Curtea Europeană a Drepturilor Omului Hotărârea în Cauza M. şi C. împotriva României din 27.09.2011, încalcarea art.3, 8 din conventie

Existenta unor interese conflictuale ale partilor impunea în mod evident o evaluare contextuala a credibilitatii declaratiilor date si o verificare a tuturor circumstantelor aplicabile. În special, nu a fost facuta nicio încercare de a stabili cu mai multa precizie sursa comportamentului celui de-al doilea reclamant fata de alti copii, asa cum a fost descris de martori, domnul B.G. si doamna S.F., care observasera în mod direct comportamentul acestuia. Mai mult, în rezolutia de neîncepere a urmaririi penale fata de D.C., procurorii nu au respectat instructiunile procurorului ierarhic superior si s-au bazat exclusiv pe probele deja disponibile în dosar. În plus, instantele nationale nu au examinat posibilitatea efectuarii din oficiu a unei anchete de catre autoritatile nationale, cu privire la un astfel de act interzis, pretins comis de D.C. fata de fiul sau, astfel cum este prevazut de art. 180 alin. (3) C. pen.  De asemenea autoritatile au desfasurat ancheta penala cu o întârziere semnificativa. Autoritatile  nu au  dezvoltat rezultatele testului poligraf efectuat primei reclamante, care a ridicat unele suspiciuni în ceea ce priveste potentiala ei implicare în abuzul comis asupra fiului ei,  neluând în considerare o astfel de ipoteza si nu au analizat daca nu ar fi putut fi declansata o ancheta penala împotriva primei reclamante Drept consecința, Curtea constata ca în prezenta cauza s-a produs o încalcare a obligatiei pozitive a statului pârât, în temeiul art. 3 si 8 din Conventie, în ceea ce îl priveste pe al doilea reclamant.

Reclamantii au sustinut, în ceea ce priveste procedura penala care s-a finalizat prin hotarârea definitiva din 18 martie 2004 si procedurile civile care s-au finalizat prin hotarârile definitive din 5 februarie 2004, respectiv din 1 iunie 2005, ca omisiunea autoritatilor nationale de a asigura o protectie adecvata celui de-al doilea reclamant, persoana minora, fata de presupusele acte de abuz sexual comise de tatal sau, lipsa unei cai de atac eficiente în ceea ce priveste încalcarea drepturilor lor, mentionata anterior, si încalcarea dreptului lor la un proces echitabil, date fiind apartenenta religioasa a doamnei M. si rezolutia procurorului prin care a decis sa nu îl trimita în judecata pe tatal lui A.C., au reprezentat o încalcare a drepturilor garantate de art. 3, 6, 8, 13 si 14 din Conventie, considerate separat sau coroborat.

107. Curtea reitereaza faptul ca obligatia Înaltelor Parti Contractante în temeiul art. 1 din Conventie de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite în Conventie, coroborata cu art. 3, impune statelor sa ia masurile menite sa asigure ca persoanele aflate sub jurisdictia lor sa nu fie supuse relelor tratamente, inclusiv relelor tratamente cauzate de persoane fizice [a se vedea A. împotriva Regatului Unit, 23 septembrie 1998, pct. 22, Culegere de hotarâri si decizii 1998-VI; Z. si altii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 29392/95, pct. 73-75, CEDO 2001-V., si E. si altii împotriva Regatului Unit, nr. 33218/96, 26 noiembrie 2002].

   108. Obligatiile pozitive ale statului sunt inerente dreptului la respectarea efectiva a vietii private, în temeiul art. 8; aceste obligatii pot implica chiar adoptarea de masuri în domeniul relatiilor dintre indivizi. Desi alegerea mijloacelor pentru a asigura respectarea art. 8 în domeniul protectiei împotriva faptelor persoanelor de drept privat intra, în principiu, în marja de apreciere a statului, descurajarea eficienta a unor fapte grave cum ar fi violul, unde valorile fundamentale si aspectele esentiale ale vietii private reprezinta miza, implica existenta unor dispozitii de drept penal eficiente. Copiii si alte persoane vulnerabile, în special, au dreptul la o protectie efectiva [a se vedea X si Y împotriva Olandei, 26 martie 1985, pct. 23-24 si 27, seria A nr. 91, si August împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 36505/02, 21 ianuarie 2003].

   109. Într-o serie de cauze, art. 3 din Conventie a dat nastere unei obligatii pozitive de a efectua o ancheta oficiala (a se vedea Assenov si altii împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, pct. 102, Culegere 1998-VIII). O astfel de obligatie pozitiva nu poate fi considerata, în principiu, ca se limiteaza doar la cazurile de rele tratamente aplicate de functionari ai statului (a se vedea, 97 membri ai Congregatiei Martorilor lui Iehova din Gldani si alte 4 persoane împotriva Georgiei, nr. 71156/01, pct. 97, 3 mai 2007).

   110. În continuare, Curtea nu a exclus posibilitatea ca obligatia pozitiva a statului în temeiul art. 8, de a proteja integritatea fizica a individului, sa poata fi extinsa la aspecte referitoare la caracterul efectiv al unei anchete penale (a se vedea Osman împotriva Regatului Unit, 28 octombrie 1998, pct. 128, Culegere 1998-VIII).

   111. În acest temei, Curtea considera ca statele au obligatia pozitiva inerenta art. 3 si 8 din Conventie de a adopta dispozitii de drept penal care sa sanctioneze eficient abuzul sexual asupra copiilor si sa le puna în practica prin intermediul unei anchete penale urmate de trimiterea în judecata, care sa aiba caracter efectiv.

   112. În lumina celor de mai sus, sarcina Curtii este de a examina daca presupusele deficiente din cadrul anchetei penale au prezentat sau nu astfel de erori semnificative, care sa constituie o încalcare a obligatiilor pozitive ale statului pârât, în temeiul art. 3 si 8 din Conventie, în ceea ce îl priveste pe al doilea reclamant.

   113. Problema prezentata în fata Curtii se limiteaza la cele de mai sus. Curtea nu are în vedere acuzatiile privind erori sau omisiuni izolate în cadrul anchetei, întrucât nu se poate substitui autoritatilor nationale în aprecierea faptelor din speta, nici nu se poate pronunta cu privire la raspunderea penala a presupusilor faptuitori.

   114. Revenind la aspectele particulare ale cauzei, Curtea retine înca de la început ca autoritatile nationale au reactionat cu diligenta la cererea doamnei M. de a-l plasa temporar pe fiul sau într-o institutie de stat si de a-i asigura acestuia protectia necesara pentru dezvoltarea lui psihica si morala fata de presupusele acte de abuz sexual comise de D.C. (a se vedea pct. 16-18 de mai sus). În plus, în cursul anchetei, au fost audiati martori si au fost solicitate rapoarte medico-legale si evaluari psihologice de specialitate, care au fost efectuate de un psiholog (a se vedea pct. 29-34 de mai sus). Mai mult, a fost realizat un raport criminalistic cu privire la comportamentul simulat, iar al doilea reclamant a fost audiat de autoritati în prezenta mamei sale si a unui psiholog (a se vedea pct. 35 si 38 de mai sus). Cazul a fost investigat, iar procurorii si instantele nationale au pronuntat acte motivate, explicându-si pozitia lor în detaliu.

   115. Curtea recunoaste ca autoritatile române au avut o sarcina dificila, în masura în care se confruntau cu o situatie delicata, cu versiuni contradictorii privind evenimentele si putine probe directe. Curtea nu subestimeaza eforturile depuse de autoritatile nationale în activitatea lor efectuata în cauza.

