jurisprudenta

Administratorul unui club are responsabilitatea întregii activităţi desfăşurate în vederea realizării obiectului de activitate al societăţii. Atâta timp cât inculpata a dat indicaţii concrete personalului să difuzeze muzică la bar, se prezumă că a acceptat posibilitatea difuzării operelor reproduse pe sistemele de calcul fără consimţământul titularilor drepturilor . Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat faptelor săvârşite de inculpată încadrarea juridică legală iar pedeapsa cu amenda în sumă de 1.500 RON a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.     Din probele administrate rezultă că în calitate de administrator la SC Y.T. SRL Alba Iulia, societate care deţine un punct de lucru în Alba Iulia unde a funcţionat un club, prin intermediul unui calculator s-a difuzat muzică în scop ambiental.     Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 o

Revocare măsurii a obligării de a nu părăsi ţara examinată,  şi în raport cu dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care stabilește ca „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa”. Autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.  Cum în speţă, inculpaţii P.C.G. şi C.I.A. nu s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată nici nu au încercat să influenţeze în vreun mod buna desfăşurare a procesului penal, ci dimpotrivă au respectat întocmai dispoziţiile organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată, fiind prezenţi la fiecare termen de judecată. Cum de asemenea , de la data sesizării instanţei nu s-a reuşit nici măcar verificarea regularităţii sesizării instanţei de judecată, din motive neimputabile instanţei şi nici celor doi inculpaţi, a

Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre mentiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul se înscriu si acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civila ce se impun a fi stabilite cu certitudine si în baza evidentelor de specialitate, ci nu într-o maniera empirica, exclusiv în baza sustinerilor anumitor persoane, fie ele si apropiate persoanei inculpatului. Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecatii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecata, fara îndeplinirea conditiilor de esenta, context în care în mod just instanta de apel a apreciat cu privire la încalcarea dispozitiilor legale privitoare la sesizarea instantei, anume împrejurare care atrage nulitatea absoluta a actului de trimitere în judecata, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen .     În prezenta cauza, procurorul a procedat la trimiterea în judecata a unei persoane fara identitate

      Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil si într-un termen rezonabil constituie si un element al dreptului la o buna administrare, drept fundamental al cetateanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de catre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.    Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectarii termenului rezonabil, dar nu poate fi invocata pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivitati a autoritatii publice.    Înalta Curte constata ca recursul este nefondat.     Intimata-reclamanta P.M. a supus controlului instantei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autoritatii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despagubire privind imobilul situat în Municipiul Craiova, strada D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoana îndreptatita la

  La stabilirea cunatumului daunelor  este necesara a se avea in vedere : gravitatea traumelor produse reclamantilor, de o puternica intensitate concretizata în natura leziunilor produse, arsuri - pe fata si corpul reclamantei de gradul II - III - IV pe 43% din suprafata totala a corpului, respectiv de gradul II pe semifata dreapta, mâna dreapta si gamba dreapta produse lui C.A., existenta unor sechele morfo-functionale, suferintele intense produse la momentul deflagratiei, traumele fizice ulterioare si de durata concretizate în lungi perioade de tratament si vindecare. Fata de aceste  date retinute  se considera ca o suma de 50.000 de euro catre reclamanta, respectiv de 10.000 de euro catre cealalta victima ar fi de natura a asigura proportionalitatea pretinsa de textul art. 998 - 999 C. civ. Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:     Desi a retinut o corecta situatie de fapt, în procesul de cuantificare a despagubirilor morale solicitate, instanta de apel

    Probele indirecte nu furnizeaza informatii care pot dovedi în mod direct vinovatia sau nevinovatia inculpatului, acestea putând conduce la anumite concluzii în cauza penala numai în masura în care se coroboreaza cu continutul altor probe directe sau indirecte.     Rezultatele testului poligraf, fara a fi fost ignorate de catre ambele instante, nu constituie proba în sensul art. 64 alin. (1) C. proc. pen., ci - ca si celelalte împrejurari aratate de acuzare - pot constitui un indiciu care, însa, trebuie coroborat cu alte probe certe, chiar daca nu obligatoriu directe, de natura sa întemeieze, dincolo de orice îndoiala rezonabila, o solutie de condamnare.    Revenind la cazurile de casare invocate de acuzare (art. 385 9 pct. 17 2 si pct. 18 C. proc. pen.), în opinia acuzarii sunt suficiente probe de natura sa conduca, dincolo de orice îndoiala rezonabila, la concluzia ca inculpatul N.I. este persoana care a aplicat loviturile ce au cauzat moartea victimei M.I., aceste prob

