Pretentii, onorariu de succes al avocatului, reducere, criterii, art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ,art. 132 alin. (3) lit. c) din Statutul avocatului

Instantele de fond nu au aratat ce au avut în vedere si daca s-au raportat la criteriile prevazute de dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusa de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

    Înalta Curte a precizat ca nu poate face ea însasi o apreciere a proportionalitatii onorariului cu valoarea litigiului si nici a complexitatii cauzei, deoarece recursul este o cale de atac care poate fi exercitata numai pentru motive de nelegalitate, nu si de netemeinicie.

Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca ,cuantumul  onorariului de succes a fost stabilit în procent de 50% din valoarea pretentiilor deduse judecatii în cauza administrativa respectiv la cuantumul de 869.384,355 RON.

Evaluând munca realizata de cabinetul de avocatura în faza evidentiata a recursului,instanta de control judiciar, lecturând decizia instantei de recurs de contencios administrativ, a constatat ca înscrisurile evocate, administrate în cauza prin intermediul acestei case de avocatura C.A.A. M.&S. si datate mult anterior (în ani) actelor fiscale contestate, nu au folosit în nici un fel dezlegarii pricinii, nici unul dintre acestea nefiind indicat macar tangential, în algoritmul juridic al Înaltei Curti de Casatie si Justitie.     De asemenea, depunerea de acte normative la dosarul cauzei, nu poate avea semnificatia unei munci sustinute din partea acestei case de avocatura, întrucât folosindu-le în solutionarea cauzei, este evident ca judecatorii fondului (si deci, cu atât mai mult, instanta suprema) cunosteau aceste acte normative independent de depunerea lor la dosar. Aceasta concluzie este accentuata, de regula de drept iura novit curia (judecatorul cunoaste legea), obligatie independenta de depunerea la dosar, de catre parti, a textelor de lege.

    Sub acelasi aspect, se constata ca potrivit considerentelor deciziei administrative pronuntate în recurs, multiplele acte normative internationale depuse o data cu cererea de recurs, nu au servit deloc solutionarii cauzei, ele nefiind ilustrate ca fiind incidente rationamentului juridic al spetei.     S-a retinut ca, raportând motivele de recurs formulate de aceasta casa de avocatura, la considerentele instantei de recurs, doar ultimele doua (ultimul chiar partial) au fost apreciate întemeiate, primele doua (si partial, ultimul) motive de recurs nefiind nici macar analizate de instanta de recurs, ceea ce denota aprecierea implicita a instantei de recurs, a caracterului lor neîntemeiat, întrucât daca ar fi fost constatate fondate, ele ar fi determinat o casare a hotarârii de fond cu trimiterea spre rejudecare cel putin pentru motivul necercetarii fondului (ca urmare a lipsei motivarii).

    Având în vedere si împrejurarea ca aceasta casa de avocatura nu a fost prezenta decât la un singur termen de judecata din cele sase acordate, termen când, astfel cum s-a expus deja, nu au avut loc nici un fel de dezbateri, cauza amanându-se pentru studiul întâmpinarii, în vreme ce la restul sedintelor de judecata, recurenta a fost asistata de catre celalalt cabinet de avocatura angajat, C.I.A. P.D., Curtea apreciaza raportat la toate aceste elemente individualizate ca munca avocatilor C.A.A. M.&S. în aceasta cauza, a fost una minimala.

Referitor la criteriile legate de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, Curtea a constatat ca obiectul cauzei l-a reprezentat anularea unor acte administrative fiscale de stabilire a TVA-ului si a debitelor accesorii (penalitati, majorari de întârziere), obiect întâlnit în mod deosebit de frecvent în cadrul litigiilor de contencios fiscal.

    De asemenea, s-a apreciat ca problema de drept a spetei nu a prezentat nici caracter de noutate si nici de complexitate sau mare dificultate. S-a retinut ca instanta de recurs nu a realizat nici un fel de consideratii legate de survenirea în cauza, a unor elemente de noutate fata de jurisprudenta interna, neefectuând trimiteri nici la elemente de drept comparat sau de drept comunitar care sa îi fi circumscris rationamentul juridic.  

   Cât priveste criteriul valorii pricinii, instanta de apel a apreciat ca onorariul respectiv este mult exagerat, întrucât valoarea obiectului pricinii de la acel moment (circa 471.211 euro, la cursul oficial valutar din 7 noiembrie 2005 de 1 euro/3,69 RON) nu poate fi apreciata ca putând determina în mod rezonabil, statuarea unui onorariu de circa 235.605 euro, în conditiile în care nici macar în prezent, când valoarea unui euro este mult mai mare (cu consecinta cresterii valorii litigiilor), nu se stabilesc în mod cotidian, onorarii într-un cuantum similar în practica avocatiala pentru litigii de asemenea sume.

