jurisprudenta

Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală  în dosarul nr.530/303/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile  pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai  favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv, dacă prescripţia  răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.  În aplicarea art.5 din Codul penal, stabileşte că prescripţia răspunderii penale  reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.   Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,  potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.   Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2014.  Min uta deciziei nr.2 Dosar nr. 2/1/2014/HP/P,  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  sursa: www.scj.ro.

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori  şi de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr. 289/120/2014, în vederea  pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând  mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza  unui concurs de infracţiuni şi stabileşte :  „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de  intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă  etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.  În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi  depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.   În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximu

In spetă, executantul a fost sanctionat cu sanctiunea contraventională principală a amenzii, si i s-a mai aplicat măsura complementară prevăzută de lege, a intrării in legalitate, fără ca acesta să se conformeze in termenul stabilit, dar nici pană in prezent. Pentru desfiintarea lucrărilor executate fără autorizatie de construire sau cu nerespectareaautorizatiei de construire, executantul (constructorul) nu este necesar să fie si proprietarul imobilului, deoarece el a săvarsit contraventia retinută in sarcina sa in calitate de executant (constructor), calitate in care a fost sanctionat si nu a atacat procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională. Contravenientul nu a fost sanctionat in calitate de proprietar al imobilului, pentru a fi necesară introducerea in cauză a proprietarilor actuali. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea retine următoarele: Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională nr. 2076 din 7.05.2009, in

  Modificarea constand  prin înlocuirea obiectului acţiunii, din solicitarea de plată a creanţei principale, într-o cerere de acordare de dobânzi, raportată la creanţa principală stabilită într-un litigiu distinct, început anterior, ce s-a desfăşurat paralel cu acest litigiu, timp în care cauza pendinte a fost suspendată  este o schimbare a petitului acţiunii, respectiv a raportului juridic obligaţional dedus judecăţii şi a temeiului juridic aplicabil. Efectul pe care opunerea exprimată de oricare dintre pârâţi, cu consecinţa admiterii excepţiei de tardivitate a modificării de acţiune, îl are asupra acţiunii, profită tuturor celor aflaţi în litisconsorţiu procesual, întrucât nu este posibilă divizarea raportului juridic dedus judecăţii în sensul că modificarea acţiunii ar fi opozabilă numai acelor pârâţi care nu s-au opus, iar cei care şi-au exprimat opoziţia ar trebui să participe la soluţionarea raportului juridic litigios iniţial.   Stabilirea momentului până la care putea fi form

Calitatea procesuală activă a reclamantului este justificată de afirmarea dreptului de a utiliza  drumul de acces spre locuinta sa. Interesul de a  promova prezenta acțiune, care are ca obiect obligarea pârâților să desființeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe str. C. care blochează  drumul de acces spre locuință, este personal, legitim şi actual atâta vreme cât pârâții au blocat şi  ocupat, prin construirea unui gard, o porțiune dinaceastă stradă, împiedicându-i reclamantului accesul spre locuința lui. În cauză, nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la prescripția de 3 ani reglementată de  art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât  prezenta actiune nu este una patrimonială, izvorâtă  dintr-un drept de creanță, ci una având ca obiect obligație de a face, care are ca finalitate asigurarea  folosinței neîngrădite a drumului public, dreptul de a folosi drumul public având un caracter continuu, fiind, prin urmare, imprescriptibil, fiind recunoscut tuturor

  Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietătilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestuia.In conditiile în care legea specială în materie, ca de altfel şi legea generală, prevăd în mod expres că o astfel de servitute este una legală, este de domeniul evidentei că o astfel de servitute legală va aduce, implicit, limitări dreptului de proprietate asupra terenului afectat de o astfel de servitute legală. Singura posibilitate conferită proprietarilor unor  astfel de terenuri afectate de servicii comunitare de utilităti publice, este cea prevăzutăde art. 4 alin. 2 din Legea nr. 51/2006,  ipoteză cu care instanta nu a fost învestită în prezenta cauză. Pe cale de consecintă, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptătit, nici în temeiul Legii  nr. 241/2006, la a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosintă a terenului afectat de această conductă de apă, după cum nu este îndreptătit la desp

