Expropriere, termenul de la care se pot solicita despagubiri, Legea nr.33/1994, art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.



Instanta retine ca procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991 a fost finalizata, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamantii fiind îndrumati sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 33/1994. Câta vreme, pâna la aparitia H.G. nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publica, dreptul la actiune în despagubiri nu era nascut, astfel ca nu se puteau obtine despagubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind si jurisprudenta instantei supreme. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 statul are dreptul sa exproprieze bunuri pentru cauza de utilitate publica. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca aceasta lipsire de libertate sa fie efectuata numai cu o despagubire efectiva si rezonabila, atât sub aspectul cuantumului cât si al termenului în care trebuie sa intervina.

Prin sentinţa civilă nr. 403 din 14 decembrie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta în cauză.
    A respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC H. SA Bucureşti, împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
    A admis, în parte, acţiunea civilă, introdusă de reclamanţii: J.A. şi J.V., împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA Bucureşti şi în consecinţă:
    A constatat că reclamanţii, în calitate de persoane expropriate, au consimţit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 391/2002, a suprafeţei de 5.213 mp. situat pe raza localităţii Sântămărie Orlea, astfel cum au fost identificate prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare - formată din experţii judiciari C.A., S.A. şi L.G.T. -, parte integrantă a prezentei hotărâri.
    Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri, suma de 77.861 RON, reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi suma de 28.557 RON, reprezentând prejudiciul creat acestora pentru lipsa folosului agricol de pe terenuri, pe perioada 2002-2010 - în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
    Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
    Prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA, în subordinea M.I.R.
    În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
    Prin intermediul acestei comisii - înfiinţată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, terenurile au fost preluate încă din anul 1990, între care şi terenurile ce au aparţinut antecesorilor reclamanţilor, conform notificărilor transmise prin B.E.J. O.O. din Haţeg.
    Reclamanţii, deşi de acord cu exproprierea, nu au primit despăgubirile legale, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
    Cu privire la perioada pentru care instanţa urma să acorde despăgubiri, pentru nevalorificarea potenţialului agricol al terenului preluat abuziv, instanţa a apreciat că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilităţii publice a lucrării de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiţia obligatorie a demarării procedurilor de expropriere.
    Prin decizia civilă nr. 401 din 24 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a respins apelurile declarate de reclamanţii J.A. şi J.V. şi de pârâtul Statul Român prin SC H. SA, împotriva sentinţei civile nr. 403/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
    Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
    Reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor tabulari J.I., J.I.(C.), C.I., C.A., B.N. şi S.F., astfel cum rezultă din actele de stare civilă şi extrasele de carte funciară (dosar fond).
    Imobilele în litigiu, înscrise în CF Subcetate au fost cooperativizate, împrejurare care rezultă din copia registrului agricol pentru anii 1956-1958 şi 1959-1963 (fond).
    O parte din imobile au făcut obiectul restituirii către antecesorul reclamanţilor, J.I., prin titlul de proprietate din 1997 (apel).
    Conform adeverinţei din 2010 a comunei Sîntamaria Orlea, terenurile ocupate de amenajarea hidroelectrică a râului Strei nu s-au restituit, pentru acestea urmând a fi parcurse căile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994 (fond).

