Apel tardiv, menţiunea greşită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului din dispozitiv, repunere in termen ,art. 364 alin. (1) C. proc.pen.

Noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O. cuprinde mai ales accepţiunea ei materială şi nu formală, incluzând pe lângă legile organice şi textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calităţi obligatorii, accesibilitatea şi previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, menţiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informaţii procedurale către părţi, care conturează existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.  
      Aşa cum a statuat instanţa supremă în sentinţa penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.  
     Se constată că în speţă este incidenţă ultima teză a acestei definiţii, deoarece comunicarea hotărârii de fond cu menţiunea greşită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului, ca fiind data comunicării şi nu data pronunţării, l-a determinat pe inculpat să acţioneze în consecinţă, contrar intereselor sale juridice, datorită credibilităţii conferite înscrisului de natura sa precum şi de instituţia emitentă a acestuia.  
     Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care cererea inculpatului de repunere în termen urmează a fi admisă.


  Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursurile declarate de către partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. ca fiind fondate.  
     Potrivit dispoziţiilor art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel şi curge de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare, pentru părţile lipsă.  
     De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 364 alin. (1) C. proc. pen., repunerea în termenul de apel se poate dispune numai dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.  
     În speţă, instanţa de apel a reţinut că sentinţa apelată a fost pronunţată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent şi asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul inculpatului a fost declarat la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a aşteptat ca hotărârea să-i fie comunicată, deşi a verificat şi a luat cunoştinţă de pronunţarea acesteia.  
     S-a considerat că motivul invocat nu face parte dintre cele menţionate la art. 364 C. proc. pen., astfel că instanţa de apel a respins cererea de repunere în termen, ca nefondată, iar apelul inculpatului a fost considerat ca fiind tardiv declarat.  
     Verificând susţinerile inculpatului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în dispozitivul sentinţei penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Teleorman se menţionează că această hotărâre este supusă apelului în 10 zile de la comunicare, menţiune ce apare şi pe portalul instanţei de fond.  
     Se observă că, în principiu, necunoaşterea legii nu poate constitui o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului în termenul legal.  
     Însă, noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O. cuprinde mai ales accepţiunea ei materială şi nu formală, incluzând pe lângă legile organice şi textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calităţi obligatorii, accesibilitatea şi previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, menţiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informaţii procedurale către părţi, care conturează existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.  
     Eroarea vizând data de la care curge termenul de apel anume data comunicării în loc de data pronunţării, se regăseşte în dispozitivul hotărârii comunicate şi nu poate fi translatată cu efecte potrivnice, părţii care a respectat condiţiile din comunicare întrucât acestei menţiuni, reluată şi pe portalul instanţei, i-a fost conferită astfel credibilitatea ce derivă din natura actului primit, raportat şi la instituţia emitentă.  
     Aşadar, inculpatul şi-a reglat conduita procesuală la condiţiile ce au fost înscrise în comunicarea oficială emisă de către instanţa de fond.   
     Aşa cum a statuat instanţa supremă în sentinţa penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.  
     Se constată că în speţă este incidenţă ultima teză a acestei definiţii, deoarece comunicarea hotărârii de fond cu menţiunea greşită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului, ca fiind data comunicării şi nu data pronunţării, l-a determinat pe inculpat să acţioneze în consecinţă, contrar intereselor sale juridice, datorită credibilităţii conferite înscrisului de natura sa precum şi de instituţia emitentă a acestuia.  
     Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care cererea inculpatului de repunere în termen urmează a fi admisă. Concomitent, se constată că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a acestui textului art. 364 alin. (1) C. proc. pen., aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (şi nu celui întemeiat pe dispoziţiile art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., indicat de recurent).  
     În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M.  
     Împotriva deciziei penale atacate, pe care o va casa, în totalitate şi, rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul P.V.M. de repunere în termenul de apel şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Bucureşti, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel Bucureşti.


 Extras din Decizia nr. 3043/2013  a Secţiei Penale a Inaltei Curti de casatie si Justitie, sursa scj.ro 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.