Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat cu nr. top 170/b în suprafaţă de 1974 mp şi este înscris în CF 51986 Vişeu de Sus, iar terenul pârâtei este identificat cu nr. top 170/a în suprafaţă de 863 mp şi este înscris în CF 52046 Vişeu de Sus, cele două imobile fiind învecinate. Instanţa de fond a stabilit linia de hotar dintre cele două imobile în varianta a treia, variantă ce corespunde cu folosinţa actuală a imobilelor. Pe calea unei acţiuni în grăniţuire se urmăreşte stabilirea vechiului hotar dintre fonduri, adică acea linie de graniţă originară stabilită prin voinţa comună şi concordantă proprietarilor, deci amiabilă, fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege. La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. În cauză, curtea constată că instanţa de fond a reţinut ca singur element de stabilire a liniei de mejdă folosinţa faptică, care corespunde cu cea existentă încă din anul 1971, cu excepţia pct. 23-24 din expertiza tehnică efectuată în cauză de expert A.A., care a constatat că în anul 1971 a fost întocmită o schiţă configurativă înregistrată cu nr. 6/ 14 iulie 1971, în care sunt redate dimensiunile terenului aferent nr. top 170/b, schiţă întocmită cu ocazia unei tranzacţii a terenului înscris în CF 157 Vişeu de Sus şi care a fost vizată de Consiliul Popular al oraşului Vişeu de Sus şi acceptată de părţile învecinate atâta vreme cât nu a fost contestată, până în momentul în care pârâta a procedat la refacerea gardului dintre cele două fonduri. În această schiţă sunt redate dimensiunile parcelei cu nr. top 170/b, proprietatea actuală a reclamanţilor, iar transpunerea acestor dimensiuni este redată în anexa grafică nr. 4 a raportului de expertiză. Conform acestei anexe, linia de mejdă este determinată de pct. A-B-C-D-E trasată cu culoarea roşie pe schiţă. 119 Prin urmare, în această variantă, limitele fondurilor au fost stabilite încă din anul 1971, existând aşa dar repere ale fondurilor în litigiu care sunt respectate de folosinţa faptică, cu excepţia pct. 23-24 din expertiză. În consecinţă, curtea apreciază că stabilirea liniei de mejdă în varianta I anexa 4 din raportul de expertiză pe traseul pct. A-B-C-D este hotarul real ce separă fondurile învecinate, situaţie în care, curtea va admite recursul declarat de reclamanţi, va modifica decizia atacată în sensul că, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc. civ., va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2864/13.12.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus,pe care o va schimba, în sensul că va stabili linia de hotar conform variantei I, anexa 4 din raportul de expertiză, pe traseul punctelor A-B-C-D şi va obliga pârâta să permită reclamanţilor îngrădirea proprietăţii pe acest amplasament. Faptul că în această variantă de stabilire a mejdei suprafeţele reale din teren ale loturilor sunt diferite faţă de cele înscrise în cartea funciară, nu are relevanţă pentru că instanţa nu se pronunţă asupra existenţei dreptului de proprietate, ci asupra formei acestuia, al cărui contur este fixat prin stabilirea liniei despărţitoare dintre fonduri, linie determinată în speţă prin folosinţa faptică şi în raport de schiţa vizată de Consiliul Popular al oraşului Vişeu de Sus, nr. 6 din 14 iunie 1971. Că aceasta este soluţia este corectă şi legală este dovedit şi de faptul că în litigiu este doar porţiunea cuprinsă între pct. 19-20- 21 şi 23-24, restul liniei de hotar dintre pct. 25-26-12 fiind corectă şi corespunde schiţei din anul 1971. Curtea va menţine dispoziţiile din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Urmare admiterii în parte a recursului, în baza art. 274 Cod proc. civ.,pârâta va fi obligată să plătească reclamanţilor suma de 2150 cheltuieli de judecată în apel şi recurs, reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare.

Extras din Decizia civilă nr. 1307 din 6 noiembrie 2014 Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sursa: www/curteadeapelcluj/jurisprudenta.