    Nu în ultimul rând, Curtea a retinut ca interesul intimatei reclamante în operatiunea de stabilire a cuantumului onorariului reprezinta un element relevant în cadrul raportului juridic contractual stabilit între avocat si client, el neconstituind însa, un criteriu legal din perspectiva dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

    Prin prisma tuturor acestor considerente si retinând totodata si faptul ca pentru activitatea de asistenta juridica desfasurata, C.A.A. M.&S. a primit si un onorariu fix de 2.000 RON, Curtea de Apel a considerat, în conformitate cu statuarea instantei de casare, ca onorariul de succes stabilit la suma de 869.384 RON trebuie sa fie redus (ca si cheltuiala de judecata) într-o proportie corespunzatoare, solutia primei instante de judecata ce a procedat la reducerea doar de circa 8 ori, fiind eronata, impunându-se în temeiul considerentelor expuse, reducerea acestuia pâna la cuantumul apreciat rezonabil în raport de criteriile evocate anterior, de 2.500 RON (doua mii cinci sute RON).

     Înalta Curte constata ca instanta de apel a micsorat, în mod legal si motivat onorariul de succes achitat de reclamanta. In spiritul jurisprudentei C.E.D.O. se constata ca, în speta, onorariul de succes este real (a fost achitat) însa referitor la necesitatea si caracterul rezonabil este evident ca el reprezinta o recompensa suplimentara a muncii avocatului si poate fi apreciat ca o manifestare voluntara si o cheltuiala voluptorie a partii care l-a achitat si în consecinta, sub aceste doua aspecte, în mod legal, a fost stabilit de instanta de apel în raport de dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc.

   

    Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

    Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr. 25268/3/2009 la data de 12 iunie 2009, reclamanta SC I.R. SRL a chemat în judecata pe pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. solicitând instantei sa pronunte o hotarâre, în urma probelor care se vor administra, prin care sa fie obligat pârâtul la plata sumei de 993.506,241 RON cu titlu de despagubiri.

    În motivarea actiunii, reclamanta a precizat ca prin procesul-verbal de control, s-au retinut în sarcina sa o serie de obligatii suplimentare de plata a TVA, respectiv majorari si penalitati de întârziere.

    Reclamanta a mai aratat ca a formulat contestatie împotriva procesului-verbal mentionat mai sus, contestatie care a fost respinsa ca neîntemeiata, motiv pentru care a promovat actiune la instanta de judecata.

    Prin sentinta civila nr. 1228/2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia de contencios administrativ, a fost admisa în parte actiunea si s-a constatat prescris dreptul pârâtului de a stabili TVA aferenta lunii ianuarie 1998.

    Recursul promovat împotriva acestei sentinte a fost admis prin decizia civila nr. 2265/2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie. A fost modificata în tot sentinta recurata, a fost anulat procesul-verbal de control, a fost anulata decizia emisa de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Ministerului Finantelor Publice si a fost exonerata reclamanta de la plata TVA suplimentara, a majorarilor si penalitatilor de întârziere. Constatând ca pârâtul se afla în culpa procesuala, Tribunalul l-a obligat la plata sumei de 7.503,4 RON cu titlu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.

    Reclamanta a precizat ca în cele doua dosare anterior mentionate a efectuat cheltuieli în cuantum total de 993.506,241 RON din care 119.622,241 RON reprezinta contravaloarea serviciilor de consultanta fiscala, 4.500 RON reprezinta onorariu de expert, iar suma de 869.384 RON reprezinta onorariu de avocat, cheltuieli care trebuie suportate de pârâta.

    Prin sentinta civila nr. 655 din 4 mai 2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, a fost admisa în parte actiunea si a fost obligat pârâtul la plata sumei de 127.733,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate de reclamanta în Dosarele nr. 2145/2003 al Curtii de Apel Bucuresti si nr. 25436/1/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie din care 21.233 RON reprezinta contravaloare consultanta fiscala, 4.500 RON reprezinta onorariu expert, iar suma de 102.000 RON reprezinta onorariu de avocat redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

    Constatând ca pârâtul se afla în culpa procesuala, Tribunalul l-a obligat la plata sumei de 7.503,4 RON cu titlu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.

    Pentru a hotarî astfel, Tribunalul a retinut ca prin procesul-verbal de control s-a constatat ca reclamanta SC I.R. SRL are de achitat suma de 13.245.952.908 ROL reprezentând TVA suplimentara si majorari.

    Prin decizia Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Ministerului Finantelor Publice, s-a respins ca neîntemeiata contestatia formulata de reclamanta împotriva procesului-verbal mai sus mentionat.

