jurisprudenta

    Este unanim acceptat ca, unul dintre principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administratiei publice, este principiul operativitatii, care obliga orice structura administrativ ca, în scopul realizarii interesului general, dar si a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa actioneze în mod prompt, eficace si eficient.     În acest sens, trebuie mentionata recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Ministri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrari (administratii), ca administratiile publice sa actioneze si sa-si execute obligatiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei si cu interesele care exista în cauza respectiva.  De asemenea potrivit art. 41.1 din C.D.FU.E., orice persoana are dreptul ca problemele sale sa fie rezolvate în mod impartial, corect si într-un termen rezonabil. În jurisprudenta sa constanta, Înalta Curte de Casatie si Ju

  În speta, probele administrate nu au dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca inculpatul ar fi folosit violenta pentru a-si asigura fuga de sub escorta. Declaratiile celor doi agenti trebuiesc apreciate si prin prisma faptului ca acestia erau cercetati penal si disciplinar pentru înlesnirea evadarii.    Cum nicio alta proba din dosar nu demonstreaza ca inculpatul l-a îmbrâncit pe agentul-sef M.A. pentru a fugi de sub escorta, nu se poate concluziona ca inculpatul a comis infractiunea în modalitatea prevazuta de alin. (2) al art. 269 C. pen. În motivarea recursului sau, inculpatul arata ca nu a folosit violenta în niciun mod pentru a evada, fapt confirmat de declaratiile medicului de garda D.C.D. si ale portarului spitalului - T.I., în mod gresit fiind retinute declaratiile politistilor care erau persoane interesate în cauza, iar pedeapsa aplicata este prea mare.     Inculpatul solicita casarea deciziei recurate si mentinerea hotarârii primei instante.     Examinând r

Aplicarea dispozitiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu face imposibila retinerea circumstantelor atenuante.     Dispozitiile art. 320 1 C. proc. pen. se refera la judecata unei cauze în cazul recunoasterii vinovatiei, situatie în care inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa în cazul pedepsei închisorii, situatie ce nu creeaza incompatibilitate cu retinerea unor circumstante atenuante cu consecinta reducerii pedepsei în limitele prevazute de art. 76 C. pen.     Cât timp dispozitiile art. 320 1 C. proc. pen. creeaza un cadru special în care se desfasoara judecarea cauzei, retinerea circumstantelor atenuante se referea strict la cuantumul pedepsei, fapt pentru care Înalta Curte apreciaza ca cele doua institutii judiciare pot coexista. Text extras din Decizie nr. 2353/2011 Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constata ca sintagma folosita de legiuitor referitor la existenta în concret a pericolului pe care îl reprezinta inculpatul pentru ordinea publica presupune existenta unor riscuri de natura a periclita functionarea normala a institutiilor statului, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora. Or, vazând circumstantele reale ale cauzei,  faptul ca a trecut aproape 1 an de la momentul luarii masurii arestarii preventive.  , faptul ca în cea mai mare parte probele dosarului au fost administrate, ramânând de audiat doar un singur martor sub acoperire, datele ce circumstantiaza persoana inculpatului, respectiv faptul ca acesta este la primul conflict cu legea penala, era student la momentul comiterii faptelor, a colaborat cu organele de ancheta, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cazul Jiga contra României) se constata ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei masuri mai putin restrictive nu ar

Declaratiile date de inculpat în cursul urmaririi penale, de recunoastere a faptei, au fost retractate ulterior. Conform art. 69 C. proc. pen., declaratiile inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care au fost coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor administrate în cauza.  În speta, nu a rezultat vreun alt element de ordin probator care sa sustina recunoasterea initiala a inculpatului., astfel încât în mod justificat ambele instante, au aplicat regula in dubio pro reo. Înalta Curte constata, sub aspectul criticii formulate de parchet, ca atât instanta de fond, cât si cea de apel au analizat probele administrate în cauza, atât în cursul urmaririi penale cât si în faza cercetarii judecatoresti si au constatat ca acestea nu conduc la concluzia certa ca inculpatul a incendiat în seara zilei de 28 decembrie 2008 locuinta partii vatamate C.F.     Parchetul, în motivarea recursului, face referire la declaratiile de recunoastere ale

