jurisprudenta

        Înalta Curte apreciază că cererea contestatoarei se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., având în vedere faptul că în cauză există o împiedicare la executare care se datorează aplicării greşite a legii de către instanţă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a menţionat în mod greşit ca termen de încercare o perioadă de 3 ani şi nu de 2 ani şi 6 luni astfel cum este reglementat de lege.        A admite varianta adoptată de Curte, în sensul imposibilităţii fixării unui alt termen, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 82 C. pen., ar echivala pe de o parte cu acceptarea ca o hotărâre chiar şi parţial nelegală cum este cea din prezenta speţă, intrată în puterea lucrului judecat să îşi producă efectele cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatei şi în contra acestor drepturi, iar pe de altă parte ar echivala astfel cum corect a arătat şi contestatoarea cu încălcarea dreptului la un

Instanţa a înlăturat concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ca urmare a testării inculpatului cu aparatul poligraf, pe de o parte din cauza caracterului incert a unei astfel de probe, iar pe de altă parte, evidentei situaţii de stres în care s-a aflat inculpatul în momentul testării sale, 19 februarie 2009, zi în care s-a soluţionat şi recursul declarat de acesta împotriva încheierii de arestare preventivă (încheierea penală nr. 10/I/R din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea), stare care evident este de natură să-i influenţeze starea psihică şi să afecteze rezultatul testării.   Curtea de Apel  aratat in motivare s-a arătat că efectuarea unui nou raport de expertiză biocriminalistică ADN, cerere care a fost respinsă ca inutilă de către instanţa de apel, întrucât, câtă vreme există dubii cu privire la poziţia obiectelor de pe care s-au ridicat probele biologice, aspectul că ADN-ul inculpatului este prezent în interiorul autoturismului condus de victimă

  Prin cererea de apel nu s-a formulat nici o critică referitoare la faptul că actiunea în grănituire nu a fost însotită de o cerere în revendicare. Recursul este o cale de atac subsecventă apelului, în sensul că survine ulterior judecării apelului şi dacă sentinta a fost atacată cu apel partial, aspectele sau capetele de cerere neapelate nu mai pot face obiectul recursului. Aşadar poate formula obiectul recursului numai acele probleme care au fost invocate ca şi critici în apel şi au fost solutionate în apel într-un mod nefavorabil pătii care declară recurs. Prima critică vizează faptul că instanta de fond a nesocotit caracterul declarativ al hotărârii în grănituire care lasă deschisă calea actiunii în revendicare, iar mutarea mejdei care are corelativ diminuarea suprafetei părtii adverse este inadmisibilă fără un capăt de cerere de revendicare corelativă. Pârâta recurentă a arătat că instanta fondului, prin aliniamentu stabilit a diminuat suprafata