Împrejurarea că reclamanta după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț a plecat într-o altă țară şi doreşte să-l ia şi pe copilul căruia i s-a  stabilit locuința la mamă, nu are nicio influență asupra exercitării autorității părinteşti de către ambii părinți. Aşa cum corect a reținut instanța de apel, stabilindu-se locuința copilului la mamă, nu s-a limitat din punct de vedere spațial locul în care domiciliază mama împreună cu copilul. În condițiile în care pârâtul refuză să-şi dea acordul pentru plecarea copilului în străinătate, copilul are locuința stabilită la mamă, iar mama are domiciliul în străinătate, potrivit adeverinței de domiciliu depusă la dosar (f. 33 dosar fond), reclamanta are la dispoziție procedura specială reglementată de art. 18 alin. 2 teza finală din Legea nr. 272/2004, coroborat cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005. Modificarea măsurilor cu privire la drepturile şi  îndatoririle părinșilor divorțați față de copiii minori se face, potrivit

S intagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul acţiunii civile, deoarece numai analizând pretenţia concretă dedusă judecăţii instanţele realizează o judecată pe fond a cauzei. Pe cale de consecinţă, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei.  Stabilirea  instanţei competente teritorial să judece o cerere de încuviinţare a executării silite imobiliare,  nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Sintagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" -

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în  dosarul nr.1067/334/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.  Stabileşte că modificarea adusă prin Legea nr.212/2008 dispoziţiilor  art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate  asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit  prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997,  reglementează un caz de constituire a dreptului de proprietate. În acest  caz, cererile de constituire sunt supuse termenului de 60 de zile prevăzut  de art. II din Legea nr. 193/2007 privind modificarea şi completarea  Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra  terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor  Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, termen care  se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr.212/2008, respectiv  02.11.2008. Obligatorie, potrivit dispoziţii

Din analiza hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus, se constată că sentinţa nr. 87 din 28 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a analizat fondul litigului dedus judecăţii, prin aceea că a procedat la examinarea raportului juridic dedus judecăţii şi prin raportare la probele administrate în cauză, a respins acţiunea.     Această sentinţă este definitivă ca efect a menţinerii ei după admiterea recursului împotriva deciziei din apel şi modificarea acestei din urmă decizii prin respingerea apelului.        Decizia nr. 4828 din 18 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul pentru motive de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate în apel şi a analizat greşita aplicare a legii incidente în cauză, în raport de situaţia de fapt reţinută deja. Ca urmare, se constată că hotărârea atacată cu revizuire, sentinţa civilă nr. 87/2002 a Tribunalului Bucureşti, se încadrează în categoria hotăr

      Coroborând dispoziţiile legale din Legea nr. 105/1992 art. 73 - 80 şi 160, Curtea a reţinut că actul juridic încheiat în Franţa, intrat de altfel, în circuitul civil şi nedesfiinţat până în prezent, valabil încheiat pe teritoriul acestei ţări străine, îşi produce efecte şi pe teritoriul României, interdicţia legală menţionată, de a încheia pacte asupra unei succesiuni viitoare, vizând prohibiţia încheierii lor pe teritoriul ţării noastre.     De altfel, potrivit înscrisului doveditor al acestui act juridic, rezultă că, la momentul încheierii actului, cele două părţi contractante erau cetăţeni israelieni, rezidenţi în Franţa, astfel încât cu atât mai mult, nu li se poate opune prohibiţia instituită de legea română, într-un moment când nu mai aveau, potrivit probelor administrate, cetăţenie română.   Curtea a constatat că, în speţă, tribunalul şi-a fundamentat soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în principal pe faptul nulităţii absolute a actului de dona