Procedura simplificată nu creează o prezumţie absolută cu privire la îndeplinirea condiţiilor de condamnare în ce-i privește pe inculpaţii care nu au uzitat de această procedură, distincția dintre chestiuni de drept-chestiuni de fapt,art. 385/9 alin. (1) pct. 17/2, art.3201/1 C.pr.pen din 1968.

De la -
Reapreciere a mijloacelor de probă, în special a depoziţiilor din cursul judecăţii și mai ales a declaraţiilor date de martori în faţa instanţei de apel, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt nu se mai poate face  decât cu privire la chestiuni de drept, și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei și, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt.  Faptul că anumiţi inculpaţi au fost condamnaţi prin aplicarea procedurii simplificate, pentru comiterea în participaţie penală a unor infracţiuni, nu creează o prezumţie absolută cu privire la îndeplinirea condiţiilor de condamnare în ce-i privește pe inculpaţii care nu au uzitat de această procedură. Altfel spus, soluţia pronunţată cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. pentru unii dintre participanţi nu face dovada că fapta există, constituie infracţiune și a fost comisă cu vinovăţie de către ceilalţi participanţi, care nu au fost judecaţi în procedura simplificată.
Referitor la recursul declarat de parchet, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că motivul privind greșita achitare nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În realitate, parchetul solicită o reapreciere a mijloacelor de probă, în special a depoziţiilor din cursul judecăţii și mai ales a declaraţiilor date de martori în faţa instanţei de apel, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia Curtea de Apel Alba lulia a dispus achitarea inculpatul M.N. cu privire la infracţiunile prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că dispoziţiile Codului de procedură penală - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive în ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi invocate și, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond și a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel și limitele învestirii instanţei de recurs.
Pe cale de consecinţă, examinarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei și, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt.
În speţă, asemenea aspecte nu au fost invocate și nici nu pot fi constatate. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, desfășurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat întregul material probator și a analizat probele în acuzare, dar și apărările inculpatului și probele administrate în favoarea acestuia și a evidenţiat cu claritate motivele pentru care a înlăturat declaraţiile martorilor care susţineau varianta acuzării, motivând corespunzător soluţia de achitare.
În concluzie, se constată că achitarea inculpatului M.N. este urmarea stabilirii de către instanţa de apel a unei alte situaţii de fapt, cu respectarea dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., iar instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situaţie de fapt, pe care nu o mai poate modifica.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că nu s-a dovedit pe deplin implicarea inculpatului M.N. în cumpărarea și traficarea celor 10 g de cocaină și această substanţă nici nu a fost găsită de organele de poliţie, astfel că nu a putut fi supusă expertizării și nu s-a stabilit cu certitudine că era un drog de mare risc sau o altă substanţă.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru condamnarea inculpatului M.N. în legătură cu comiterea celor două infracţiuni cu privire la care instanţa de apel a dispus achitarea, respectiv trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc.
În ce privește critica referitoare la nerecunoașterea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 36/2012 a Tribunalului Alba, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., însă critica este nefondată.
Tribunalul Alba a fost sesizat prin același rechizitoriu în legătură cu faptele comise de inculpatul M.N., dar și de inculpaţii N.S. și M.C. Având în vedere că ultimii doi inculpaţi au uzitat de procedura simplificată prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., instanţa a disjuns cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N. și a pronunţat faţă de inculpaţii N.S. și M.C. sentinţa penală de condamnare nr. 36/2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2135 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
Este adevărat că, în respectiva cauză, inculpaţii N.S. și M.C. au recunoscut în totalitate faptele, astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare, inclusiv referitor la participaţia penală a inculpatului M.N.
Soluţia pronunţată a dobândit autoritate de lucru judecat numai cu privire la faptele și persoanele la care se referă (inculpaţii N.S. și M.C.), fără să se poată invoca puterea autorităţii de lucru judecat în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N.
Desigur, declaraţiile date de inculpaţii N.S. și M.C. dobândesc relevanţă la soluţionarea cauzei de faţă și au fost avute în vedere atât de instanţa de fond, cât și de instanţa de apel, însă nu se poate susţine că pronunţarea unei soluţii de condamnare faţă de ceilalţi doi inculpaţi, ca urmare a aplicării procedurii prevăzute în art. 3201 C. proc. pen., atrage în mod automat consecinţe cu privire la stabilirea răspunderii penale a inculpatului M.N.
Astfel, conform art. 343 alin. (2) și art. 345 C. proc. pen. raportat la art. 317 C. proc. pen., instanţa deliberează și decide numai cu privire la fapta și persoana cu care este sesizată, hotărând doar în aceste limite dacă fapta există, constituie infracţiune și a fost comisă de inculpat.
Aceste dispoziţii se aplică și în cazul special al procedurii simplificate, situaţie în care este prevăzută posibilitatea disjungerii și soluţionării separate a cauzei în ceea ce-i privește pe inculpaţii cu privire la care nu este aplicabilă procedura prevăzută în art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa care soluţionează conform procedurii obișnuite cauza disjunsă nu poate ignora probele administrate în cauza iniţială, însă modul în care acest material probator este valorificat în cauza disjunsă constituie o chestiune de apreciere, fără să se poată nega dreptul acestei instanţe de a evalua critic și, independent de soluţia anterioară, întregul ansamblu probator, diferit și mai complex decât cel care a făcut obiectul cauzei iniţiale.
În concluzie, faptul că anumiţi inculpaţi au fost condamnaţi prin aplicarea procedurii simplificate, pentru comiterea în participaţie penală a unor infracţiuni, nu creează o prezumţie absolută cu privire la îndeplinirea condiţiilor de condamnare în ce-i privește pe inculpaţii care nu au uzitat de această procedură. Altfel spus, soluţia pronunţată cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. pentru unii dintre participanţi nu face dovada că fapta există, constituie infracţiune și a fost comisă cu vinovăţie de către ceilalţi participanţi, care nu au fost judecaţi în procedura simplificată.
Drept urmare, nu există temeiuri pentru a considera că se impune casarea deciziei penale în ce privește soluţia de achitare, criticată de către parchet.

Extras din Decizia nr. 3484 din 11 noiembrie 2013  I.C.C.J., Secţia penală, sursa : www.scj.ro.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »