Este admisibila acțiunea în evacuare când locuinta a fost folosita în virtutea relațiilor de concubinaj, art. 563 C.civ.

De la -
Apărarea dreptului de proprietate se poate face prin acţiunea în acţiunea în evacuare sau revendicare, în funcţie de raporturile juridice existente între reclamant şi pârât sau inexistenţa acestora. Persoana tolerată are statutul unui detentor precar şi evident obligaţia de a părăsi imobilul la solicitarea proprietarului. În ipoteza în care persoana tolerată nu dă curs solicitării, proprietarul are posibilitatea de a promova o acţiune în evacuare, specifică raporturilor de locaţiune. Prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acestora şi predarea bunului în materialitatea sa.

Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în evacuarea pârâtei, care a fost tolerată în imobil, deoarece era concubina fratelui reclamantului după cum rezultă din considerentele ordonanţei preşedinţiale nr. 1770/17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Beclean. După decesul numitului K.M., reclamantul a devenit proprietar al imobilului înscris în Cf 25183 Uriu, în baza sentinţei judecătoreşti nr. 457/05.05.2009, pronunţată de Judecătoria Beclean.
Apărarea dreptului de proprietate se poate face prin acţiunea în acţiunea în evacuare sau revendicare, în funcţie de raporturile juridice existente între reclamant şi pârât sau inexistenţa acestora. În cazul de faţă, pârâta S.P. a ocupat imobilul în litigiu, în baza relaţiei de pe care a avut-o cu defunctul frate al reclamantului.
În aceste circumstanţe, curtea apreciază că între părţi exista un raport juridic privind folosinţa bunului, pârâta având dreptul de a folosi bunul în virtutea relaţiilor de concubinaj şi reclamantul tolerând această situaţie.
De regulă, folosinţa unei locuinţe fără a exista un contract de închiriere se face în baza relaţiilor de rudenie sau relaţiilor de afinitate, însă între părţi se încheie un contract în baza căruia se permite folosinţa locuinţei, pe un timp determinat, chiar dacă nu s-a stabilit data până la care se poate folosi imobilul. În aceste circumstanţe, persoana tolerată are statutul unui detentor precar şi evident obligaţia de a părăsi imobilul la solicitarea proprietarului. În ipoteza în care persoana tolerată nu dă curs solicitării, proprietarul are posibilitatea de a promova o acţiune în evacuare, specifică raporturilor de locaţiune.
Într-adevăr, apărarea dreptului de proprietate se face potrivit noului cod, potrivit dispoziţiilor art. 563 Cod civil, însă aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate restrictiv, cu consecinţa respingerii acţiunii în evacuare.
În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în decizia nr. 169/2011 pronunţată în dosar nr. 4197/114/2008 a statuat „că prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a urmărit valorificarea unui drept de proprietate exclusiv şi absolut în cadrul unei acţiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanţă, având caracter relativ în cadrul acţiunii evacuare, urmând constrângerea debitorului la executarea obligaţiei de a face. Astfel, prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acestora şi predarea bunului în materialitatea sa”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat şi subscriem acestei concluzii, că „a susţine că reclamanta nu se poate prevala de titlul său numai în cadrul unei acţiuni în revendicare prin compararea titlurilor în condiţiile în care pârâţii nu afirmă că ar deţine vreun titlu, contravine dispoziţiilor legale în materia proprietăţii, precum şi practicii şi doctrinei în materie”.
Considerăm că a interpreta restrictiv dispoziţiile legale în materia evacuării ar conduce şi la o inechitate socială, protejându-se culpa pârâtei, căreia i s-ar permite folosirea bunului în continuare în lipsa vreunui titlu legal, doar în considerarea unei construcţii juridice formale, nesusţinută de nici un argument legal.
Întrucât dispoziţiile art. 563 Cod civil au fost greşit interpretate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., coroborat cu art. 312 Cod proc. civ., curtea va admite recursul reclamantului K.A.


 Extras din Decizia nr. 63 din 8 ianuarie 2014 Secţia I-a civilă,  sursa://www.curteadeapelcluj.ro/jurisprudenta.html, DECIZII RELEVANTE Anul 2014, trimestrul I.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »