Postări

Se afișează postări din noiembrie 1, 2013

Revendicare imobiliara, Lg.10/2001, Decizia nr. 33/2008, a I.C.C.J,cauza Maria Atanasiu c Romania, art.6 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.

Titlul pârâtilor, nefiind contestat în justitie în termenul legal este valabil, iar reclamantul în dovedirea dreptului sau de proprietate a invocat titlul originar al autorului sau.      Potrivit deciziei nr. 33/2008, pronuntata în recursul în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea celei speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant", chiar daca acesta nu este prevazut în legea speciala. Instanta suprema a mai statuat ca, în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala si   Conventia Europeana a Drepturilor Omului , aceasta din urma are prioritate.      Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, în masura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice. In recenta cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, Curtea a afirmat ca