jurisprudenta

Examinând hotarârea instantei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte retine ca recursul este nefondat.     C. proc. civ. instituie prin art. 111 teza a doua, principiul subsidiaritatii actiunii în constatare fata de cererea de realizare a dreptului, prevazând ca „cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.     Prin urmare, între alte conditii instituite prin art. 111 C. proc. civ., o actiune în constatare este admisibila numai daca partea nu „poate cere” realizarea dreptului sau.     De altfel principala problema care se ridica cu privire la admisibilitatea actiunii în constatare, este daca se poate sau nu introduce o actiune în realizare în concret.     Ca atare instanta în baza rolului activ prevazut de art. 129 C. proc. civ., are obligatia verificarii si analizarii conditiilor privind admisibilitatea unei actiuni în constatare.     Mai mult din interpretarea logica

Nu exista grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, deoarece acuzarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei sau cu alte persoane. Acestea nu relevă, însă, existenţa unei structuri organizate, care acţionează coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpaţi sau la care aceştia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit. Din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existenţa unui grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de „grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grav

Înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală - în speţă a declaraţiilor unor martori - pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească aceştia nu şi le-au mai menţinut este cu totul neîntemeiată.În realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea adevărului - prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care unii martori - la peste 4 ani de la incidentul ce a format obiectul dosarului - nu îşi mai menţin declaraţiile date la puţin timp de la comiterea agresiunii şi să verifice în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile . Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Analiza dispoziţiei legale mai sus menţionat

Legea nr. 213/1998 impune doua conditii pentru admisibilitatea actiunii în revendicare: preluarea bunului fara un titlu valabil si inexistenta unei legi speciale de raportare, iar în cauza nu s-a facut dovada îndeplinirii acestor cerinte. În mod legal a retinut instanta de fond ca titlul pârâtului Judetul Brasov, este valabil dobândit, întrucât nu s-a invocat nici pe cale principala si nici pe cale de exceptie nelegalitatea actelor administrative emise în aplicarea Legii nr. 213/1998 , nefiind îndeplinite nici cerintele impuse de art. 34 si urm. din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru rectificarea cartii funciare. Recursul nu este fondat.     Se constata ca prin actiunea formulata, reclamanta a urmarit sa redobândeasca în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat de Statul Român în perioada de referinta a legilor speciale de reparatie, invocând ca preluarea s-a facut în baza unui titlu nevalabil, respectiv a Decretului nr. 302/1943 care a fost emis si aplic

În justificarea cererii, pârâtul susţine că la data de 9 ianuarie 2008 a recepţionat declaraţiile autentificate de B.N.P. M.L., prin care reclamantul şi celelalte persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru terenurile expropriate, potrivit menţiunilor hotărârilor din 6 septembrie 2007 ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 au înţeles să-şi partajeze voluntar drepturile de creanţă stabilite şi, respectiv, să accepte cuantumul acestor despăgubiri.     În atare condiţii, întrucât aceste declaraţii echivalează cu o renunţare la judecată, pârâtul susţine că reclamantul, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu mai justifica interes să acţioneze în justiţie.        ------------------------------------------------------------------------------- În speţă, se constată că pârâtul nu a formulat critica privitoare la neîndeplinirea condiţiei relativă la lipsa de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, critică care presupune analizarea

Constatarea încalcarii unei dispozitii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice nu este suficienta pentru a retine culpa în producerea accidentului rutier si, implicit, culpa cu privire la moartea victimei, fiind necesar sa se analizeze în ce masura încalcarea respectivei dispozitii legale a influentat producerea evenimentului rutier ce a avut drept consecinta decesul victimei, altfel spus, raportul de cauzalitate dintre încalcarea dispozitiei legale si moartea victimei. Este adevarat ca potrivit art. 178 alin. (2) C. pen., este incriminata infractiunea de ucidere din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, iar în cauza de fata s-a dovedit ca inculpatul a încalcat o asemenea dispozitie legala, conducând autoturismul desi dreptul sau de a conduce era suspendat.     Constatarea încalcarii unei dispozitii legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumuril

Restabilirea unor drepturi pretins încalcate nu se face prin acte de însusire a bunului, ci numai pe caile prevazute de lege.Plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire. Practica judiciara constanta a instantei supreme atesta ca activitatea inculpatului recurent se circumscrie laturii subiective a infractiunii de furt “împrejurarea ca inculpatii se credeau îndreptatiti la luarea unor bunuri din posesia partii vatamate, deoarece aveau de încasat o suma de bani de la aceasta, conditionând restituirea bunurilor de o împrejurare incerta – plata pretinsei datorii – este lipsita de relevanta în ceea ce priveste existenta laturii subiective a infractiunii de furt calificat si nu înlatura intentia de însusire". În acelasi sens, tot instanta suprema a decis ca “invocarea de catre inculpat a unui drept asupra bunului sustras este irelevanta, valorificarea prete

Asa cum corect a retinut Curtea de apel, prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a revendicat doua suprafete de teren, despre care a sustinut ca au fost trecute abuziv în proprietatea statului, fiind rechizitionate de armata sovietica si, ulterior, de autoritatile comuniste în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.     În atare situatie, sunt incidente dispozitiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.     Textul de lege mentionat nu distinge dupa cum actiunea este îndreptata împotriva statului ori împotriva altor persoane fizice sau juridice si nici nu impune, asa cum pretinde recurenta, ca ea sa fie declansata într-o procedura speciala, reglementata de un anumit act normativ.     Cum o atare distinctie nu este facuta de legiuitor, ea nu este permisa nici instantei de judecata, astfel încât în mod legal Curtea de apel a considerat ca actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar. Text extras din  Decizia nr. 4773/2011 Sec

Din economia dispoziţiilor art. 492 Cod civil, dreptul de superficie este un drept real care implică pentru titular/superficiar două atribute, constituite în drepturi distincte şi anume, dreptul de proprietate asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care acestea se află. Corelativ dreptului de folosinţă a terenului pe durata existenţei construcţiei, superficiarului îi incumbă obligaţia personală de a plăti o despăgubire proprietarului terenului, dacă nu s-a convenit altfel, întrucât nu se poate îmbogăţi pe nedrept în paguba acestuia. Dreptul la despăgubire se naşte la momentul la care proprietarul terenului a luat cunoştinţă de faptul instituirii în sarcina sa a obligaţiei de a respecta folosinţa terenului pe durata construcţiei, mai înainte ca el să se folosească de beneficiul de a păstra sau cere ridicarea construcţiei, prevăzut de dispoziţiile art. 494 Cod civil. Sub aspectul analizat, al admisibilităţii cererii de pl

  Este necesara o expertiza de specialitate silvica, pentru stabilirea în mod corect a cuantumului prejudiciului cauzat partilor civile, prejudiciu care de altfel influenteaza în mod direct încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului .Actul de inspectie încheiat la data de 7.06.2007 de reprezentantii J. S a fost încheiat în lipsa inculpatului, acesta contestând chiar prin motivele de apel numarul arborilor taiati în delict si valoarea prejudiciului stabilit în dauna partilor civile P. O. D. si P. T. N..   Printre motivele de apel, inculpatul U. E. a invocat necesitatea administrarii probei cu martori si a efectuarii unei expertize de specialitate, pentru stabilirea prejudiciului cauzat partilor civile. Din actele si lucrarile dosarului de apel nu rezulta ca instanta de apel sa fi pus în discutie oral, public si contradictoriu cererea de administrare de probe formulata de inculpat.     Chiar daca prin motivarea deciziei penale nr. 292 din 7.12.2009 T r i b u

Nu exista fapta ilicita, deoarece jurnalistul a actionat cu buna credinta  prin prisma interesului public general urmarit prin publicarea interviului. Interviul contine judecati de valoare care sunt întemeiate pe o baza factuala suficienta, fara a se putea considera ca afirmatiile referitoare la activitatea defectuoasa a reclamantilor ar fi în totalitate false. Exagerarile de limbaj sunt permise în activitatea jurnalistica, dat fiind ca limbajul jurnalistic presupune o anumita doza de exagerare sau provocare.       Curtea de apel a stabilit, ca situatie de fapt, ca în interviul incriminat s-au adus critici la adresa reclamantilor, critici care s-au facut însa în considerarea calitatii lor de persoane cu functii de conducere importante în cadrul unor persoane fizice ce prezinta un interes general si ca aspectele la care s-a facut referire privesc viata lor profesionala si nu pe cea privata.      S-a mai retinut ca interviul contine judecati de valoare care sunt întemeiate pe

