Postări

Se afișează postări din noiembrie 3, 2014

Soluţionarea cauzei în lipsa inculpatului, aflata într-un loc de deținere în străinatate, atrage rejudecarea cauzei datorita încălcării dreptului la apărare

Câtă vreme judecarea cauzei s-a derulat în faţa primei instanţe fărăprezenţa inculpatului arestat în străinătate, care nu a fost nici măcar citat, Curtea apreciază că în speţă există un caz de nulitate absolută vizat de art. 281 lit e NCPP, ce impune în baza art. 421 pct 2 lit b NCPP, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentintei penale nr. 495 din 18 aprilie 2013 a Judecătoriei Cluj Napoca pe care o va desfiinţa în întregime si va dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Cluj Napoca. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA care a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei atacate doar în ceea ce priveşte recalificarea faptei din art.208, 209 lit.a,e,g şi i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în art.228 lit.g,d NCP cu aplic.art.35 NCP, apreciind că sub aspectul modalităţii de executare, este oportunăsuspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în

Este admisibila acțiunea în evacuare când locuinta a fost folosita în virtutea relațiilor de concubinaj, art. 563 C.civ.

Apărarea dreptului de proprietate se poate face prin acţiunea în acţiunea în evacuare sau revendicare, în funcţie de raporturile juridice existente între reclamant şi pârât sau inexistenţa acestora. Persoana tolerată are statutul unui detentor precar şi evident obligaţia de a părăsi imobilul la solicitarea proprietarului. În ipoteza în care persoana tolerată nu dă curs solicitării, proprietarul are posibilitatea de a promova o acţiune în evacuare, specifică raporturilor de locaţiune. Prin acţiunea în evacuare reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar evacuarea acestora şi predarea bunului în materialitatea sa. Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în evacuarea pârâtei, care a fost tolerată în imobil, deoarece era concubina fratelui reclamantului