jurisprudenta

Instanţa de apel nu a aplicat greşit legea şi nici nu a interpretat greşit dispoziţiile legale în materie, care prevăd că servitutea de trecere a locului înfundat se poate stabili pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului dominant.În speţă, pentru grevarea dreptului de proprietate al pârâţilor este necesar ca aceştia să fie proprietari şi, prin urmare, proprietarii de la data solicitării instituirii servituţii de trecere să fi fost parte în proces. Ori, în cauză, aşa cum corect au reţinut cele două instanţe, reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată şi pe S.E., al cărei teren este învecinat cu terenul proprietatea reclamanţilor şi urmează să fie afectat de servitutea de trecere. Tribunalul a reţinut că această propunere varianta II nu asigură accesul la terenul reclamanţilor, ajungând până la terenul numitei S.E., care nu este parte în proces.(f.151- dosar fond). Reclamanţii nu au înţeles faptul că o cheme în judecată şi pe vecina lor S.E., dar acesta este

Avizarea expertizei tehnice de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău nu constituie un motiv de casare a deciziei atacate. Avizarea expertizei tehnice de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău înainte de pronunţarea hotărârii, nu este o condiţie prealabilă pentru valabilitatea acestei expertize. Din întreaga economie a Legii nr. 7/1996 şi a Ordinului nr. 634 emis de ANCPI, nu rezultă că valabilitatea expertizei tehnice efectuată în cauză este condiţionată de avizarea ei prealabilă de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru a fi reţinută de instanţa de judecată, aprecierea acesteia cât şi necesitatea efectuării unei noi expertize fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată .  Extras din Decizia civilă nr. 1231 din 9 octombrie 2014 Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sursa: www/curteadeapelcluj/jurisprudenta

La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că este în interesul superior al minorei – prin prisma art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 şi 2, art. 5, art. 30 alin. 2 şi art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/2004 -, ca pensia de întreţinere să fie stabilită la un cuantum majorat, de 395,90 euro (reprezentând ¼ din media veniturilor nete realizate de intimat în termenul de 6 luni, şi care este de 1.583,62 euro), Curtea constată că aceasta este nefondată prin prisma art. 529 C.civ., text legal care prevede în alinatul 1 că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar atunci când întreţinerea este datorată de părinte – potrivit aliniatului 2 -, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil. Prin urmare, întreţinerea datorată de către părinte pentru un singur copil poate fi stabilită până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui, iar în niciun caz în cuantum de fix o pătrime,

Clauza din contractul de credit potrivit căreia banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii este abuzivă, întrucât transformă contractul de împrumut în unul aleatoriu, atâta timp cât în contract nu sunt enumerate situaţiile concrete care ar putea fi considerate „schimbări semnificative”. Şi clauza referitoare la comisionul de risc are caracter abuziv, pentru că acest comision este perceput fără ca împrumutatul să beneficieze de vreo contraprestaţie, iar riscul de nerecuperare a sumei împrumutate este înlăturat prin garanţia imobiliară afectată creditului. Înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 semnifică redenumirea aceluiaşi comision. Recurenta critică reţinerea instanţelor conform cărora clauzele nu au fost negociate direct cu reclamantul arătând că acesta a avut posibilitatea să selecteze d

Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.

Revocarea controlului judiciar sau menţinerea acestuia, trebuie examinată, însă, şi în raport de dispoziţiile art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi a art.2 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţia menţionată. Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.  Durata extinsă din 2011 şi până în prezent a măsurii controlului judiciar, pe o durată de 4 ani, poate dobândi un caracter nerezonabil dacă, în raport de gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, probatoriul rămas a fi efectuat, comportamentul procesual al inculpatului, se dovedeşte a f

Dispoziţiile referitoare la constituirea de parte civilă, prevăd doar termenul limită până la care trebuie făcută aceasta – citirea actului de sesizare al instanţei, - neprevăzând imperativ şi precizarea cuantumului exact al despăgubirilor civile, care poate fi făcută pe tot parcursul procesului, întrucât nicio normă legală nu interzice majorarea sau micşorarea câtimii acestora. Practica judiciară constantă a instanţei supreme este în sensul că „nu este tardivă solicitarea obligării inculpatului la plata unor daune materiale şi morale majorate, în condiţiile în care suma pretinsă cu acest titlu a fost inclusă în cuantumul total al despăgubirilor, precizat înaintea citirii actului de sesizare, în conformitate cu disp.art.15 alin.2 C.proc.pen. Partea civilă îşi poate preciza pretenţiile până în faza dezbaterilor, fără ca aceste precizări să poată fi considerate cereri noi”   În legătură cu modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, Curtea reţine următoarele: Acţiunea civilă

A dmite sesizarea formulată de  Curtea  Militară de Apel, în dosarul nr. 34/753/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin.1 teza I din C.pen.”.                Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova, Secţia Penală și Pentru Cauze cu Minori, prin încheierea din 09 februarie 2015, dată în dosarul nr. 11491/63/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând   modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de grup infracţional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracţiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. În interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal stabileşte că, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia ti