Acţiunile investigatorului sub acoperire nu trebuie sa depaseaca nivelul cercetării pasive a unei activităţi infracţionale, trebuind sa existe indicii că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. In cazul de fata evaluarea atentă a probatoriului relevă că organul de urmărire penală, prin intermediarul coordonat în acţiunile sale de către investigatorul sub acoperire, nu s-a limitat la a cerceta în mod pasiv acţiunea infracţională, ci a exercitat o asemenea influenţă asupra persoane vizate încât să determine la săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul făţiş de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe.Utilizarea unor asemenea procedee nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, stabilit in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005,cauza Ramanauskas c. Lituaniei, hotărârea din 5 februarie 2008. În cauza Vanyan c. Rusiei,

Cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe din care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan subiectiv, cunoaşterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii instrumentelor de plată, pe care să se bazeze, în afara omisiunii de plată, condamnarea persoanei acuzate. Este necesara si audierea reprezentanţilor părţilor civile cu privire existenţa unor înţelegeri referitoare la modalitatea de plată sau dacă au cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu poate plăti sumele datorate astfel cum s-a angajat. . Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de faţă problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate. Instanţa de recurs apreciază că, în lipsa audierii inculpatului şi a reprezentanţilor părţilor cu c

Hotărârea definitivă poartă atributul executorialităţii, astfel că, dacă ea poate fi învestită cu formulă executorie (în vederea executării silite), în mod simetric, de la aceeaşi dată, un debitor diligent şi de bună credinţă o poate executa benevol. În acelaşi timp, decizia instanţei de apel este obiect al recursului, astfel cum prevede art. 299 alin.(1) C.proc.civ., iar promovarea şi susţinerea lui nu este condiţionată de neexecutarea (benevolă sau silită) a hotărârii recurate. Dimpotrivă, prin edictarea art. 311 C.proc.civ. legiuitorul admite implicit posibilitatea executării hotărârii recurate până la soluţionarea recursului, de vreme ce prin textul invocat se prevede că hotărârea casată nu are nicio putere (alin. 1), iar actele de executare sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel (alin. 2), în mod evident, ipoteza fiind incidenţă în cazul admiterii recursului. Excepţia lipsei de interes în susținerea recursului, invocată ca urmare a executării de

Expertiza săvârşită în condiţiile în care una din părți a fost citată la o altă adresă decât cea indicată prin întâmpinare, este lovită de nulitate, potrivit art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ., vătămarea procesuală a părții, care nu şi-a putut prezenta punctul de vedere cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert, fiind evidentă. De vreme ce susținerile părții, formulate prin obiecțiunile la raportul de expertiză și apoi prin motivele de apel, referitoare la nelegala sa citare, au fost respinse de ambele instanțe, iar raportul de expertiză a fost luat în considerare în mod substanţial la darea soluţiei primei instanţe, în aplicarea art. 106 alin. (1) C.proc.civ. sancţiunea nulităţii acestuia este de natură să afecteze şi hotărârea primei instanțe, …......... fiind indeplinite cerinţele art. 304 pct. 5 C.proc.civ.,  se impune refacerea raportului de expertiză cu respectarea art. 208 alin.(1) C.proc.civ, consecinta fiind casarea totala.Urmare a casării cu trimitere spre rejudecar

În cazul aplicării dispoziţiilor art. 320 1 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 320 1  C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen . extras din Decizia nr. 754/ 2012 a I.C.C.J., Secţia penală, sursa scj.ro

Principiul non bis in idem nu este incident, daca o decizie de încetare a urmaririi penale, potrivit dreptului naţional al unui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte. De asemenea acelasi principiu nu este incident daca faptele materiale nu sunt aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), coincidenţa faptelor, trebuind înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică. ( hotărârea Van Esbroeck ) Principiul non bis in idem este prevăzut expres într-o serie de convenţii şi tratate internaţionale (art. 9 din Convenţia europeană de extrădare, Capitolul 3 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenţia de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem , Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a dre