jurisprudenta

Dreptul la intentarea acţiunii în grăniţuire rezultă din dispoziţiile art. 584 Cod civil,   conform   cărora   „Orice   proprietar   poate   îndatora   pe   vecinul   său   la   grăniţuirea proprietăţii      lipite  cu   a   sa”.  Faţă  de     această  dispoziţie       legală,   a le  respinge     ca inadmisibilă sau ca lipsită de interes acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor având ca    obiect    grăniţuire,     ar  însemna      să  li   se   interzică  accesul       la   justiţie,   contrar dispoziţiilor   art.   6   din   Convenţia   Europeană  a   Drepturilor   Omului,   care   garantează dreptul de acces la un tribunal.  ”.           Legea      de   drept   material     nu   condiţionează  însă  admisibilitatea            acţiunii   în revendicare, de mărimea imobilului ocupat de partea adversă (art. 480 Cod civil), sau a acţiunii în rectificare de carte funciară, de întinderea suprafeţei a cărei rectificare se solicită  (art.    34   din   Legea     nr.   7/1996,    republi

E ste adevărat că de principiu, cartea funciară nu garantează întinderea, ci numai existenţa proprietăţii dar, întrucât la origine, imobilele ambelor părţi au format o singură parcelă cu nr. top 15040 în suprafaţă de 1.000 mp, pe care proprietarii iniţiali O.M. şi soţia O.C.-M. au partajat-o prin contractul autentificat sub nr. 14472 din 16 iunie 1993 de Notariatul de Stat Judeţean Cluj, rezultă cu certitudine că între micşorarea suprafeţei reclamanţilor de la 340 mp la 314 mp, cu 26 mp,  şi mărirea suprafeţei reclamanţilor de la 660 mp la 688 mp, cu 28 mp, există un raport de cauzalitate directă, de la cauză la efect.  Cumpărătorii actuali ai celor două parcele învecinate, s-au subrogat în drepturile şi obligaţiile antecesorilor lor. Instanţele     de   fond    au    greşit   atunci    când    au    reţinut   că  întrucât reclamanţii au cumpărat o suprafaţă îngrădită „determinată prin semne exterioare, cu cel primordial”, reclamanţii au cumpărat 314 mp  şi nu 340 mp, căci hotarul aşa

Reclamanţii,       formulând       acţiunea      în   grăniţuire,     nu    au    solicitat revendicarea acestei suprafeţe,deşi aceasta se impunea, având în vedere că, tocmai din cauza acestei suprapuneri, dreptul lor tabular asupra celor 146 mp s-a transformat într- unul      litigios   (într-adevăr,      la   momentul       promovării        acţiunii,    acest    element      al suprapunerii       terenurilor     nu   putea    fi  anticipat,   însă  s-a    evidenţiat    după  efectuarea expertizei care a relevat existenţa suprapunerii terenurilor a căror grăniţuire o solicită cu 146 mp, astfel încât, printr-o eventuală întregire de acţiune, reclamanţii ar fi trebuit să investească prima instanţă cu o acţiune în revendicare a suprafeţei de 146 mp).      În absenţa unei cereri de revendicare a suprafeţei de 146 mp de către reclamanţi,   grefată  pe   contestarea   legalităţii   titlului   de   proprietate   al   pârâţilor,   cu privire la suprafaţa de 146 mp, acţiunea în grăniţuire nu

Faptul    constitutiv     al  unei   situaţii   juridice    în   cazul   de   faţă  este    naşterea copilului,   care   a   avut   loc   la   data   de   23.08.1972  şi   care   a   creat   premisa   stabilirii paternităţii.   Naşterea reclamantului a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, deci „facta pretaerita”, s-a realizat în întregime la data de 23.08.1972 şi produce efectele prevăzute de art. 60 alin. 1 C.fam.   Dacă pentru faptul constitutiv al naşterii s-ar aplica legea ulterioară – Legea nr. 288/2007 – acesteia i s-ar atribui un caracter retroactiv.      De   fapt,   prin   dispoziţia     iniţială  a   art.  II  din   Legea     nr.   288/2007, declarată  neconstituţională  s-a   încercat   eludarea   principiilor   aplicării   legii   civile   în timp,     însă  Curtea     Constituţională,       prin   decizia    nr.  1354/2008       mai   sus   evocată,     a constatat      neconstituţionalitatea         acestui     text,   restabilind      respectare