    Prin sentinta civila nr. 1228/2004 a Curtii de Apel Bucuresti s-a admis în parte actiunea reclamantei SC I.R. SRL si s-a constatat ca prescris dreptul Ministerului Finantelor de a stabili TVA aferenta lunii ianuarie 2008.

    Prin decizia nr. 2265/2006 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F., s-a admis recursul declarat de reclamanta SC I.R. SRL, s-a modificat în tot sentinta mentionata mai sus, s-a anulat procesul-verbal si decizia Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor si a fost exonerata reclamanta de la plata sumelor de 8.542.333.084 ROL, reprezentând TVA suplimentara, de plata sumei de 8.703.619.824 ROL reprezentând majorari de întârziere aferente si de plata sumei de 141.734.166 ROL reprezentând penalitati de întârziere aferente.

    Tribunalul a constatat ca pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. a cazut în pretentii, astfel ca trebuie sa suporte cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta în dosarele mentionate.

    În speta, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 119.506,241 ROL reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanta fiscala, Tribunalul apreciind ca acestea sunt întemeiate în parte.

    S-a apreciat ca, dintre cele 3 tipuri de prestatii efectuate de D.&T. Consultanta SRL, pârâtul poate fi obligat numai la plata contravalorii serviciilor fiscale mentionate la pct. 1.

    Astfel, pârâtul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor efectuate cu redactarea cererii de chemare în judecata si reprezentarea reclamantei în proces, întrucât aceste activitati nu pot fi realizate decât prin intermediul unui avocat având în vedere si dispozitiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

    De asemenea, Tribunalul a constatat ca potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 71/2001, privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala D. si T. Consultanta SRL putea acorda asistenta fiscala numai în cauzele aflate pe rolul unei autoritati jurisdictionale, nu si în fata instantelor de judecata.

    Tot în baza acestor dispozitii legale, D.&T. Consultanta SRL putea acorda asistenta si reprezentare în fata organelor fiscale nu si a instantelor judecatoresti.

    Tribunalul nu a retinut sustinerile pârâtului în sensul ca activitatea de consultanta fiscala a fost suspendata prin O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor masuri financiare.

    Este adevarat ca prin art. XXXVII din O.G. nr. 94/2004 s-a suspendat aplicarea O.G. nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala pâna la data de 31 decembrie 2006, însa tribunalul a avut în vedere ca aceasta suspendare a avut loc începând cu luna august 2004, data intrarii în vigoare a actului normativ mentionat mai sus, or contractul s-a încheiat între reclamanta si D.&T. Consultanta SRL în anul 2003, iar serviciile au fost prestate pâna la data intrarii în vigoare a O.G. nr. 94/2004.

    Au fost înlaturate sustinerile pârâtului în sensul ca nu au fost dovedite serviciile realizate de D.&T. Consultanta SRL, întrucât la dosar au fost depuse contractul de consultanta fiscala, precum si facturile emise de reclamanta si ordinele de plata.

    În privinta onorariului de expert în cuantum de 4.500 RON, Tribunalul a constatat ca expertiza a fost dispusa de instanta de judecata, a fost avansat de reclamanta, motiv pentru care va trebui sa fie suportat de pârât care a pierdut procesul.

    În privinta cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat, Tribunalul a facut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

    S-a retinut ca prin contractul de asistenta juridica, C.A.A. M.&S. s-a obligat sa asigure asistenta juridica reclamantei în Dosarul nr. 7653/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

    În contract, s-a mentionat onorariul avocatului ca fiind de 2.000 RON, prevazându-se si un onorariu de succes.

    La acest contract au fost încheiate doua acte aditionale prin care s-a stabilit cuantumul onorariului de succes, respectiv 50% din sumele recuperate de la pârât.

    Astfel, reclamanta a platit C.A.A. M.&S. suma de 869.384 RON.

    Tribunalul a constatat ca suma platita de reclamanta cu titlu de onorariu de avocat, este nepotrivit de mare cu munca desfasurata de aparator în cadrul Dosarului nr. 7653/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie si a redus onorariul avocatului reclamantei de la suma de 869.384 RON la suma de 102.000 RON, din care 2.000 RON reprezinta onorariu fix si 100.000 RON onorariu de succes.

    Împotriva sentintei civile nr. 655 din 4 mai 2010 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. a formulat apel, criticând sentinta apelata pentru gresita acordare a sumelor mentionate, în conditiile în care instanta de fond nu a avut în vedere apararile institutiei apelante referitoare la cheltuielile cu serviciile de consultanta fiscala si cele referitoare la onorariul avocatial de succes.

    Prin decizia civila nr. 69 A din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a lll-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. si a fost respinsa cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, ca nefondata.

