jurisprudenta

Omisiunea instantei de apel de a se pronunta si de a consemna în minuta si dispozitivul deciziei solutia data asupra apelului partii civile nu poate constitui o eroare materiala, în sensul dispozitiilor  art. 195  C. proc. pen., cum gresit a apreciat instanta de apel, încercând sa o remedieze prin încheierea de îndreptare a erorii, ci o eroare de judecata prin care s-a dat o solutie incompleta, ceea ce atrage casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, în cauza fiind incident cazul de casare prevazut de dispozitiile art. 385 9  alin. (1)  pct. 10  C. proc. pen. Examinând motivele de recurs invocate, cât si din oficiu ambele hotarâri, conform prevederilor art. 385 9   alin. (3)  C. proc. pen., Înalta Curte constata urmatoarele:     Potrivit dispozitiilor art. 195  alin. (1)  C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreapta de însusi organul de urmarire penala sau de instanta de judecata care a întocmit actul la

     Împrejurarea ca produsele în discutie se comercializau în magazinul P.G. alaturi de produse proprii, purtând marca P.G., nu este de natura a înlatura acest risc de confuzie, asa cum eronat a retinut instanta de fond. Aceasta deoarece, pentru existenta infractiunii de contrafacere în varianta analizata, nu este necesar ca o asemenea confuzie sa se fi produs, fiind suficient ca ea sa fie doar posibila. Totodata, riscul de confuzie se apreciaza prin raportare la consumatorul mediu cu un nivel rezonabil de atentie, evaluându-se mai mult dupa asemanari (dupa impresia de ansamblu pe care o face asupra publicului) si mai putin dupa deosebiri (care implica de regula aspecte de detaliu). Fapta a adus atingere imaginii si prestigiului societatii - parte civila, impunându-se acordarea unei sume de bani în vederea unei juste si echitabile reparatii a acestui prejudiciu.     În acest sens, s-au avut în vedere si exigentele O.U.G. nr. 100/2005 care, reglementând asigurarea respectarii drept

I n prezenta unei cereri expres formulate în apel, instanta de control judiciar avea obligatia de a se pronunta asupra solicitarii inculpatului privind inexistenta elementelor constitutive ale tentativei la infractiunea de înselaciune, conform art. 378   alin. (3)   C. proc. pen., retinând si ca solutia instantei de fond nu fusese deloc motivata sub acest aspect, iar sustinerile invocate în apel nu aveau natura unei aparari formale, fiind justificate cu argumente de lege. Examinând decizia atacata în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursurile sunt fondate, pentru existenta cazului de casare prevazut de art. 385 9  alin. (1)  pct. 10  C. proc. pen. si care face inutila analizarea celorlalte motive invocate.     Se retine în acest sens ca instanta de prim control judiciar a omis sa se pronunte asupra cererii inculpatului prin care se invoca, ca motiv de apel, gresita condamnare pentru tentativa la infractiunea de înselaciune.     C

      Pentru ca  inculpata    a  savarsit fapta  in stare de provocare,  agresata de catre victima,  pe fondul consumului de alcool, atât victima (în vârsta de 83 de ani), cât si inculpata (în vârsta de 72 de ani) obisnuiau sa consume bauturi alcoolice,  fiindca aceasta avea  discernamântul diminuat, inculpata suferind de  etilism cronic , avand in vedere  vârsta si persoana inculpatei,  conduita sa dupa savârsirea acesteia,  împrejurarea ca inculpata avea si are în îngrijire o persoana bolnava si netransportabila (sora victimei, S.E.), Curtea apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara privare de libertate, prin supravegherea comportamentului inculpatei pe durata unui termen de încercare.  În ce priveste apelul inculpatei, sub aspectul carentelor de individualizare a pedepsei, Curtea a apreciat ca sanctiunea aplicata acesteia este conforma criteriilor  art. 72 ,  52  C. pen. si proportionala faptei concrete.     Chiar si în conditii de provocare, infractiunea de omor ce

Se impune retinerea dispozitiilor art. 74  lit. a)  si  c)  C. pen. si art. 76  lit. b)  C. pen. si pe cale de consecinta   reducerea pedeapsei aplicata inculpatului M.V.M. de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.183 C.pen deoarece din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Dolj, rezulta ca inculpatul, anterior savârsirii faptei, era o persoana bine integrata social, fiind de profesie zidar, respectat de consatenii sai, ca nu a creat probleme organelor locale, având o conduita adecvata normelor de convietuire sociala,  de asemenea acesta  recunoscut si regretat fapta savârsita, prezentându-se la toate solicitarile organelor de urmarire penala si la toate termenele de judecata. Totodata se va avea in vedere  caracterizarea inculpatului întocmita de Primaria Comunei Dobresti, judetul Dolj,  din care rezulta ca inculpatul este cunoscut pe plan local ca o persoana sociabila, nu era un consumator î

Existenta unor interese conflictuale ale partilor impunea în mod evident o evaluare contextuala a credibilitatii declaratiilor date si o verificare a tuturor circumstantelor aplicabile. În special, nu a fost facuta nicio încercare de a stabili cu mai multa precizie sursa comportamentului celui de-al doilea reclamant fata de alti copii, asa cum a fost descris de martori, domnul B.G. si doamna S.F., care observasera în mod direct comportamentul acestuia. Mai mult, în rezolutia de neîncepere a urmaririi penale fata de D.C., procurorii nu au respectat instructiunile procurorului ierarhic superior si s-au bazat exclusiv pe probele deja disponibile în dosar. În plus, instantele nationale nu au examinat posibilitatea efectuarii din oficiu a unei anchete de catre autoritatile nationale, cu privire la un astfel de act interzis, pretins comis de D.C. fata de fiul sau, astfel cum este prevazut de art. 180 alin. (3) C. pen.  De asemenea autoritatile au desfasurat ancheta penala cu o întârziere

    Este unanim acceptat ca, unul dintre principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administratiei publice, este principiul operativitatii, care obliga orice structura administrativ ca, în scopul realizarii interesului general, dar si a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa actioneze în mod prompt, eficace si eficient.     În acest sens, trebuie mentionata recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Ministri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrari (administratii), ca administratiile publice sa actioneze si sa-si execute obligatiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei si cu interesele care exista în cauza respectiva.  De asemenea potrivit art. 41.1 din C.D.FU.E., orice persoana are dreptul ca problemele sale sa fie rezolvate în mod impartial, corect si într-un termen rezonabil. În jurisprudenta sa constanta, Înalta Curte de Casatie si Ju

  În speta, probele administrate nu au dovedit dincolo de orice îndoiala rezonabila ca inculpatul ar fi folosit violenta pentru a-si asigura fuga de sub escorta. Declaratiile celor doi agenti trebuiesc apreciate si prin prisma faptului ca acestia erau cercetati penal si disciplinar pentru înlesnirea evadarii.    Cum nicio alta proba din dosar nu demonstreaza ca inculpatul l-a îmbrâncit pe agentul-sef M.A. pentru a fugi de sub escorta, nu se poate concluziona ca inculpatul a comis infractiunea în modalitatea prevazuta de alin. (2) al art. 269 C. pen. În motivarea recursului sau, inculpatul arata ca nu a folosit violenta în niciun mod pentru a evada, fapt confirmat de declaratiile medicului de garda D.C.D. si ale portarului spitalului - T.I., în mod gresit fiind retinute declaratiile politistilor care erau persoane interesate în cauza, iar pedeapsa aplicata este prea mare.     Inculpatul solicita casarea deciziei recurate si mentinerea hotarârii primei instante.     Examinând r