Examinând decizia recurata, în raport de criticilor formulate si de actele dosarului, Înalta Curte constata ca recursul nu este fondat, pentru urmatoarele considerente:
    Prin actiunea civila înregistrata la data de 26 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub Dosar nr. 1878/97/2010, reclamantii J.A. si J.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC H. SA Bucuresti, sa se constate ca, în calitate de persoane expropriate, au consimtit la preluarea proprietatii lor imobiliare, de catre pârât - prin expropriere - pentru realizarea obiectivului de interes national „Amenajarea Hidroenergetica a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, declarata de utilitate publica, prin H.G. nr. 392/2002; sa fie obligat pârâtul sa le achite suma de 200.477 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor (9 euro/mp.) si suma de 130.380 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a acestora pe ultimii 20 de ani, ce urmeaza a se efectua în termen de 10 zile de la data ramânerii definitive a hotarârii.
    Reclamantii sunt mostenitorii proprietarilor tabulari J.I., J.I.(C.), C.I., C.A., B.N. si S.F., astfel cum rezulta din actele de stare civila si extrasele de carte funciara (fond).
    Imobilele în litigiu, înscrise în CF Subcetate au fost cooperativizate, împrejurare care rezulta din copia registrului agricol pentru anii 1956-1958 si 1959-1963 (fond).
    O parte din imobile au facut obiectul restituirii catre antecesorul reclamantilor, J.I., prin titlul de proprietate nr. 13990/14/1997 (apel).
    Conform adeverintei din 2010 a comunei Sîntamaria Orlea, terenurile ocupate de amenajarea hidroelectrica a râului Strei nu s-au restituit, pentru acestea urmând a fi parcurse caile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994 (fond).
    Contrar sustinerilor pârâtei, terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989. Prin acest decret s-a aprobat efectuarea de lucrari de investitii pentru obiectivul „Amenajarea hidroenergetica a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”.
    Prin urmare, imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publica de interes national a obiectivului „Amenajarea hidroenergetica a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”, expropriator fiind Statul Român prin SC H. SA
    În ce priveste exceptia inadmisibilitatii, se retine faptul ca exista doua argumente: ca terenul era ocupat înainte de aparitia Legii nr. 33/1994, astfel ca aceasta lege nu este aplicabila si ca exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989.
    Imobilele în litigiu au fost expropriate în 2002, prin H.G. nr. 392/2002, astfel ca Legea nr. 33/1994 este pe deplin aplicabila.
    De altfel, câta vreme, pâna la aparitia H.G. nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publica, dreptul la actiune în despagubiri nu era nascut, astfel ca nu se puteau obtine despagubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind si jurisprudenta instantei supreme.
    Retinând ca exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, instanta de apel în mod corect a retinut reclamantii puteau beneficia de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât aceasta dispozitie este anterioara exproprierii.
    În ce priveste exceptia prematuritatii, se retine ca sustinerile recurentei sunt de asemenea nefondate, întrucât nu pot fi imputate reclamantilor nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994, la care face referire recurenta si nici la lipsa unei despagubiri echitabile pentru terenurile expropriate si ocupate de constructiile hidroenergetice si apele lacului de acumulare din zona Bucium-Subcetate.
    Contrar sustinerilor apelantei, procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991 a fost finalizata, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamantii fiind îndrumati sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 33/1994.
    Nici exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC H. SA nu poate fi primita, câta vreme prin actul normativ de declarare a utilitatii publice, s-a stabilit ca expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâta (art. 2 din H.G. nr. 392/2002).
    În ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, se retine ca, din cele ce preced, antecesorul reclamantilor, defunctul J.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la antecesorii reclamantilor, inclusiv cele în litigiu. Dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantilor a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât si prin recomandarea facuta reclamantilor de organele statului, în speta Primaria comunei Sîntamaria Orlea, de a urma procedura Legii nr. 33/1994 pentru a obtine despagubiri pentru imobilele în litigiu care, fiind expropriate, nu mai puteau face obiectul restituirii în natura.
    De altfel, îndreptatirea antecesorilor reclamantilor la despagubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscuta de Statul Român prin demararea de catre pârâta a procedurii prevazuta de legea de expropriere, aceasta, dupa aparitia H.G. nr. 392/2002, notificându-i pe antecesorii reclamantilor cu privire la oferta de acordare a despagubirilor.
    Aceasta procedura nu a fost finalizata, întrucât, la data notificarii, antecesorii reclamantilor erau decedati, iar reclamantii nu au avut cunostinta de aceste notificari.
    Fata de aceste circumstante, se constata ca reclamantii justifica legitimare procesuala activa, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale institutiilor administrative, astfel ca reclamantii au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la C.E.D.O.
    În speta, prin titlul de proprietate nr. 13990/14/1997 si adeverinta nr. 1329/2010, statul, prin institutiile sale administrative, a recunoscut reclamantilor îndreptatirea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare si respectiv la despagubiri pentru terenul expropriat.
    În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 statul are dreptul sa exproprieze bunuri pentru cauza de utilitate publica. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca aceasta lipsire de libertate sa fie efectuata numai cu o despagubire efectiva si rezonabila, atât sub aspectul cuantumului cât si al termenului în care trebuie sa intervina.
    Asadar, fata de cele retinute, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul român prin SC H. SA, împotriva deciziei civile nr. 40 din 24 mai 2012 a Curtii de Apel Alba Iulia, sectia I civila.
  
 Text extras din Decizia nr. 2649/2013a  Secţiei Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sursa scj.ro.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.