Casare cu trimitere. Considerente străine de natura pricinii, evocarea unor probe inexistente, art.304 pct.7 Codul de Procedură Civilă.

Se impune casarea sentinţei cu trimiterea dosarului spre rejudecare, în temeiul art.304 pct.7 Cod pr.civilă referitor la motivarea hotărârii care cuprinde împrejurări străine de natura pricinii, când prima instanţa a evocat probe inexistente la dosar, în sensul susţinerii soluţiei adoptate în dispozitiv, respectiv aceea de respingere a plângerii, făcând referire la declaraţii de martor, deşi în cauză nu a fost încuviinţată şi administrata o atare probă. 

Prin Sentinţa civilă nr.17863/16.11.2011 pronunţată în dosarul nr.39629/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul DC, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-Napoca - Direcţia Poliţia Comunitară şi a fost menţinut ca legal şi temeinic procesul-verbal contestat nr.157371/23.11.2010.  S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 157371/23.11.2010 dresat de intimată, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 200 lei, pentru staţionarea fără tichet sau abonament de parcare valabil. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs DC solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii plângerii contravenţionale sau înlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea recursului recurentul arată că instanţa de fond nu a luat în considerare aspectul precizat în plângerea contravenţională si anume că parcarea nu era semnalizată cu semnul „parcare cu plată” iar fapta retinută de agentul constatator prin procesul-verbal de contravenţie este lovită de nulitate si încheiat în mod abuziv. Instanţa s-a folosit de proba cu martori deşi acestia nu au fost nominalizaţi.
Examinând recursul prin prisma celor arătate şi în condiţiile prev.de art.304, şi 312 Cod pr.civilă, se reţine că acesta este fondat.  Recurentul, în fapt a relevat motivul de recurs prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, referitor la motivarea hotărârii care cuprinde împrejurări străine de natura pricinii, aspect care se regăseşte în speţă.
Hotărârea atacată este motivată, în raport de motivele evocate în plângere, însa, prima instanţa a evocat probe inexistente la dosar. In sensul susţinerii soluţiei adoptate în dispozitiv, respectiv aceea de respingere a plângerii a făcut referire la declaraţii de martor deşi în cauză nu a fost încuviinţată şi administrata o atare probă. Pentru aceste considerente, se va admite recursul împotriva sentinţei atacate şi, în consecinţă, în temeiul prevederilor art.312 alin 3 va casa sentinţa atacată, trimiţând cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanță.   


Extras din Decizia Civilă nr. 623/2012, Tribunalului Cluj, Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, de  Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale, sursa: http://www.tribunalulcluj.ro/juris_hotarari/civil/39629-211-2010.pdf

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.