Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că prevederile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală sunt neconstituţionale. Parlamentul, în baza art. 115 alin. (8) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie, urmează să reglementeze, prin legea de respingere, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

O ruptura politică nu  poate constitui într-o situaţie extraordinară care să necesite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Faptul că majorităţile iniţial constituite prin alianţe politice sunt supuse schimbării nu reprezintă o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Dacă o alianţă politică ce s-a prezentat în alegeri cu liste comune încetează să mai existe nu înseamnă că aleşii locali care au candidat pe listele acesteia sau supleanţii îşi pierd apartenenţa politică, ei rămânând membri ai partidelor politice componente ale alianţei. Sancţiunea pierderii mandatului, indiferent de modalitatea în care se pierde calitatea de membru de partid (demisie sau excludere), vizează numai consilierii locali şi judeţeni, aceştia fiind aleşi în cadrul unui scrutin de listă. Aşadar, votul exprimat de către corpul electoral a privit partidul politic, mai exact lista prezentată de acesta, nu şi candidaţii individuali, ceea ce a şi determinat configuraţia politică a consiliului local/judeţean reflectată prin numărul de mandate obţinute de partidele politice. Soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 este o exigenţă ce rezultă direct din prevederile art. 8 alin. (2) din Constituţie, o soluţie legislativă contrară - care să nu condiţioneze încetarea mandatului de consilier local sau judeţean de pierderea calităţii de membru de partid sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă acesta a fost ales - putând fi acceptată doar în condiţiile modificării tipului de scrutin în cadrul căruia sunt aleşi consilierii locali sau judeţeni. În lipsa reglementării unui alt tip de scrutin, Curtea nu poate decât să constate, în cauza de faţă, încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.  Curtea constată că Parlamentul va trebui să respingă prin lege ordonanţa de urgenţă neconstituţională, pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În acest context, Curtea reaminteşte faptul că deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice şi trebuie aplicate, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial

Curtea constată că întreaga expunere de motive a ordonanţei de urgenţă analizate se axează asupra existenţei unor "rupturi politice" apărute pe parcursul mandatului autorităţilor locale şi necesitatea remedierii efectelor negative ale acestora. Cu alte cuvinte, se pune problema necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă care să creeze cadrul necesar coagulării unor majorităţi politice în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, altele decât cele rezultate din alegeri. Or, un astfel de motiv, indiferent cum este exprimat, nu se poate constitui într-o situaţie extraordinară care să necesite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Constituirea sau ruperea alianţelor politice intră în exerciţiul democratic firesc, iar ele nu pot justifica în sine măsuri care, în mod direct şi brutal, schimbă configuraţia politică a autorităţilor administraţiei publice locale şi alterează voinţa corpului electoral. Faptul că majorităţile iniţial constituite prin alianţe politice sunt supuse schimbării nu reprezintă o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, necesitatea creării unui avantaj politic pentru a se adopta anumite decizii la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, indiferent de partidul politic care beneficiază de acesta, nu reprezintă o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. 

    Curtea mai constată că atât timp cât organele deliberative din cadrul administraţiei publice locale, şi anume consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, funcţionează în sensul art. 38 şi următoarele din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se formează, în mod implicit, o majoritate şi o minoritate politică în cadrul acestor organe. Faptul că o alianţă politică ce s-a prezentat în alegeri cu liste comune încetează să mai existe nu înseamnă că aleşii locali care au candidat pe listele acesteia sau supleanţii îşi pierd apartenenţa politică, ei rămânând membri ai partidelor politice componente ale alianţei; din contră, art. 31 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, precizează, în mod expres, că, "În cazul în care alianţa politică se va prezenta în alegeri cu liste comune, candidaţii trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianţei". De aceea transpare cu evidenţă faptul că scopul real al ordonanţei de urgenţă este acela de a orienta aleşii locali într-o anumită direcţie politică şi de a permite constituirea, în acest mod, a unei noi majorităţi politice, aspecte care, desigur, nu se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie   . Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie.

. …sancţiunea pierderii mandatului, indiferent de modalitatea în care se pierde calitatea de membru de partid (demisie sau excludere), vizează numai consilierii locali şi judeţeni, aceştia fiind aleşi în cadrul unui scrutin de listă. Aşadar, votul exprimat de către corpul electoral a privit partidul politic, mai exact lista prezentată de acesta, nu şi candidaţii individuali, ceea ce a şi determinat configuraţia politică a consiliului local/judeţean reflectată prin numărul de mandate obţinute de partidele politice. Astfel, soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 este o exigenţă ce rezultă direct din prevederile art. 8 alin. (2) din Constituţie, o soluţie legislativă contrară - care să nu condiţioneze încetarea mandatului de consilier local sau judeţean de pierderea calităţii de membru de partid sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă acesta a fost ales - putând fi acceptată doar în condiţiile modificării tipului de scrutin în cadrul căruia sunt aleşi consilierii locali sau judeţeni. În lipsa reglementării unui alt tip de scrutin, Curtea nu poate decât să constate, în cauza de faţă, încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Curtea mai reţine că nu se poate face o paralelă, având în vedere contextul normativ diferit, între reglementarea de faţă şi cea cuprinsă în art. II alin. (1) din Legea nr. 249/2006, potrivit căreia "În termen de 45 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, aleşii locali care intră sub incidenţa art. 9 alin. (2) lit. h1), alin. (21) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt obligaţi, sub sancţiunea încetării mandatului, să îşi declare apartenenţa politică, prin declaraţie scrisă, pe propria răspundere, depusă la secretarul unităţii administrativ- teritoriale". Această reglementare a fost una tranzitorie, fiind adoptată ca urmare a introducerii, prin aceeaşi lege a sancţiunilor prevăzute, în prezent, de art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004. Astfel, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 249/2006, mandatul consilierilor locali, judeţeni, al primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene nu înceta în situaţia pierderii, respectiv pierderii prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales, după caz, drept pentru care legiuitorul a prevăzut o normă tranzitorie pentru a se regla tensiunile apărute prin introducerea acestei noi reglementări (a se vedea şi paragraful 23 al prezentei decizii). Aşadar, nu există identitate de situaţie şi conţinut normativ între cele două reglementări în vederea acreditării tezei potrivit căreia ar fi existat deja un precedent în materie. Obiter dictum, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014).

. Aşadar, Curtea nu poate califica ordonanţa de urgenţă criticată ca fiind o normă tranzitorie, specială, derogatorie, de suspendare sau cu aplicare limitată în timp, ceea ce duce la concluzia că Guvernul a optat pentru un procedeu legislativ sui generis, neprevăzut în Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să nu permită aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 în privinţa aleşilor locali care şi-au exprimat opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi. În consecinţă, Guvernul, adoptând o atare ordonanţă de urgenţă, a încălcat normele de tehnică legislativă şi, implicit, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 

    De asemenea, Curtea reţine că o atare modalitate de reglementare, contrară tehnicii legislative şi care a dus la paralizarea efectelor art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004, încalcă art. 1 alin. (3) din Constituţie referitor la statul de drept.

În privinţa efectelor concrete ale prezentei decizii, Curtea constată că Parlamentul va trebui să respingă prin lege ordonanţa de urgenţă neconstituţională, cu menţionarea expresă a art. 147 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 98 din 5 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 mai 2001), şi să reglementeze, în acord cu art. 115 alin. (8) din Constituţie, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 (respectiv între data de 2 septembrie 2014 şi data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I), pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În acest context, Curtea reaminteşte faptul că deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice şi trebuie aplicate, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial (a se vedea, cu privire la înţelesul noţiunii, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012), de către Parlament în sensul restabilirii stării de constituţionalitate.

Curtea Constituţională - Decizia nr. 761/2014, sursa : Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 20 ianuarie 2015