Postări

Se afișează postări din februarie 28, 2014

Apel tardiv, menţiunea greşită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului din dispozitiv, repunere in termen ,art. 364 alin. (1) C. proc.pen.

Noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O. cuprinde mai ales accepţiunea ei materială şi nu formală, incluzând pe lângă legile organice şi textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calităţi obligatorii, accesibilitatea şi previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, menţiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informaţii procedurale către părţi, care conturează existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.         Aşa cum a statuat instanţa supremă în sentinţa penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu p