jurisprudenta

A dmite sesizarea formulată de  Curtea  Militară de Apel, în dosarul nr. 34/753/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin.1 teza I din C.pen.”.                Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova, Secţia Penală și Pentru Cauze cu Minori, prin încheierea din 09 februarie 2015, dată în dosarul nr. 11491/63/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând   modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de grup infracţional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracţiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. În interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal stabileşte că, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia ti

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 9018/4/2014 (număr în format vechi 3969/2014), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: „1.   dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. 3 din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal ” şi   stabileşte că: 1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură ră

D acă infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art.182 alin. 1) şi 4 din Codul penal din 1969 îşi găseşte corespondentul în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 din actualul Cod penal sau dacă, dimpotrivă, este dezincriminată?". Stabileşte că, infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 teza   I   (fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. 1) şi alin. 4 din Codul penal din 1969 în ipoteza în care fapta a produs o vătămare ce a necesitat între 11 şi 90 de zile îngrijiri medicale şi nu îndeplineşte una dintre condiţiile impuse de alin. 1 al art. 196 din Codul penal este dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin. 3 din Codul de procedură penală. INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUST

  Operaţiunea de stabilire a liniei de hotar implică însăşi demararea procedurii judiciare necesare în acest sens, atunci când nu exista înţelegere între vecini, însă aceasta nu schimbă raţionamentul pentru că în faza de judecată textul de legal de acordare a cheltuielilor de judecată este art. 274 Cod procedură civilă iar în etapa ulterioară judecăţii cheltuielile necesare pentru grăniţuire se stabilesc potrivit art. 584 Cod civil. Abia după rămânerea irevocabilă a hotărârii, în caz de admitere a grăniţuirii, se pot efectua lucrările pentru grăniţuire, anterior acestui moment nu se poate discuta de grăniţuire, prin urmare nici de cheltuieli în acest sens, astfel că nu se pot confunda nici din punct de vedere temporal şi nici ca şi conţinut noţiunile de cheltuieli de judecată cu cea de cheltuieli ale grăniţuirii. Faptul că ambele sintagme conţin cuvântul „cheltuieli“ nu poate duce la confuzie şi identitate de conţinut pentru că desemnează chestiuni diferite. Potrivit art. 274 al

 Curtea reţine că victimele au fost spitalizate o perioadă lungă de timp, necesitând 100 zile îngrijiri medicale, după care s-au aflat în tratament medical, în cursul căruia au continuat să aibă dureri. Internarea în spital, conştiinţa de a fi bolnavi, suferinţa de a fi privaţi de o viaţă normală corespunzătoare vârstei, implică şi o suferinţă psihică, ce presupune, de asemenea, o compensaţie şi anume sub forma unor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial ce li s-a cauzat.Nu poate fi omisă împrejurarea că partea civilă N.G. a fost în vârstă de 48 de ani la data accidentului şi este pensionar iar partea civilă N.G.T. la data evenimentului rutier era în vârstă de 24 de ani şi este mecanic auto, leziunile suferite în urma faptei inculpatului, putându-i pune în pericol grav exercitarea pe viitor în condiţii corespunzătoare a meseriei deţinute.  Nu poate fi primită solicitarea asigurătorului de a fi reduse daunele morale, acestea fiind proporţionale cu prejudiciul încercat

          Textul art.584 cod civil , potrivit caruia cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate, constituie o reglementare speciala a modalitatii în care se stabilesc cheltuielile de judecata în raport cu dispozitiile art.274 Cod procedura civila care reprezinta dreptul comun în materia cheltuielilor de judecata.      Modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecata nu este legata de numarul capetelor de cerere admise ori respinse, întrucât aceste cheltuieli au fost facute prioritar pentru solutionarea capatului de cerere în granituire si numai în functie de trasarea liniei de hotar s-a putut stabili daca pârâtul ocupa din terenul reclamantei.                  Prin actiunea civila adresata instantei si înregistrata sub nr.11416/318/2008 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu reclamanta P.L. L. a chemat în judecata  pe pârâtul P. D. solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se stabileasca linia de hotar dintre proprietatile partilor, sa fie  obligat pârâtul sa-i lase în depl

Articolul 6 C.pen  fiind o expresie a principiului legalităţii, implică obligaţia ca orice sancţiune să îşi găsească temei în lege, însă nu numai în momentul pronunţării, ci pe întreaga durată a executării pedepsei. Conform art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face, între altele, şi atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, iar potrivit art. 599 C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări. Noţiunea de „lege” include, în accepţiunea Convenţiei europene a drepturilor omului, şi jurisprudenţa; cu atât mai mult trebuie recunoscută valoarea de „act cu putere de lege” unui act jurisprudenţial căruia caracterul obligatoriu îi este conferit chiar prin lege. Prin urmare, se poate considera că hotărârile pronunţate în baza art. 477 C. proc. pen. reprezintă un eleme

Punctul de vedere agreat de participanţii la întâlnire a fost în sensul că aplicarea legii de dezincriminare, potrivit art. 4 C. pen. este un demers distinct de aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., şi anterior acestuia. Astfel, într-o primă etapă, se va face  aplicarea art. 4 C. pen., privind dezincriminarea, iar aplicarea legii penale mai favorabile se va face ulterior, cu privire la faptele incriminate şi în legea nouă. În acest sens pledează chiar faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze în două texte distincte cele două instituţii.   În practica judiciară s-a pus problema legii aplicabile, în cazul unui inculpat trimis în judecată pentru comiterea, sub imperiul legii vechi, a două infracţiuni în concurs, dintre care una dezincriminată potrivit Codului penal actual, în condiţiile în care tratamentul sancţionator pentrru ambele infracţiuni în condiţiile Codului penal anterior este mai favorabil inculpatului decât pedeapsa pentru infracţiune

Motivele temeinice la care face referire art. 398 Cod civil  nu  sunt  cele prevăzute de art. 508 din acelaşi cod, iar fundamentarea soluţiei instanţei de apel pe neîndeplinirea situaţiilor excepţionale prevăzute de acest text de lege are la bază o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile. Motivele întemeiate la care se referă art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici  măcar exemplificativ, tocmai datorită  multitudinii de situaţi concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur  părinte . Distanţa foarte mare dintre cei  doi  părinţi şi  lipsa oricărei  cooperări  din partea intimatului în luarea deciziilor importante din viaţa minorilor constituie împrejurări  obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii  părinteşti  să fie exercitată  doar de către părintele la domiciliul căruia s-a dispus ca minorii  să aibă  locuinţa după divorţ.  Efe