Postări

Plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar se face de către Instituţia Prefectului, art. 274 C.pr.civ din 1865, art. 51 , art. 52 din Legea nr. 18/1991, art,3,4 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005.

Cercetând conţinutul tuturor dispoziţiilor legale care reglementează procedura de constituire, atributiile si functionarea  Comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar  se constată că această autoritate publică nu are însă un patrimoniu propriu din care să-şi execute obligaţiile stabilite în sarcina sa. În aceste condiții  singura soluţie posibilă este aceea ca obligaţiile băneşti stabilite în sarcina Comisiei Judeţene să fie executate de către o altă instituţie sau autoritate publică ce deţine un patrimoniu, aceasta trebuind să aibă atribuţii concrete în materia aplicării legii fondului funciar şi, în plus, să fie învestită cu autoritate de stat. Tribunalul apreciază că Instituţia Prefectului este instituţia publică ce trebuie să plătească sumele de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sarcina Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar – autoritate publică la nivel judeţean.     Analizând acest motiv de recurs Tribunalul reţine următoarele: P

Tulburare de posesie, stabilirea despăgubirii în echitate, art.41 din Convenţia Europeană.A Drepturilor Omului.

I nsuficienţa probelor, argumentelor şi a motivării sentinţei instanţei de fond, trebuiesc suplinite, de instanța de apel, față de caracterul devolutiv. Dacă  legislaţia naţională nu permitea o rezolvare judicioasă a dosarului, magistraţii din apel trebuiau să suplinească administrarea probelor şi motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili "în echitate" o sumă corespunzătoare în favoarea părţii civile. CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului. Aşa cum am arătat, hotărârea Tribunalului Cluj este nelegală şi netemeinică, întrucât dacă a apreciat insuficienţa probelor, argumentelor şi a mot