   116. Curtea subliniaza, totusi, ca existenta unor interese conflictuale ale partilor impunea în mod evident o evaluare contextuala a credibilitatii declaratiilor date si o verificare a tuturor circumstantelor aplicabile. Putine lucruri au fost facute, totusi, pentru a verifica credibilitatea versiunilor evenimentelor prezentate de parti si ale martorilor propusi de acestea. În special, nu a fost facuta nicio încercare de a stabili cu mai multa precizie sursa comportamentului celui de-al doilea reclamant fata de alti copii, asa cum a fost descris de martori, domnul B.G. si doamna S.F., care observasera în mod direct comportamentul acestuia (a se vedea pct. 32 de mai sus). Mai mult, în rezolutia de neîncepere a urmaririi penale fata de D.C., procurorii nu au respectat instructiunile procurorului ierarhic superior (a se vedea pct. 44-45 de mai sus) si s-au bazat exclusiv pe probele deja disponibile în dosar. De asemenea, atunci când instantele nationale au respins plângerea reclamantilor împotriva rezolutiei procurorului de neîncepere a urmaririi penale fata de D.C., nu au acordat nicio atentie problemei ridicate de instante, în sensul daca comportamentul lui D.C. ar fi putut constitui o fapta penala în temeiul art. 180 alin. (1) C. pen. (Lovirea si alte violente). În plus, instantele nationale nu au examinat posibilitatea efectuarii din oficiu a unei anchete de catre autoritatile nationale, cu privire la un astfel de act interzis, pretins comis de D.C. fata de fiul sau, astfel cum este prevazut de art. 180 alin. (3) C. pen. În final, desi autoritatile s-au întemeiat în argumentatia lor pentru încetarea anchetei penale împotriva lui D.C. si pe rezultatele testului poligraf efectuat primei reclamante, test care a indicat un comportament disimulat al acesteia la întrebarile-cheie (a se vedea pct. 34), care a ridicat unele suspiciuni în ceea ce priveste potentiala ei implicare în abuzul comis asupra fiului ei, acestea nu au luat în considerare o astfel de ipoteza si nu au analizat daca nu ar fi putut fi declansata o ancheta penala împotriva primei reclamante.

   117. Curtea considera ca, desi în practica poate fi uneori dificil sa se solutioneze situatii conflictuale, precum cele din speta de fata, autoritatile trebuie totusi sa analizeze toate faptele si sa ia o hotarâre pe baza unei evaluari a tuturor circumstantelor, în special în cazul existentei unor probe directe, precum urmele de violenta (a se vedea pct. 32-34 de mai sus). În plus, ancheta penala si concluziile sale trebuie sa se canalizeze pe urmarirea interesului superior al copilului si a starii sale de bine.

   118. Astfel, Curtea considera ca, în cauza de fata, autoritatile nu au explorat optiunile disponibile pentru o cercetare amanuntita a cazului.

   119. Autoritatile pot fi criticate, de asemenea, pentru ca au acordat o importanta scazuta vulnerabilitatii speciale a tinerilor si factorilor psihologici speciali, care sunt implicati în cazurile de agresiune sexuala asupra copiilor (a se vedea pct. 43 de mai sus).

   120. În plus, autoritatile au desfasurat ancheta penala cu o întârziere semnificativa. Dosarul s-a aflat pendinte în fata parchetului timp de un an si zece luni fara ca vreo proba suplimentara sa fi fost prezentata sau administrata în dosar, în pofida instructiunilor transmise de procurorul ierarhic superior (a se vedea pct. 44-46 de mai sus).

   121. În lumina celor de mai sus, Curtea considera ca anchetarea cazului si, în special, abordarea adoptata de autoritatile nationale, nu au îndeplinit cerintele inerente ce decurg din obligatia pozitiva a statului de a stabili si de a pune în practica, în mod eficient, un sistem de drept penal apt sa sanctioneze toate formele de abuz sexual.

   122. În ceea ce priveste argumentul Guvernului potrivit caruia instantele nationale au examinat fondul actiunii civile introduse de prima reclamanta împotriva lui D.C., prin care solicita restrângerea dreptului de a avea legaturi personale cu minorul si ca reclamanta nu a atacat în fata instantelor nationale hotarârea autoritatilor nationale de a respinge cererea sa de a-l decadea pe tata din drepturile parintesti, Curtea reaminteste ca a stabilit anterior ca, în orice caz, o protectie eficienta împotriva violului si a abuzului sexual necesita masuri de natura penala (a se vedea M.C. împotriva Bulgariei, nr. 39272/98, pct. 186, 4 decembrie 2003).

   123. Astfel, Curtea constata ca în prezenta cauza s-a produs o încalcare a obligatiei pozitive a statului pârât, în temeiul art. 3 si 8 din Conventie, în ceea ce îl priveste pe al doilea reclamant

Text extras din Hotărârea în Cauza M. şi C. împotriva României din 27.09.2011, sursa  Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 21/06/2013.