    Nemultumit de solutia pronuntata, pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. a declarat recurs, care, prin decizia civila nr. 1456 din 2 martie 2012 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia I civila, a fost admis. A fost casata decizia recurata si a fost trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi Curte de apel, apreciindu-se fondata critica cu privire stabilirea de catre instante a onorariului de succes la suma de 100.000 RON, prin aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

    În motivarea hotarârii, s-a retinut, în esenta, ca, în speta, prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata suportate de societatea reclamanta, în legatura cu procesul civil ce a avut ca obiect anularea procesului-verbal de control din 16 aprilie 2003 si a deciziei nr. 171 din 6 iunie 2003 emise de pârâta, din care 869.384 RON, reprezinta onorariu de avocat.

    S-a constatat ca Tribunalul a admis în parte actiunea si a obligat pârâtul la plata sumei de 102.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat, din care 2.000 RON pentru reprezentare în instanta si 100.000 RON, onorariu de succes, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solutie mentinuta de Curtea de apel.

    Procedând la reducerea onorariului de succes achitat de reclamanta, s-a apreciat ca instantele de fond nu au aratat ce au avut în vedere si daca s-au raportat la criteriile prevazute de dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusa de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

    Înalta Curte a precizat ca nu poate face ea însasi o apreciere a proportionalitatii onorariului cu valoarea litigiului si nici a complexitatii cauzei, deoarece recursul este o cale de atac care poate fi exercitata numai pentru motive de nelegalitate, nu si de netemeinicie.

    Ca atare, s-a retinut ca se impune casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru ca instanta sa faca o apreciere a proportionalitatii onorariului de avocat cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului si tinând seama de principiul non reformatio in pejus, în sensul ca reducerea onorariul de avocat ramâne câstigata cauzei, urmând ca instanta sa aprecieze proportia acestei reduceri.

    Pentru a efectua aceste constatari, s-a apreciat a fi necesar ca instanta sa solicite dosarele pentru care se pretind cheltuielile de judecata, respectiv Dosarul nr. 2145/2003 al Curtii de Apel Bucuresti si Dosarul nr. 25436/1/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia contencios administrativ si fiscal, întrucât numai în acest fel se poate aprecia munca îndeplinita de avocat si în raport de aceasta, se poate stabili daca onorariul stabilit este corespunzator acestei activitati.

    Cauza a fost reînregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia a lll-a civila si pentru cauze cu minori si de familie sub nr. 25268/3/2009*.

    Verificând sentinta apelata, în limitele cererii de apel, conform prevederilor art. 295 C. proc. civ., dar si în limitele de casare impuse prin decizia instantei supreme, Curtea a apreciat ca limitele prezentei rejudecari sunt circumscrise de ultimele doua motive de apel formulate, respectiv cel legat de aprecierea proportiei cu care va fi redus onorariul de succes, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. si cel legat de gresita obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prezentul litigiu (în faza procesuala a fondului).

    S-a constatat ca pe parcursul cauzei de contencios administrativ, reclamanta a fost asistata de mai multe case de avocatura, însa onorariul de succes a fost stabilit exclusiv în raport cu CAA M.&S., în temeiul contractului de asistenta juridica din 5 noiembrie 2005 si al actelor aditionale la acesta, din 22 decembrie 2005 si 2 august 2006.

    Cuantumul acestui onorariu a fost stabilit în procent de 50% din valoarea pretentiilor deduse judecatii în cauza administrativa care avea ca obiect anularea unor acte administrative fiscale emise de apelantul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F., de impunere a obligatiei de plata a TVA în suma de 854.233,3084 RON si a penalitatilor si majorarilor de întârziere în suma de 884.535,399 RON, deci un total 1.738.768,71 RON, ceea ce semnifica faptul ca onorariul de succes a fost stabilit de parti, la cuantumul de 869.384,355 RON.

    Raportat la data încheierii contractului de asistenta juridica privind onorariul de succes, s-a retinut ca asistenta juridica contractata a fost avuta în vedere exclusiv pentru faza judecatii recursului de la Înalta Curte de Casatie si Justitie.

    Evaluând munca realizata de cabinetul de avocatura în faza evidentiata a recursului, curtea a constatat ca C.A.A. M.&S. nu a fost singurul cabinet avocatial care a asigurat în recurs, asistenta juridica a intimatei prezente. Astfel, potrivit delegatiei de la dosarul de recurs administrativ al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, C.I.A. P.D. a asigurat de asemenea, asistenta juridica a aceluiasi client, acest din urma cabinet prezentându-se singur la cvasitotalitatea termenelor de judecata acordate în cauza.

    În privinta C.A.A. M.&S., s-a constatat ca au fost efectuate exclusiv urmatoarele activitati: redactare motive de recurs (circa 3 pagini) depuse împreuna cu legislatie aferenta (administrativ recurs); redactare întâmpinare la recursul advers (administrativ recurs); prezenta la doar un termen de judecata (administrativ recurs) din cele sase acordate de instanta suprema, termen când cauza s-a amânat pentru a se lua cunostinta de întâmpinare; redactare concluzii scrise succinte (administrativ recurs) si depunerea mai multor înscrisuri redepuse ulterior la dosar pentru comunicare partii adverse.

    Analizând calitativ aceasta activitate, instanta de control judiciar, lecturând decizia instantei de recurs de contencios administrativ, a constatat ca înscrisurile evocate, administrate în cauza prin intermediul acestei case de avocatura C.A.A. M.&S. si datate mult anterior (în ani) actelor fiscale contestate, nu au folosit în nici un fel dezlegarii pricinii, nici unul dintre acestea nefiind indicat macar tangential, în algoritmul juridic al Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

    S-a retinut ca hotarârea instantei supreme s-a grefat pe situatia de fapt conturata de probele administrate în prima instanta, Înalta Curte indicând în acest sens, în mod expres, expertiza efectuata la fond si aspect important, modificând sentinta exclusiv în temeiul aprecierii gresitei aplicari a legii de catre instanta de fond.

    De asemenea, depunerea de acte normative la dosarul cauzei, nu poate avea semnificatia unei munci sustinute din partea acestei case de avocatura, întrucât folosindu-le în solutionarea cauzei, este evident ca judecatorii fondului (si deci, cu atât mai mult, instanta suprema) cunosteau aceste acte normative independent de depunerea lor la dosar. Aceasta concluzie este accentuata, de regula de drept iura novit curia (judecatorul cunoaste legea), obligatie independenta de depunerea la dosar, de catre parti, a textelor de lege.

    Sub acelasi aspect, se constata ca potrivit considerentelor deciziei administrative pronuntate în recurs, multiplele acte normative internationale depuse o data cu cererea de recurs, nu au servit deloc solutionarii cauzei, ele nefiind ilustrate ca fiind incidente rationamentului juridic al spetei.

    S-a retinut ca, raportând motivele de recurs formulate de aceasta casa de avocatura, la considerentele instantei de recurs, doar ultimele doua (ultimul chiar partial) au fost apreciate întemeiate, primele doua (si partial, ultimul) motive de recurs nefiind nici macar analizate de instanta de recurs, ceea ce denota aprecierea implicita a instantei de recurs, a caracterului lor neîntemeiat, întrucât daca ar fi fost constatate fondate, ele ar fi determinat o casare a hotarârii de fond cu trimiterea spre rejudecare cel putin pentru motivul necercetarii fondului (ca urmare a lipsei motivarii).

    Având în vedere si împrejurarea ca aceasta casa de avocatura nu a fost prezenta decât la un singur termen de judecata din cele sase acordate, termen când, astfel cum s-a expus deja, nu au avut loc nici un fel de dezbateri, cauza amanându-se pentru studiul întâmpinarii, în vreme ce la restul sedintelor de judecata, recurenta a fost asistata de catre celalalt cabinet de avocatura angajat, C.I.A. P.D., Curtea apreciaza raportat la toate aceste elemente individualizate ca munca avocatilor C.A.A. M.&S. în aceasta cauza, a fost una minimala.

    Referitor la criteriile legate de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, Curtea a constatat ca obiectul cauzei l-a reprezentat anularea unor acte administrative fiscale de stabilire a TVA-ului si a debitelor accesorii (penalitati, majorari de întârziere), obiect întâlnit în mod deosebit de frecvent în cadrul litigiilor de contencios fiscal.

    De asemenea, s-a apreciat ca problema de drept a spetei nu a prezentat nici caracter de noutate si nici de complexitate sau mare dificultate. Astfel, instantele de contencios administrativ au avut a dezlega prin prisma prevederilor art. 266 din Regulamentul de aplicare a C. vam. (H.G. nr. 1114/2001), problema daca intermedierea efectelor personale în strainatate constituie o operatiune independenta de transportul persoanei fizice la aceeasi destinatie, aspect cu incidenta în privinta exonerarii de la obligatiile fiscale.

    Observând argumentele instantei de recurs care nu si-a însusit punctul de vedere sub acest aspect, al primei instante de judecata, Curtea de Apel a apreciat ca problema de drept nu era dificila, ea fiind rezolvata în temeiul exclusiv al analizei normei juridice interne evocate si al elementul de fapt al legaturii directe între calatoria persoanei si transportul bagajelor, efectelor sale personale.

    S-a retinut ca instanta de recurs nu a realizat nici un fel de consideratii legate de survenirea în cauza, a unor elemente de noutate fata de jurisprudenta interna, neefectuând trimiteri nici la elemente de drept comparat sau de drept comunitar care sa îi fi circumscris rationamentul juridic.

    Instanta de apel nu a constatat o situatie contrara, atât timp cât transportul efectelor personale ale celor ce calatoresc (în interior sau în afara tarii) nu reprezenta la acel moment, un fenomen social nou în realitatea româneasca, care sa fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze si pe cale de consecinta, o complexitate pentru început, atât în pregatirea apararii din partea avocatilor, cât si în solutionarea pricinii de catre instanta de judecata.

    În temeiul tuturor acestor considerente expuse, curtea a retinut ca munca concreta a avocatilor C.A.A. M.&S. în cauza administrativa apreciata ca fiind un litigiu comun, a fost una obisnuita, chiar minimala.

    Cât priveste criteriul valorii pricinii, instanta de apel a apreciat ca onorariul respectiv este mult exagerat, întrucât valoarea obiectului pricinii de la acel moment (circa 471.211 euro, la cursul oficial valutar din 7 noiembrie 2005 de 1 euro/3,69 RON) nu poate fi apreciata ca putând determina în mod rezonabil, statuarea unui onorariu de circa 235.605 euro, în conditiile în care nici macar în prezent, când valoarea unui euro este mult mai mare (cu consecinta cresterii valorii litigiilor), nu se stabilesc în mod cotidian, onorarii într-un cuantum similar în practica avocatiala pentru litigii de asemenea sume.

    Nu în ultimul rând, Curtea a retinut ca interesul intimatei reclamante în operatiunea de stabilire a cuantumului onorariului reprezinta un element relevant în cadrul raportului juridic contractual stabilit între avocat si client, el neconstituind însa, un criteriu legal din perspectiva dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

    Prin prisma tuturor acestor considerente si retinând totodata si faptul ca pentru activitatea de asistenta juridica desfasurata, C.A.A. M.&S. a primit si un onorariu fix de 2.000 RON, Curtea de Apel a considerat, în conformitate cu statuarea instantei de casare, ca onorariul de succes stabilit la suma de 869.384 RON trebuie sa fie redus (ca si cheltuiala de judecata) într-o proportie corespunzatoare, solutia primei instante de judecata ce a procedat la reducerea doar de circa 8 ori, fiind eronata, impunându-se în temeiul considerentelor expuse, reducerea acestuia pâna la cuantumul apreciat rezonabil în raport de criteriile evocate anterior, de 2.500 RON (doua mii cinci sute RON).

    Din aceasta perspectiva, s-a retinut ca se impune reformarea sentintei în sensul diminuarii sumei totale la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecata în dosarele de contencios administrativ, la cuantumul de 30.233 RON (compus asadar, din 21.233 RON contravaloare consultanta fiscala, 4.500 RON onorariu expert, 2.000 RON onorariu fix si 2.500 RON onorariu de succes diminuat corespunzator).

    În privinta motivului de apel aferent gresitei obligari a apelantului la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prezentul litigiu, Curtea, în raport de solutia anterior expusa, de schimbare în parte a sentintei în sensul diminuarii sumei pretentiilor solicitate în prezentul litigiu, a retinut, în esenta, ca în cauza, acest motiv de apel relativ eronatei obligari a pârâtului la cheltuieli de judecata devine întemeiat prin prisma incidentei art. 276 C. proc. civ., motiv pentru care, a apreciat ca se impune reformarea sentintei fondului în sensul diminuarii conform art. 276 C. proc. civ., a cheltuielilor de judecata aferente prezentei cauze (faza procesuala a fondului) la suma de 459 RON.

    Astfel, prin decizia civila nr. 263 A din 21 iunie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a lll-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, a fost admis apelul formulat de pârâtul Ministerul Finantelor Publice, A.N.A.F. împotriva sentintei civile nr. 655 din 4 mai 2010, pronuntate de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, în contradictoriu cu intimata-reclamanta SC I.R. SRL. A fost schimbata în parte sentinta, în sensul ca suma totala la care este obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecata în Dosarele nr. 2145/2003 si nr. 25436/2004, este de 30.233 RON, ca urmare a reducerii onorariului de succes, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la suma de 2.500 RON. A fost diminuat cuantumul cheltuielilor de judecata aferente prezentei cauze (faza procesuala a fondului) la suma de 459 RON, conformart. 276 C. proc. civ.

    S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.

    A fost respinsa cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecata în apel, ca nefondata.

    Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.R. SRL a formulat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul mentinerii sentintei civile nr. 655 din 4 mai 2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, prin care s-a stabilit obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentate de onorariu de succes cheltuieli efectuate de catre reclamanta în vederea solutionarii a doua dosare (Dosar nr. 2145/2003 al Curtii de Apel Bucuresti si Dosar nr. 25436/1/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie).

    În opinia recurentului, hotarârea atacata a fost data cu gresita interpretare si aplicare a legii, respectiv a normelor care reglementeaza dreptul instantei de a reduce onorariul avocatului partii care a câstigat procesul ori de câte ori aceasta constata motivat ca „sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca prestata”.

    Sustine, în esenta, ca dreptul avocatului de a percepe onorariu de succes conform Statutului profesiei de avocat a fost determinat în baza criteriilor mentionate în art. 132 si art. 133 din Statutul profesiei de avocat în vigoare la data semnarii contractului de asistenta juridica.

    Astfel, conform articolelor mentionate: (i) avocatul poate percepe onorarii de succes în mod legal; (ii) onorariul de succes poate fi fixat în completarea onorariului fix stabilit în mod liber de catre avocat si client; (iii) atât onorariul de succes cât si onorariul fix poate fi stabilit de catre parti (avocat si client) luând în considerare anumite criterii conform art. 132 alin. (3), printre care avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat.

    În ceea ce priveste dreptul instantei de judecata de a reduce onorariul avocatului, conform dispozitiilor legale în vigoare, în materie de procedura civila, onorariul avocatului poate fi redus sau marit de catre instanta de judecata daca aceasta constata ca în raport cu munca prestata de catre avocat valoarea onorariului este mai mare sau mai mica, sens în care, instanta trebuie sa motiveze o astfel de decizie.

    În speta, arata recurenta, onorariul de succes a fost deja redus de catre instanta de fond de aproape 9 ori de la suma de 869.384 RON la suma de 100.000 RON astfel ca cea de a doua reducere, echivaleaza practic cu denaturarea notiunii de „onorariu de succes” ducând în derizoriu valoarea acestuia în raport cu rezultatul obtinut.

    În urma celei de-a doua reduceri a onorariului de succes la valoarea de 2.500 RON, o valoare derizorie, în opinia recurentei, s-a ajuns practic la un onorariu de succes într-un procent de 0.143% din valoarea obiectului litigiului ceea ce desfiinteaza practic toata munca avocatilor depusa în sprijinul intereselor clientului, munca care în final a fost încununata de decizia instantei de recurs.

    Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. faptul ca un onorariu este mare nu atrage ab initio reducerea acestuia ci doar în cazul în care acestea sunt nepotrivit de mari fata de (i) valoarea pricinii sau (ii) a muncii depusa de avocat, judecatorul are facultatea de a decide micsorarea acestora. Or. aceasta apreciere, arata recurenta a fost deja efectuata de catre instanta de fond, aceasta reducându-l deja în mod substantial.

    Considera ca onorariul de succes a fost stabilit cu respectarea criteriilor prevazute de Statutul profesiei de avocat [art. 132 alin. (3) lit. c)] si astfel nu se poate considera ca onorariu de succes determinat nu este rezonabil, daca se ia în considerare importanta cazului pentru reclamanta SC I.R. SRL si potentialele beneficii aduse de obtinerea unei solutii favorabile în recurs.

    Totodata, sustine reclamanta în motivarea recursului, instanta de apel nu a avut în vedere toate criteriile prevazute de lege si de statutul profesiei, aceasta limitându-se doar la câteva criterii pe care, în opinia sa, instanta nu Ie-a motivat suficient având în vedere reducerea drastica operata.

    Astfel, pentru a putea fi pronuntata o hotarâre judecatoreasca legala si motivata, considera recurenta, ar fi trebuit sa fie luate în calcul si celelalte criterii prevazute de Statutul profesiei de avocat, care în lipsa unor criterii din C. proc. civ. ar fi constituit o baza solida pentru determinarea cât mai corecta a valorii onorariului de avocat.

    Considera ca celelalte criterii precum: (i) importanta intereselor clientului în cauza; (ii) notorietatea, titlurile, vechimea în munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; (iii) avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, nu au fost luate în considerare în motivarea solutiei de reducere a onorariului de succes la suma derizorie de 2.500 RON, ceea ce a contribuit în mod evident la o aplicare gresita a legii.

    Concluzionând, daca instanta ar fi utilizat si aceste criterii, apreciaza ca ar fi putut obtinut o solutie corecta, care, în opinia recurentei, este aceea de pastrare a sumei de 100.000 RON ca fiind onorariul de succes corect stabilit de catre instanta de fond.

    Intimata-pârâta A.N.A.F. Bucuresti nu a formulat întâmpinare.

