Conflict negartiv de competenta, A.V.A.S, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

De la -
 Analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001 degaja concluzia ca legiuitorul a înteles sa caracterizeze ca fiind de natura civila toate litigiile aparute în legatura cu aplicarea acestui act normativ, chiar daca actele emise în acest sens ar putea fi calificate, într-o interpretare mai larga, ca fiind administrative. În acest sens sunt dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care consacra regula procedurala conform careia competenta de solutionare a litigiilor având ca obiect dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire în natura apartine sectiei civile a tribunalului. In consecinta, actiunea  prin care  reclamantul S.C., solicita  în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a contestat Decizia nr. 75/2010, prin care pârâta se obliga la acordarea de masuri reparatorii pentru terenul ce face obiectul notificarii nr. 650/2002 , este  competenta  Tribunalului Bucuresti, sectia civila
    

Asupra conflictului negativ de competenta de fata;
    Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
    Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a contestat Decizia nr. 75/2010, prin care pârâta se obliga la acordarea de masuri reparatorii pentru terenul ce face obiectul notificarii nr. 650/2002.
    Prin Sentinta nr. 2435 din 14 iunie 2011, Tribunalul Bucuresti, sectia a IX-a de contencios administrativ si fiscal, a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta solutionarii cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, invocând calitatea de autoritate publica centrala a emitentului actului contestat si prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
    Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin Sentinta nr. 6609 din 9 noiembrie 2011, si-a declinat competenta în favoarea Tribunalului Bucuresti, sectia civila, invocând dispozitiile speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
    Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenta, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, pentru pronuntarea regulatorului de competenta, potrivit art. 22 C. proc. civ.
    Examinând actele dosarului, se constata ca, în raport cu obiectul actiunii, competenta materiala revine sectiei civile a Tribunalului Bucuresti.
    Astfel, obiectul actiunii în cauza de fata îl constituie Decizia nr. 75/2010, emisa de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care se propune acordarea de masuri reparatorii în favoarea reclamantului, pentru terenul ce face obiectul notificarii nr. 650/2002 formulata de acesta, conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
    Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "Imobilele - terenuri si constructii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii în vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptatite, în natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.".
    De asemenea, conform art. 26 alin. (1) din actul normativ susmentionat, "Daca restituirea în natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea învestita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, în termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita".
    Analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001 degaja concluzia ca legiuitorul a înteles sa caracterizeze ca fiind de natura civila toate litigiile aparute în legatura cu aplicarea acestui act normativ, chiar daca actele emise în acest sens ar putea fi calificate, într-o interpretare mai larga, ca fiind administrative.
    În acest sens sunt dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care consacra regula procedurala conform careia competenta de solutionare a litigiilor având ca obiect dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire în natura apartine sectiei civile a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, solutionarea recursului declarat împotriva hotarârilor pronuntate de tribunal fiind de competenta curtii de apel.
    Cum Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o lege speciala iar, potrivit unui principiu de drept, legea speciala deroga de la legea generala, rezulta ca dispozitiile acestui act normativ prevaleaza fata de cele ale dreptului comun în materie, aceasta regula fiind expres prevazuta chiar de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la art. 10 alin. (1) teza finala.
    De altfel, în acelasi sens s-a statuat si prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile unite, pronuntata în recursul în interesul legii, care, în aplicarea dispozitiilor art. 26alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, a stabilit ca "Instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate".
    Având în vedere cele aratate, competenta de solutionare a cauzei urmeaza a fi stabilita în favoarea Tribunalul Bucuresti, sectia civila.

Extras din Decizia nr. 607/2012  a Sectiei de Contencios  Admin. a Înaltei Curti de Casatie si Justitie


   

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

De la -
Unul dintre principiile esenţiale care guvernează dreptul civil este principiul simetriei actelor juridice, cunoscut şi sub denumirea de principiul simetriei formelor (în contracte), în virtutea căruia, orice modificare adusă uneia ori alteia dintre clauzele unui act juridic civiltrebuie să îmbrace aceeaşi formă ca şi actul modificat.Astfel, dacă actul modificat era încheiat în formă autentică, orice modificare a vreuneia din clauzele actului autentic trebuie să îmbrace aceeaşi formă autentică. Din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect şi legal s-a apreciat de către instanţa de apel asupra caracterului actului adiţional nr. 1/2009, acela de act modificator alcontractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv, asupra incidenţei, în privinţa acestui act adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice. Corect a reţinut, în speţă, instanţa de apel, faptul că, prin actul adiţional nr.1/09.09.2009 şi prin actul intitulat „cesiune de contract”,
Read more »

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

De la -
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi. Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente: Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat c
Read more »

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.

De la -
Din moment ce raportul anterior de expertiză a fost anulat prin încheierea din 14.06.2013 şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză de către acelaşi expert, este evident că, în raport de neîndeplinirea legală a însărcinării sale până la termenul din 28.06.2013 (de pronunţare asupra recuzării) ne aflam în situaţia în care, pe aceleaşi obiective şi cu acelaşi material de analizat expertul  indicase deja opinia sa. Or, aceasta este situaţia tip a art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865, care instituie practic atât o normă de protecţie a participanţilor la litigiu, cât şi o prezumţie legală de lipsă de imparţialitate.  Obiecţiunile pot conduce doar la aplicarea art. 212 Cpc, respectiv „întregirea” (completarea) expertizei, moment în care, de cele mai multe ori, expertul nici nu antamase, sau oricum nu se pronunţase pe respectivele aspecte sau la o nouă expertiză, situaţie în care, dacă cele ce se solicită sunt identice şi nu sunt elemente noi de analiză putem fi/sau nu în situaţia art.
Read more »