Viol, art. 197 alin. (1) si (3) C. pen , inculpat minor, suspendarea conditionata a exeutarii pedepsei , art. 1101 C.pen.

În speta, datele oferite de expertizele medico-legale psihiatrice - din care rezulta ca minorul are scazuta capacitatea psihica de a aprecia critic continutul si consecintele faptelor sale - si de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune de pe lânga Tribunalul Maramures - din care reiese ca inculpatul minor, cu o personalitate în curs de structurare, nu a asimilat cunostinte legate de aspectele fiziologice ori psiho-sociale privind sfera sexualitatii umane -, dar si lipsa antecedentei penale, au fost corect evaluate de instante cu prilejul stabilirii modalitatii de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se ca aplicarea unei sanctiuni mai aspre ar putea avea un impact negativ asupra inculpatului, fiind de preferat ca acesta sa interactioneze cu modele pozitive, interventia specializata, asociata cu supravegherea activa, fiind benefice pentru preîntâmpinarea unor noi situatii cu risc criminogen.

Situatia de fapt retinuta de instanta de fond, cât si de instanta de prim control judiciar este în deplina concordanta cu probele administrate în cauza, din care rezulta, fara dubiu, ca inculpatul minor C.G. a savârsit infractiunea pentru care a fost condamnat, constând în aceea ca în data de 17 septembrie 2010 a deflorat-o pe partea vatamata L.G. în vârsta de 6 ani, prin introducerea degetului în vagin, fapta comisa prin constrângerea fizica a partii vatamate si profitând de imposibilitatea acesteia de a se apara si de a-si exprima vointa datorita vârstei, inculpatul recunoscând, de altfel, comiterea faptei în fata primei instante, beneficiind de dispozitiile art. 320¹ C. proc. pen.

    Astfel fiind, au fost retinute în favoarea inculpatului dispozitiile privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, instanta de fond aplicându-i o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) si (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 si urm. C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., în temeiul art. 110¹ C. pen., dispunându-se suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, iar instanta de apel a majorat termenul de încercare al suspendarii sub supraveghere la 5 ani, impunând inculpatului si obligatia de a nu lua legatura cu partea civila si familia acesteia, conform art. 86³ alin. (3) lit. d) C. pen.

    Înalta Curte constata ca pedeapsa aplicata inculpatului se încadreaza în limitele prevazute de lege, modalitatea de executare a acesteia fiind, de asemenea, corect stabilita.

    Sub aspectul individualizarii pedepsei aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind ca în speta s-a facut o corecta individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sanctiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalitatilor acesteia.

    Individualizarea judiciara a pedepsei nu se face în mod arbitrar de catre instanta de judecata, ci tinând cont de normele prevazute în Codul penal, care stabileste anumite criterii de individualizare expres reglementate deart. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se si personalitatea inculpatului si împrejurarile care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala. În literatura juridica s-a precizat ca acest criteriu de individualizare a pedepsei priveste un complex de date referitoare la situatia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizica, vârsta, ocupatia, nivel cultural, antecedente penale, conduita dupa savârsirea faptei), criteriu care reflecta cerinta ca sanctiunea penala, ca reactie împotriva raului pricinuit prin savârsirea unei infractiuni sa fie proportionala cu particularitatile faptuitorului împotriva caruia se aplica, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adica a fixarii pedepsei concrete în raport cu particularitatile persoanei infractorului amplu cunoscute.

    Chiar daca individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecatorului, ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra, el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate.

    Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamna consacrarea explicita a principiului individualizarii sanctiunii, asa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanta.

    De altfel, ca sa-si poata îndeplini functiile care îi sunt atribuite în vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atât gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care îl prezinta în mod real persoana infractorului, cât si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta pedepsei.

    Functiile de constrângere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia îi este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, în sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate.

    Se retine ca pedeapsa nu reprezinta doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci si un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodata, în scopul prevenirii savârsirii de noi infractiuni.

    În prezenta cauza, Înalta Curte retine ca, în procesul individualizarii pedepsei, pornind de la criteriile generale prevazute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului a fost stabilita într-un cuantum corespunzator circumstantelor reale ale savârsirii infractiunii, având în vedere împrejurarile comiterii faptei, precum si circumstantelor personale ale inculpatului.

    În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte retine ca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciara a pedepsei, poate fi acordata de catre instanta daca se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speta, fata de natura faptei comise si de modul concret de savârsire, inculpatul actionând în circumstantele anterior mentionate, dovedeste un comportament ce permite presupunerea ca aplicarea unei pedepse cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere ar fi suficienta pentru a se realiza reeducarea sa si prevenirea comiterii de noi infractiuni.

    În speta, datele oferite de expertizele medico-legale psihiatrice - din care rezulta ca minorul are scazuta capacitatea psihica de a aprecia critic continutul si consecintele faptelor sale - si de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune de pe lânga Tribunalul Maramures - din care reiese ca inculpatul minor, cu o personalitate în curs de structurare, nu a asimilat cunostinte legate de aspectele fiziologice ori psiho-sociale privind sfera sexualitatii umane -, dar si lipsa antecedentei penale, au fost corect evaluate de instante cu prilejul stabilirii modalitatii de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se ca aplicarea unei sanctiuni mai aspre ar putea avea un impact negativ asupra inculpatului, fiind de preferat ca acesta sa interactioneze cu modele pozitive, interventia specializata, asociata cu supravegherea activa, fiind benefice pentru preîntâmpinarea unor noi situatii cu risc criminogen.

    Astfel fiind, Înalta Curte apreciaza ca o pedeapsa de 3 ani închisoare, fara executare în regim de detentie, este apta sa raspunda scopului preventiv si de reeducare al pedepsei, consfintit prin disp. art. 52 C. pen., cât si principiului proportionalitatii între gravitatea concreta a faptei si datele personale ale inculpatului, pe de o parte si sanctiunea aplicata, pe de alta parte.

    În lumina acestor consideratii, criticile formulate de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj apar ca nefiind întemeiate, circumstantele reale ale comiterii faptei si cele personale ale inculpatului nefiind de natura a atrage adoptarea unei solutii de schimbare a modalitatii de executare a pedepsei, astfel ca, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, sa determine casarea hotarârilor, recursul declarat în cauza va fi respins ca nefondat, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Text extras din Decizia nr. 3894/2011 a Sectiei Penale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa www.scj.ro.