jurisprudenta

Un onorariu avocaţial de 2.500 lei, este nepotrivit de mare, faţă de munca depusă, având în vedere faptul că în cauză s-au acordat doar două termene de judecată şi, faţă de complexitatea cauzei, astfel încât a redus cuantumul onorariului avocaţial la suma de 1.000 lei şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu (pârâta fiind în continuare ţinută să execute obligaţia contractuală), ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală. S-a admis excepţia necompetenţei generale analizată ca fiind fondată, s-a respins acţiunea reclamantului privitoare la divorţ, având în vedere soluţia dată capătului de cerere principal, a respi

Acţiunea în rectificare presupune suprimarea din cartea funciară a drepturilor personale sau reale stinse prin oricare din modurile prevăzute de lege.           În   cazul   de   faţă,   reclamanta   nu   a   urmărit   radierea   nici  unui   drept   real   sau personal din cartea funciară, ci a urmărit modificarea suprafeţei imobilului deţinut în proprietate.           Susţinerea   reclamantei   potrivit   căreia   suprafaţa   de   teren   nu   se   regăseşte   în cărţile    funciare    alăturate    este   neprobată,     deoarece      nu   au   fost  indicate    parcelele învecinate cu date de carte funciară şi nici proprietarii tabulari ai acestora, pentru a putea     verifica   suprafaţa     parcelelor     învecinate,   proprietarii      tabulari   dacă  sunt     cei indicaţi în procesul verbal de vecinătate încheiat.           Aşadar,   curtea   constată  că  în   lipsa   unui   titlu  de   proprietate   care   să  justifice majorarea suprafeţei terenului de la 450 mp la 777 mp,

   Soluţionarea cauzei în condiţiile în care parata a lipsit (în speţă reprezentanta paratei),dar avea termen în cunoştinţă, nu încalcă în niciun fel dreptul său la apărare. Legala citare constituie o garanţie a respectării acestui drept, iar partea are opţiunea de a se prezenta sau nu la judecată, tribunalul reţinând în plus că potrivit art.152 C.pr.civ. pronunţarea soluţiei se face exclusiv pe temeiul dovezilor administrate.           Pe   de   altă  parte,   susţinerea   reprezentantei   apelantei   că  a   solicitat   strigarea cauzei   la   orele   12,00   nu   a   fost   dovedită,   o   astfel   de   cerere   neregăsindu-se   nici   la dosarul   de   fond  şi   nici   în   cel   de   apel.   Dincolo   de   acest   aspect,   în   situaţia   în   care reprezentantul        apelantei    nu    se   putea    prezenta,     avea    posibilitatea     de   a   asigura substituirea şi în plus, se constată că instanţa, a amânat pronunţarea hotărârii, oferind astfel ocazia părţilor, inclu

Astfel in privinţa daunelor morale solicitate instanţa a apreciat că este dincolo de orice îndoială faptul că celor patru parti civile le-a fost creat un prejudiciu moral de o gravitate extrem de ridicată, constând în suferinţa psihică generată de disparitia intempestiva si tragica a ambilor parinti in aceeasi imprejurare, desigur prin prisma legaturii de rudenie existente . Raportat la vârsta victimelor, de 65 şi 66 de ani, la ocupaţia acestora, la dispariţia lor violentă şi fulgerătoare de lângă copii, la împrejurarea că erau căsătoriţi de o perioadă îndelungată, având o viaţă familială consolidată, se justifică acordarea de daune morale, care în suma stabilită de instanţa de fond, de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).De asemenea instanta a reţinut ca potrivit jurisprudentei Curtii E.D.O. partea civila poate obtine ram

Dreptul la intentarea acţiunii în grăniţuire rezultă din dispoziţiile art. 584 Cod civil,   conform   cărora   „Orice   proprietar   poate   îndatora   pe   vecinul   său   la   grăniţuirea proprietăţii      lipite  cu   a   sa”.  Faţă  de     această  dispoziţie       legală,   a le  respinge     ca inadmisibilă sau ca lipsită de interes acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor având ca    obiect    grăniţuire,     ar  însemna      să  li   se   interzică  accesul       la   justiţie,   contrar dispoziţiilor   art.   6   din   Convenţia   Europeană  a   Drepturilor   Omului,   care   garantează dreptul de acces la un tribunal.  ”.           Legea      de   drept   material     nu   condiţionează  însă  admisibilitatea            acţiunii   în revendicare, de mărimea imobilului ocupat de partea adversă (art. 480 Cod civil), sau a acţiunii în rectificare de carte funciară, de întinderea suprafeţei a cărei rectificare se solicită  (art.    34   din   Legea     nr.   7/1996,    republi

E ste adevărat că de principiu, cartea funciară nu garantează întinderea, ci numai existenţa proprietăţii dar, întrucât la origine, imobilele ambelor părţi au format o singură parcelă cu nr. top 15040 în suprafaţă de 1.000 mp, pe care proprietarii iniţiali O.M. şi soţia O.C.-M. au partajat-o prin contractul autentificat sub nr. 14472 din 16 iunie 1993 de Notariatul de Stat Judeţean Cluj, rezultă cu certitudine că între micşorarea suprafeţei reclamanţilor de la 340 mp la 314 mp, cu 26 mp,  şi mărirea suprafeţei reclamanţilor de la 660 mp la 688 mp, cu 28 mp, există un raport de cauzalitate directă, de la cauză la efect.  Cumpărătorii actuali ai celor două parcele învecinate, s-au subrogat în drepturile şi obligaţiile antecesorilor lor. Instanţele     de   fond    au    greşit   atunci    când    au    reţinut   că  întrucât reclamanţii au cumpărat o suprafaţă îngrădită „determinată prin semne exterioare, cu cel primordial”, reclamanţii au cumpărat 314 mp  şi nu 340 mp, căci hotarul aşa

Reclamanţii,       formulând       acţiunea      în   grăniţuire,     nu    au    solicitat revendicarea acestei suprafeţe,deşi aceasta se impunea, având în vedere că, tocmai din cauza acestei suprapuneri, dreptul lor tabular asupra celor 146 mp s-a transformat într- unul      litigios   (într-adevăr,      la   momentul       promovării        acţiunii,    acest    element      al suprapunerii       terenurilor     nu   putea    fi  anticipat,   însă  s-a    evidenţiat    după  efectuarea expertizei care a relevat existenţa suprapunerii terenurilor a căror grăniţuire o solicită cu 146 mp, astfel încât, printr-o eventuală întregire de acţiune, reclamanţii ar fi trebuit să investească prima instanţă cu o acţiune în revendicare a suprafeţei de 146 mp).      În absenţa unei cereri de revendicare a suprafeţei de 146 mp de către reclamanţi,   grefată  pe   contestarea   legalităţii   titlului   de   proprietate   al   pârâţilor,   cu privire la suprafaţa de 146 mp, acţiunea în grăniţuire nu

Faptul    constitutiv     al  unei   situaţii   juridice    în   cazul   de   faţă  este    naşterea copilului,   care   a   avut   loc   la   data   de   23.08.1972  şi   care   a   creat   premisa   stabilirii paternităţii.   Naşterea reclamantului a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, deci „facta pretaerita”, s-a realizat în întregime la data de 23.08.1972 şi produce efectele prevăzute de art. 60 alin. 1 C.fam.   Dacă pentru faptul constitutiv al naşterii s-ar aplica legea ulterioară – Legea nr. 288/2007 – acesteia i s-ar atribui un caracter retroactiv.      De   fapt,   prin   dispoziţia     iniţială  a   art.  II  din   Legea     nr.   288/2007, declarată  neconstituţională  s-a   încercat   eludarea   principiilor   aplicării   legii   civile   în timp,     însă  Curtea     Constituţională,       prin   decizia    nr.  1354/2008       mai   sus   evocată,     a constatat      neconstituţionalitatea         acestui     text,   restabilind      respectare