grup
infracţional organizat, fapta constând în iniţierea sau constituirea unui grup
infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui
astfel de grup.
Alin. (6) al aceluiaşi articol defineşte grupul infracţional organizat ca fiind
grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o
anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul
comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Analizând conţinutul noii incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă
elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui
grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv
iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile
care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin.
(1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal anterior.
Singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7
raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă
extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat. Astfel, în concepţia
noului Cod penal, grupul infracţional organizat are ca scop comiterea uneia sau
mai multor infracţiuni, spre deosebire de dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I
din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.
187/2012, când aceasta era limitată la comiterea unei "infracţiuni
grave" în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, fiind totodată
eliminată şi condiţia ca grupul să fi fost constituit pentru a obţine un
beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
În condiţiile actualei reglementări, care a mărit în mod evident sfera de
aplicare a normei de incriminare, având în vedere şi consideraţiile făcute
anterior în analiza infracţiunilor art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8
din Legea nr. 39/2003, distincţia dintre art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi
acestea fiind dată chiar de elementele la care legiuitorul a înţeles să renunţe
prin modificările operate în definiţia noţiunii de grup infracţional organizat,
rezultă că noua dispoziţie a art. 367 din Codul penal a preluat atât
prevederile art. 7 (aspect necontroversat în practică), cât şi pe cele ale art.
323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele
prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. De altfel, aceasta a
fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a
noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale,
noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa
în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup
infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot,
grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru -
constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca
incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia. De
asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării
vechilor dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că
ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art.
367 din Codul penal.
În raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art.
3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din
Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în
care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar
sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi
art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul cod penal în art. 367
sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat".
Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind
numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din Codul penal, devine
incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile
art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile
şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi
nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării
elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie,
cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Extras Decizia
nr. 12/2014 a ICCJ COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN
MATERIE PENALĂ sursa : Monitorul
Oficial, Partea I nr. 507 din 08/07/2014
Comentarii
Trimiteți un comentariu