Postări

Se afișează postări din 2025

Uzucapiune asupra unei cote indivize de proprietate este admisibila daca imobilul fost posedat ,în întregime, posesia este lipsită de echivoc, în lipsa contestării acesteia. ( art.28 din Dl.g.115/1938, art.1845 C.civ din 1864 )

  Cel care foloseşte bunul este prezumat posesor al acestuia revenind celui care contestă posesia să dovedească precaritatea sau echivocul posesiei. Reclamanţii au folosit imobilul (cele două terenuri alăturate formează un tot unitar) în întregime, în materialitatea lui şi nicidecum o cotă parte ideală, lipsită de consistenţă, astfel că art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938 le dă dreptul a obține înscrierea dreptului uzucapat, însă doar în limita cotei deţinută de proprietarul anterior decedat. ##### instanţă a respins cererea reţinând, în esenţă, că actele de folosinţă ale reclamanţilor nu au reprezentat o veritabilă posesie, aptă a duce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unor cote părţi din imobile, ele având caracterul unei simple detenţii precare datorită echivocului posesiei reclamanţilor, derivat din faptul că cele două imobile se află în stare de coproprietate. Tribunalul nu îşi însuşeşte această concluzie. În plan teoretic, tribunalul obser...