Contestație la executare. U.A.T. suportă cheltuielile de judecata la care a fost obligata Comisia locala de aplicare a legii fondului funciar deoarece aceasta nu are patrimoniu propriu, art.52 alin 1,2 din Lg nr.18/1991, art.21 din Lg. nr.215/2001.

Conform art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenţei sale şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă. Comisia locală de fond funciar nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu. Recunoaşterea de către legiuitor a calităţii procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, vizează exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor şi obligaţiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care îşi îndeplineşte atribuţiile în materie funciară prin comisia locală. Interpretând sistematic şi teleologic dispoziţiile art. 21 din Legea administraţiei publice locale rezultă că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrative, potrivit legii – cum este cazul Comisiei locale de fond funciar – a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligaţiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, singura care dispune de patrimoniu propriu, sumele urmând a fi asigurate din bugetul local. 

Comisia locală de fond funciar nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu. Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie şi funcţionează în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, având atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi.

Legea stabileşte pentru comisiile locale o legitimare procesuală excepţională, circumscrisă litigiilor de fond funciar. Astfel, conform art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenţei sale şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă. Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a înţeles să recunoască comisiei calitate procesuală specială, numai în materie funciară, în pricinile izvorâte din legile fondului funciar, în sensul că stă singură în proces. Dar comisia îşi desfăşoară activitatea în numele şi pentru unitatea administrativ-teritorială, funcţionând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuţiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară.

Recunoaşterea de către legiuitor a calităţii procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, vizează exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor şi obligaţiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care îşi îndeplineşte atribuţiile în materie funciară prin comisia locală.

Că este aşa rezultă şi din dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001. Alineatul 1 din această normă juridică statuează în termeni imperativi că doar unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

Teza finală a primului alineat statuează că unitatea administrativ-teritorială este titulară de drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii, fără a face distincţie între raporturi de drept substanţial sau procesual.

Potrivit art. 21 alin. 5 teza 2 din lege, despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată şi rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local.

Interpretând sistematic şi teleologic dispoziţiile art. 21 din Legea administraţiei publice locale rezultă că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrative, potrivit legii – cum este cazul Comisiei locale de fond funciar – a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligaţiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, singura care dispune de patrimoniu propriu, sumele urmând a fi asigurate din bugetul local.

Numai interpretând în acest mod prevederile legale menţionate, se poate da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991. Potrivit acestora, prevederile art. 274 din C. pr. civ., referitoare la cheltuielile de judecată, sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că în proces, obligaţia de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabileşte în sarcina Comisiei, ca parte în proces, dar executarea efectivă a obligaţiei de plată nu o poate face această autoritate care nu are patrimoniu propriu, deci nu are buget.

Ca urmare, faţă de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991 şi cu cele cuprinse în HG nr. 890/2005, titularul obligaţiei de plată este unitatea administrativ-teritorială, chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât Comisia locală de fond funciar a acţionat ca o autoritate publică cu activitate administrativă în cadrul unităţii administrativ-teritoriale. Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, Comisia a stat în proces în locul persoanei juridice de drept public, dar calitatea sa de parte a vizat numai drepturile şi obligaţiile procesuale, legitimarea sa procesuală fiind circumscrisă, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, la limitele competenţei sale, strict determinată de lege (atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi).

Curtea nu a primit  susţinerile contestatorilor intimaţi, în sensul că cea care trebuie să plătească creanţele stabilite prin titlurile executorii, este comisia locală şi nu unitatea administrativ-teritorială. O asemenea interpretare presupune a accepta ideea că, de la început, legiuitorul a stabilit în sarcina Comisiei o obligaţie imposibil de executat, aceea de plată a despăgubirilor, câtă vreme nu recunoaşte dreptul acestei autorităţi la un patrimoniu propriu.

Pe de altă parte, acceptând ipoteza susţinută de contestatori, înseamnă implicit a accepta că, recunoscând în procesele de fond funciar purtate în contradictoriu cu comisia locală, dreptul părţii la cheltuieli de judecată, în condiţiile în care această obligaţie urmează a fi îndeplinită de o autoritate ce nu are patrimoniu propriu, legiuitorul a consacrat un drept iluzoriu, ce este imposibil de executat, ceea ce este incompatibil cu dreptul la un proces echitabil, recunoscut şi garantat de art. 6 din CEDO.

Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că obligaţia de plată stabilită prin hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus se impune a fi executată de contestatoarea Comuna C, singura care are, potrivit legii, patrimoniu propriu, şi în cadrul căreia a fost constituită Comisia locală de fond funciar.

Ca urmare, soluţiile instanţelor de fond prin care au reţinut că unitatea administrativ-teritorială nu poate fi obligată la plata despăgubirilor stabilite prin titlurile executorii au fost  pronunţate cu interpretarea greşită a textelor legale reţinute anterior, astfel că sub acest aspect, criticile recurentei au fost apreciate ca fondate.
(Decizia nr. 207 din 21.03.2013a Curții de Apel Alba Iulia  Portal  > Curtea de Apel ALBA IULIA  > Jurisprudenţă )