    Analizând decizia recurata, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate si temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constata urmatoarele:

    Problema de drept care trebuie solutionata în cadrul recursului o constituie modul de stabilire a cuantumului onorariului avocatial de succes, de catre Curtea de apel, deoarece, dupa cum s-a aratat mai sus, reclamanta invoca drept temei de drept al recursului, dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sustinând, în esenta, ca decizia a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii si anume a dispozitiilor art. 274alin. (3) C. proc. civ. si ale art. 132 alin. (3) lit. c) din Statutul avocatului.

    O prima observatie care se impune a fi facuta se refera la prevederile art. 304 C. proc. civ. care stipuleaza expres ca modificarea sau casarea unei hotarâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate si în consecinta din întreaga economie a recursului, rezulta, în esenta, ca, desi invoca art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind încalcarea sau aplicarea gresita a legii, în realitate reclamanta-recurenta critica decizia sub aspectul netemeiniciei, în sensul ca în aplicarea dispozitiilor legale în materie, din C. proc. civ. si Statutul profesiei de avocat, Curtea de apel a redus cuantumul onorariului de succes achitat de reclamanta, modificând sentinta Tribunalului, sentinta prin care se redusese deja acest cuantum.

    Astfel fiind, faptul ca instanta de apel, în raport de dispozitiile legale incidente precitate, a stabilit un cuantum al onorariului de succes, care nu concorda cu opinia reclamantei referitor la modul de calcul al acestui onorariu sau la criticile de stabilire a lui, si totodata Curtea de Apel a motivat amplu si convingator solutia adoptata, nu înseamna ca s-ar fi încalcat sau aplicat gresit legea.

    Într-adevar, Statutul profesiei de avocat reglementeaza în articolele precitate, dreptul avocatului de a stabili onorariu de succes, însa acest act normativ nu prevede obligatia partii adverse de a achita acest onorariu si nici nu ar putea sa prevada, deoarece partea adversa a clientului avocatului are calitatea de tert fata de acest contract prin care se stabileste onorariul de succes.

    Osebit de aceasta, unul dintre principiile procesului civil este contradictorialitatea materializata în obligatia partilor de a expune în fata judecatorului toate problemele de drept si de fapt care fac obiectul unui proces, deci si cele referitoare la cheltuielile de judecata, pentru a da posibilitatea judecatorului sa dispuna cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata, potrivit dispozitiilor art. 274 alin. (1) si (3), incidente în speta de fata.

    Desi dosarul a parcurs mai multe grade de jurisdictie, cheltuielile de judecata reprezentând onorariul de succes achitat de reclamanta, nu a fost pus în discutia partilor, în sedinta publica, pentru ca pârâta-intimata sa-si faca aparari pe acest aspect si în consecinta nu este echitabil si cu atât mai putin juridic sa se solicite aceste pretentii fata de care partea a fost în imposibilitate sa-si exprime opinia, deoarece nu avea cunostinta de ele.

    Dupa cum s-a statuat constant în jurisprudenta, onorariul de succes, stabilit potrivit dispozitiilor din Statutul avocatului este calificat ca un act de generozitate, din partea clientului care l-a platit si acest onorariu de succes nu poate fi impus în sarcina partii care a pierdut procesul, deoarece plata acestuia nu s-a facut pâna la data solutionarii definitive a cauzei si în consecinta nu este imputabila partii care, potrivit dispozitiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a cazut în pretentii si va fi obligata, la cerere sa plateasca cheltuieli de judecata, achitate de partea care le solicita si dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, asupra carora, dupa cum s-a aratat mai sus, în mod legal si procedural partea cazuta în pretentii avea posibilitatea sa-si faca aparari privind cuantumul lor.

    Referitor la acordarea cheltuielilor de judecata, jurisprudenta C.E.D.O. este în sensul ca partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea acestor cheltuieli decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.

    Astfel fiind, în spiritul jurisprudentei C.E.D.O. se constata ca, în speta, onorariul de succes este real (a fost achitat) însa referitor la necesitatea si caracterul rezonabil este evident ca el reprezinta o recompensa suplimentara a muncii avocatului si poate fi apreciat ca o manifestare voluntara si o cheltuiala voluptorie a partii care l-a achitat si în consecinta, sub aceste doua aspecte, în mod legal, a fost stabilit de instanta de apel în raport de dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care stipuleaza expres ca „judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tablourile onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat”.

    Înalta Curte constata ca, în raport de dispozitiile procedurale precitate, instanta de apel a micsorat, în mod legal si motivat onorariul de succes achitat de reclamanta si în consecinta, fata de considerentele expuse motivele de recurs sunt nefondate, astfel ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmeaza a fi respins.

    

  Extras din Decizia nr. 2016/2013 a Sectiei Comerciale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sursa scj.ro