Nu este nulă cercetarea judecatoreasca urmare a nerespectarii dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Aceste prevederi  reprezinta o protectie adusa de legiuitor victimelor infractiunilor prevazute de art. 13 si 18 din aceasta lege în favoarea acestora si nu a inculpatilor asa încât în masura în care prin judecarea cauzei în sedinta publica s-ar fi putut aduce o vatamare drepturilor vreunei parti aceasta nu putea fi decât persoana vatamata prin infractiune, victima infractiunii si nu inculpatul, dreptul de a invoca nulitatea actului conform alin. (1) al art. 197 C. proc. pen. apartinând numai acesteia. Nu este fondata nici critica privind nulitatea cercetarii judecatoresti ca urmare a nerespectarii dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.     Potrivit art. 290 C. proc. pen., sedinta de judecata este publica, iar daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vointei intime a persoanei,

Administratorul unui club are responsabilitatea întregii activităţi desfăşurate în vederea realizării obiectului de activitate al societăţii. Atâta timp cât inculpata a dat indicaţii concrete personalului să difuzeze muzică la bar, se prezumă că a acceptat posibilitatea difuzării operelor reproduse pe sistemele de calcul fără consimţământul titularilor drepturilor . Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat faptelor săvârşite de inculpată încadrarea juridică legală iar pedeapsa cu amenda în sumă de 1.500 RON a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.     Din probele administrate rezultă că în calitate de administrator la SC Y.T. SRL Alba Iulia, societate care deţine un punct de lucru în Alba Iulia unde a funcţionat un club, prin intermediul unui calculator s-a difuzat muzică în scop ambiental.     Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 o

Revocare măsurii a obligării de a nu părăsi ţara examinată,  şi în raport cu dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care stabilește ca „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa”. Autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.  Cum în speţă, inculpaţii P.C.G. şi C.I.A. nu s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată nici nu au încercat să influenţeze în vreun mod buna desfăşurare a procesului penal, ci dimpotrivă au respectat întocmai dispoziţiile organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată, fiind prezenţi la fiecare termen de judecată. Cum de asemenea , de la data sesizării instanţei nu s-a reuşit nici măcar verificarea regularităţii sesizării instanţei de judecată, din motive neimputabile instanţei şi nici celor doi inculpaţi, a

Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre mentiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul se înscriu si acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civila ce se impun a fi stabilite cu certitudine si în baza evidentelor de specialitate, ci nu într-o maniera empirica, exclusiv în baza sustinerilor anumitor persoane, fie ele si apropiate persoanei inculpatului. Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecatii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecata, fara îndeplinirea conditiilor de esenta, context în care în mod just instanta de apel a apreciat cu privire la încalcarea dispozitiilor legale privitoare la sesizarea instantei, anume împrejurare care atrage nulitatea absoluta a actului de trimitere în judecata, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen .     În prezenta cauza, procurorul a procedat la trimiterea în judecata a unei persoane fara identitate

      Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil si într-un termen rezonabil constituie si un element al dreptului la o buna administrare, drept fundamental al cetateanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de catre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.    Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectarii termenului rezonabil, dar nu poate fi invocata pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivitati a autoritatii publice.    Înalta Curte constata ca recursul este nefondat.     Intimata-reclamanta P.M. a supus controlului instantei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autoritatii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despagubire privind imobilul situat în Municipiul Craiova, strada D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoana îndreptatita la

  La stabilirea cunatumului daunelor  este necesara a se avea in vedere : gravitatea traumelor produse reclamantilor, de o puternica intensitate concretizata în natura leziunilor produse, arsuri - pe fata si corpul reclamantei de gradul II - III - IV pe 43% din suprafata totala a corpului, respectiv de gradul II pe semifata dreapta, mâna dreapta si gamba dreapta produse lui C.A., existenta unor sechele morfo-functionale, suferintele intense produse la momentul deflagratiei, traumele fizice ulterioare si de durata concretizate în lungi perioade de tratament si vindecare. Fata de aceste  date retinute  se considera ca o suma de 50.000 de euro catre reclamanta, respectiv de 10.000 de euro catre cealalta victima ar fi de natura a asigura proportionalitatea pretinsa de textul art. 998 - 999 C. civ. Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:     Desi a retinut o corecta situatie de fapt, în procesul de cuantificare a despagubirilor morale solicitate, instanta de apel