Onorariu avocaţial de 2.500 lei, este nepotrivit de mare, faţă de munca depusă, in situatia admiterii exceptiei necompetentei generale a instanțelor din Romania iar în cauză s-au acordat două termene de judecată , art.274 din C.pr.civ din 1865.

Un onorariu avocaţial de 2.500 lei, este nepotrivit de mare, faţă de munca depusă, având în vedere faptul că în cauză s-au acordat doar două termene de judecată şi, faţă de complexitatea cauzei, astfel încât a redus cuantumul onorariului avocaţial la suma de 1.000 lei şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu (pârâta fiind în continuare ţinută să execute obligaţia contractuală), ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.

S-a admis excepţia necompetenţei generale analizată ca fiind fondată, s-a respins acţiunea reclamantului privitoare la divorţ, având în vedere soluţia dată capătului de cerere principal, a respins şi cererile accesorii care depindeau de soluţia dată capătului de cerere principal, referitoare la numele pârâtei, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire locuinţă minor, stabilire pensie de întreţinere, astfel cererea de chemare în judecată a fost respinsă în totalitate şi reţinând susţinea pârâtei cu privire la sesizarea instanţelor spaniole cu procedura prealabilă de divorţ, nu a declinat soluţionarea cauzei către instanţele spaniole, acestea fiind deja investite cu procedura prealabilă a divorţului, prevăzută de legea spaniolă.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a constatat că pârâta a efectuat cu prezentul  proces, cheltuieli în valoare de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţelor depuse la dosar. Conform art. 274 Cod de procedură civilă, „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că instanţa poate să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori va constata că sunt nepotrivit de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În cauză, instanţa de fond a apreciat că un onorariu avocaţial de 2.600 lei, este nepotrivit de mare, faţă de munca depusă, având în vedere faptul că în cauză s-au acordat doar două termene de judecată şi, faţă de complexitatea cauzei, astfel încât a redus cuantumul onorariului avocaţial la suma de 1.000 lei şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu (pârâta fiind în continuare ţinută să execute obligaţia contractuală), ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.

Dispoziţiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Aceste dispoziţii legale au fost supuse şi controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanţei de judecată şi, totodată, sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză, cheltuielile de judecată efectuate în proces, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile. În ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare acestea au fost acordate doar în ceea ce priveşte deplasarea (dus-întors) pentru cele două termene din data de 22.03.2013 şi 26.04.2013 la Judecătoria Bistriţa, prin raportare la un consum mediu de 7,5 litri/100 de km., calculat la distanţa Cluj-Napoca – Bistriţa, deoarece nu s-a putut reţine că întreaga cantitate de combustibil inclusă în bonul fiscal depus la dosar a fost folosită în scopul acestei deplasări. Tot astfel, au fost incluse în cheltuielile de judecată şi cheltuielile privind traducerea înscrisurilor depuse în probaţiune.

Extras din Decizia nr. 743 din 4 aprilie 2014, a Curții de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sursa:http://www.curteadeapelcluj.ro/jurisprudenta.html, DECIZII RELEVANTE Anul 2014, trimestrul II.