Deschiderile pentru aer şi lumină nu fac obiectul restricţiilor prevăzute de art. 611 - 614 din C.civ.  Geamul mat, folosit pentru iluminare, impune si obligatia de a nu se deschide fereastra catre proprietatea vecinului, în timp ce deschiderea pentru aerisire cere directionarea deasupra unei vederi normale, blocarea deschiderii sau obturarea vederii prin panouri opace. Astfel, într-adevar, în termenii art. 611 - 614 C.civ., se impune proprietarului unui fond ca orice deschidere de vedere spre fondul vecinului sa o faca la 19 decimetri de proprietatea vecina si 6 centimetri pentru vederea piezisa. Deschiderile pentru aer si lumina pot fi facute fara respectarea vreunei distante, acestea impunând însa ca deschiderile sa nu permita trecerea, adica sa nu devina/sa poata folosi drept cai de acces sau sa poata fi folosite altfel decât s-a destinat din conceptie. Pentru a stabili daca pot asigura sau nu vederea în proprietatea reclamantului, a fost necesar si s-a stabilit ca este posi

Judecatoria a apreciat nelegal ca în cauza sunt aplicabile prevederile art.320/1 C.pr.pen. fata de inculpat pentru tentativa la infractiunea de furt calificat, neadministrând nicio proba pentru dovedirea acestei infractiuni. Verificând actele si lucrarile dosarului, se constata ca în sedinta de judecata din 30 septembrie 2010, dupa identificarea inculpatilor, s-a citit rechizitoriul, s-au audiat cei trimisi în judecata, ocazie cu care inculpatul B.M. a aratat ca nu recunoaste infractiunile de viol si tâlharie, spre deosebire de tentativa la furt calificat. Curtea retine ca judecatoria nu putea face aplicarea art.320/1 C.pr.pen., în conditiile în care acest articol a fost introdus prin art.XVIII pct.43 din Legea 202/2010, text ce a intrat în vigoare doar la 25 noiembrie 2010. Mai mult, câta vreme inculpatul a fost trimis în judecata pentru mai multe infractiuni concurente, ce formeaza un tot indivizibil, nu se putea aplica disp.art.320/1 C.pr.pen. doar pentru una dintre fapte, textul i

Nu este fondata critica privind faptul ca instanta ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, comparând titlurile pârâtilor, desi reclamantii nu ar fi solicitat aceasta prin actiune.     Instanta în mod just a procedat la compararea titlurilor partilor în cadrul rezolvarii actiunii în revendicare care este o actiune reala, petitorie, prin care proprietarul neposesor solicita de la neproprietarul posesor sa-i lase în deplina proprietate si posesie imobilul revendicat. Lipsa solicitarii de catre reclamanti a rectificarii cartii funciare în sensul radierii dezmembrarii operate în 1999 nu poate conduce la retinerea nelegalitatii deciziei recurate, deoarece evidentele de publicitate imobiliara nerectificate sau nedesfiintate nu pot împiedica sau anula principiul restabilirii situatiei anterioare, urmare a admiterii actiunii în revendicare. Actiunea dedusa judecatii, înregistrata în 1996 a fost întemeiata pe dispozitiile dreptului comun si pe prevederile Legii nr. 112/1995 , astfel ca apar

Nerespectând prevederile art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen. şi soluţionând cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii B.M. şi G.B.N. în Camera de Consiliu, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, lovită de nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care sancţionează, între altele, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată.   Din examinarea dispoziţiilor art. 160 1 şi urm. C. proc. pen. referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune rezultă că în niciunul din textele de lege cuprinse în secţiunea dedicată acestor instituţii, legiuitorul nu a prevăzut o dispoziţie derogatorie, similară celei a art. 146 alin. (4), art. 149 1 alin. (4) sau art. 159 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul căreia cererea de liberare provizorie să fie soluţionată în Camera de Consiliu.     În absenţa unei dispoziţii legale exprese, prin care legiuitor

  In conditiile în care imobilul obiect al prezentului litigiu a fost expropriat în perioada de referinta 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989 nu sunt incidente dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Imobilul din litigiu a fost expropriat în baza decretului de expropriere din 20 noiembrie 1989.     Actiunea a fost înaintata la data de 7 iulie 2009 solicitându-se retrocedarea terenului expropriat în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994.     Or, fata de aceasta situatie, sunt incidente dispozitiile deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 data în recurs în interesul legii de sectiile unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie.     Astfel, prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, data în recurs în interesul legii de sectiile unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a statuat ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpreteaza în sensul ca „aceste dispozitii nu se aplica în cazul actiunilor având ca o

  Faptul ca administratorul societatii nu a desfasurat activitate la sediul înmatriculat la Registrul Comertului constituie contraventie, potrivit art. 9 lit. b) din O.G. nr. 15/1996. Intrucât infractiunea de evaziune fiscala este o infractiune de pericol, rezulta ca A.N.A.F.- D.G.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală,   nu are calitatea de parte vatamata în procesul penal, în sensul definitiei legale stabilita prin textul dispozitiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen. Cu titlu de premisa, Înalta Curte are în vedere ca infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru care s-a pus în miscare actiunea penala fata de inculpatul intimat sus-indicat, presupune sub aspectul laturii obiective o actiune de declarare fictiva, inexacta a sediului social al unei societati, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligatiilor fiscale.     Ori, în speta, din probatoriul administrat rezulta ca sediul social al SC E.D. A si C SRL a fost decl