Soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, ",este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară.
Curtea apreciază că inculpatul nu se bucură de posibilitatea
reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept
sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind
limitat doar la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului,
iar în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente, Curtea
reţine că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară.
Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea
părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi
susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.
Curtea observă că fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din
Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în
domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv
şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare.
Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate
judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor
judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea trage concluzia
că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori
netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă
instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind
echivalentă unei noi faze a procesului penal….
În ceea ce priveşte
faza prealabilă a procesului (ancheta, instrumentarea cazului) - în cazul dedus
judecăţii aceasta fiind reprezentată de procedura camerei preliminare,
procedură prealabilă fazei de judecată -, Curtea observă că instanţa europeană
consideră procedurile penale ca pe un întreg. Pe de altă parte, anumite
condiţii impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot
fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care
echitatea procesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea iniţială a
acestor condiţii impuse (Hotărârea din 24 noiembrie 1993 pronunţată în Cauza
Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 36)….
Curtea apreciază că
inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii
referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar
şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune
cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce priveşte
partea civilă şi partea responsabilă civilmente, Curtea reţine că acestea sunt
excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest
mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea
cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile
parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.
Astfel, din perspectiva contradictorialităţii,
ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces
echitabil, instanţa constituţională apreciază că norma legală trebuie să
permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte
civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să
influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor
părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.
În ceea ce
priveşte partea civilă, Curtea constată că, potrivit art. 84 din Codul de
procedură penală persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul
procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă.
Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15
decembrie 2004, a statuat că, în cazul în care persoana vătămată formulează, în
cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material
suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi
procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste
două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume
în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii,
ceea ce justifică existenţa "interesului legitim", la care se refera
art. 21 din Constituţie….
Din această perspectivă, astfel cum a statuat şi prin
Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, anterior citată, Curtea apreciază că
părţii civile şi celei civilmente responsabile nu le este străin interesul
pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de
stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în
cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelaşi
prilej, Curtea a reţinut că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi
inculpatul au aceeaşi calitate, de părţi şi prin urmare se află în aceeaşi
situaţie.
În ceea ce priveşte cauza dedusă controlului
de constituţionalitate, Curtea observă că fiind stabilit deja faptul că
prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când
reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei
pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare. Astfel,
Curtea apreciază că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât
părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere
aceleaşi drepturi ca şi inculpatului…
În ceea ce priveşte rolul procurorului în procedura camerei
preliminare, din dispoziţiile de lege criticate, Curtea observă că acesta nu
are decât o participare limitată în această etapă procesuală. Plecând de la
obiectul procedurii camerei preliminare, de la importanţa probelor în procesul
penal, precum şi de la rolul pe care procurorul îl ocupă în procesul penal,
Curtea constată că şi acesta din urmă trebuie să se bucure în egală măsură de
dreptul la o procedură orală. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 190 din 26
februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213
din 20 martie 2008, că dispoziţia art. 131 alin. (1) din Constituţie se poate
concretiza prin legi organice sau ordinare, dar această concretizare nu poate
să ducă la restrângerea conţinutului dispoziţiei constituţionale…
În ceea ce priveşte
dreptul la o procedură orală, Curtea observă că numai în cadrul unor dezbateri
desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor
sale, de către părţi. Totodată, dreptul la o procedură orală conţine şi dreptul
inculpatului, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a fi
prezente în faţa instanţei. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între
judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să
respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor.
Curtea Constituţională , Extras din Decizia nr. 641/2014,
sursa: Monitorul Oficial, Partea I nr. 887 din 05 decembrie 2014
Comentarii
Trimiteți un comentariu