judiciarapractica_main_Blog1_300x250

sâmbătă, 4 mai 2013

Investigator sub acoperire, provocare, depasirea cercetarii pasive, art.6 din CEDO.


Acţiunile investigatorului sub acoperire nu trebuie sa depaseaca nivelul cercetării pasive a unei activităţi infracţionale, trebuind sa existe indicii că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. In cazul de fata evaluarea atentă a probatoriului relevă că organul de urmărire penală, prin intermediarul coordonat în acţiunile sale de către investigatorul sub acoperire, nu s-a limitat la a cerceta în mod pasiv acţiunea infracţională, ci a exercitat o asemenea influenţă asupra persoane vizate încât să determine la săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul făţiş de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe.Utilizarea unor asemenea procedee nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, stabilit in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005,cauza Ramanauskas c. Lituaniei, hotărârea din 5 februarie 2008.


În cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005, Curtea a constatat că şi o vânzare simulată de droguri efectuată de o persoană privată ce acţiona însă ca un agent sub acoperire, fiind organizată efectiv şi supervizată de poliţie, ca şi în cazul de faţă, şi care a provocat săvârşirea infracţiunii poate fi calificată instigare şi reprezintă o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Poliţia a provocat săvârşirea infracţiunii de procurare de droguri la cererea lui O.Z, persoană care a fost de acord să participe la o vânzare „test” de droguri, acţionând potrivit instrucţiunilor poliţiei pentru a-l expune pe reclamant.
În cauza de faţă, angajatul societăţii de curierat, sub coordonarea investigatorului sub acoperire, a fost agentul provocator care, în mod insistent, a determinat-o pe inculpată să se prezinte pentru returnarea coletului.
S-a mai reţinut că în speţă există suspiciuni serioase că livrarea coletului primit la data de 1 februarie 2010 a fost tergiversată timp de două săptămâni până la intrarea în vigoare a O. U. G. nr. 6/2010, tocmai pentru ca inculpaţii să fie traşi la răspundere penală, deşi acţiunea de comandă a coletului şi intrarea acestuia în ţară au avut loc anterior datei de 15 februarie 2010, iar determinarea făcută de investigatorul sub acoperire, în mod indirect, a fost esenţială, inculpata neavând nici iniţiativa, nici intenţia de a comite fapta.
Există, de asemenea, similarităţi între prezenta cauză şi cauza Ramanauskas c. Lituaniei, hotărârea din 5 februarie 2008, când, în analiza verificării instigării invocate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere, printre altele, şi următoarele aspecte: toate întâlnirile dintre petent şi investigatorul sub acoperire au avut loc din iniţiativa acestuia din urmă, ceea ce conduce la concluzia că acţiunile au depăşit nivelul cercetării pasive a unei activităţi infracţionale; autorităţile nu pot fi exonerate de răspundere pentru acţiunile ofiţerilor de poliţie, prin simpla susţinere că ei au acţionat în nume propriu, deşi îndeplineau îndatoriri de serviciu şi, chiar prin procedura de autorizare a comportamentului simulat, autorităţile au legitimat post factum faza preliminară şi s-au folosit de rezultatele ei; nu există niciun indiciu că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.......

Maniera în care au procedat organele de urmărire penală prin acţiunea organelor de poliţie, prin intermediar, a fost de natură a încălca principiile ce guvernează materia obţinerii probelor, devenind evident că în cauza de faţă angajatul societăţii de curierat, sub directa coordonare a investigatorului sub acoperire, a fost un veritabil agent provocator care, manifestându-se insistent, a determinat-o pe inculpată să se prezinte pentru returnarea coletului; din această perspectivă, susţinerea procurorului, potrivit căreia împrejurarea că angajatul societăţii de curierat ar fi adus la cunoştinţă inculpatei procedura de urmat pentru efectuarea formalităţilor de retur nu ar echivala cu determinarea acesteia la comiterea faptei, rezoluţia infracţională conturându-se deja în reprezentarea inculpatei, nu poate fi primită, atâta vreme cât probele cauzei relevă cu evidenţă că, deşi inculpata nu avea intenţia de a se prezenta la cererea reprezentantului societăţii de curierat, în mod recurent, acesta acţionează în a o convinge, argumentând că respectivul colet nu poate fi returnat fără o autorizaţie de la expeditorul coletului.
Mai mult decât atât, iniţiativa într-un asemenea demers a aparţinut acelui intermediar, persoană care, în ciuda refuzurilor repetate ale inculpatei, a insistat până a determinat-o pe aceasta să semneze de primirea coletului.
Utilizarea unor asemenea procedee nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - în mod corespunzător invocată şi ilustrată de instanţa de prim control judiciar în prezenta cauză - subliniind că limitele tehnicilor speciale de investigaţie trebuie să fie clare, iar când un inculpat susţine că a fost instigat se impune ca instanţa să verifice atent materialul probator de la dosar.
Or, în cauză, evaluarea atentă a probatoriului relevă că organul de urmărire penală, prin intermediarul coordonat în acţiunile sale de către investigatorul sub acoperire, nu s-a limitat la a cerceta în mod pasiv acţiunea infracţională, ci a exercitat o asemenea influenţă asupra persoane vizate încât să determine la săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul făţiş de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe.

Extras din Decizia 2323/2012 a ICCJ, sectia penala, sursa scj.ro

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu