Postări

Se afișează postări din februarie 12, 2014

Hotărâre care să ţină loc de act autentic, interpretarea contractului, art. 5 alin. (2) al Titlului X din Legea nr. 247/2005, art.977, 982 C.civ.

Potrivit art. 977 din vechiul C. civ. ale cărui dispoziţii sunt aplicabile cauzei, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Textul subliniază deci, ca element hotărâtor pentru definirea şi interpretarea contractului, rolul pe care îl are voinţa internă a părţilor, intenţia lor reală. Corelativ, art. 982 C. civ., dispune că toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din întreg. Interpretarea contractului apare adeseori - inclusiv în cazul în speţă - în strânsă legătură cu operaţiunea de calificare juridică a acestuia, ce atrage după sine efectele juridice proprii actului astfel încadrat. În cauză, interpretând coordonat clauzele „convenţiei” în discuţie, fără a le separa de contextul în care se încadrează, rezultă fără echivoc voinţa reală a părţilor de a vinde şi respectiv de a cumpăra suprafaţa totală de 8000 m.p. situată administrativ p