Pretentii, consecintele nulitatii contractului , art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 50/1 din Legea nr. 10/2001.

 Potrivit dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chiriasii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate au dreptul la restituirea pretului actualizat, iar potrivit alin. (21) cei ale caror contracte au fost încheiate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea pretului de piata.    Prin urmare, chiriasul al carui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea pretului actualizat iar în cazul în care titlul sau nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o actiune în revendicare, are dreptul  la valoarea de circulatie a imobilului.


    Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
    Prin sentinta civila nr. 105 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila, a respins actiunea formulata de catre reclamantii E.I. si E.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice.
    Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
    Prin contractul de vânzare-cumparare din 06 decembrie 1995, în baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995, Municipiul Bucuresti prin Primar General, prin mandatar SC F. SA a înstrainat reclamantilor E.I. si E.M. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, sector 2.
    Prin sentinta civila nr. 7985 din 19 decembrie 2003 pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 1643 din 14 septembrie 2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila pentru cauze cu minori si de familie, în Dosarul nr. 3170/1/2005, s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare din 06 decembrie 1995 încheiat între SC F. SA, în calitate de reprezentant al Primariei Municipiului Bucuresti si E.I. si E.M., în calitate de cumparatori.
    Din considerentele deciziei respective rezulta ca la momentul cumpararii, cumparatorii au fost de rea-credinta.
    Prin dispozitiile art. 501 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a prevazut restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vânzare-cumparare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 a fost desfiintata prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
    Conform art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor.
    Prin urmare, chiriasul al carui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea pretului actualizat iar în cazul în care titlul sau nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o actiune în revendicare, are dreptul doar la valoarea de circulatie a imobilului.
    Prin decizia civila nr. 364 din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantii-reclamanti: E.I. si E.M., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice.
    Pentru a hotarî astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:
    Prin contractul de vânzare-cumparare din 06 decembrie 1995, în baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995, Municipiul Bucuresti prin Primar General, prin mandatar SC F. SA a înstrainat reclamantilor E.I. si E.M. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, sector 2.
    Din consdierentele decizieie civile nr. 1643 din 14 septembrie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, rezulta ca la momentul cumpararii - imobilului în litigiu-, cumparatorii au fost de rea-credinta, în sensul ca au cunoscut situatia imobilului, respectiv împrejurarea ca acesta a fost preluat de stat cu încalcarea art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât exista cerere de restituire în natura a imobilului si o eventuala vânzare catre chiriasi putea avea loc în mod valabil doar dupa expirarea termenului prevazut de art. 14 din lege.
    Prin sentinta civila nr. 8640/2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila, P.E. a fost obligata la plata catre reclamanti a sumei de 112.758.600 RON reprezentând contravaloarea îmbunatatirilor aduse de acestia imobilului.
    Prin raportul de expertiza întocmit de expertul tehnic P.D., valoarea de circulatie a imobilului în litigiu a fost stabilita la suma de 542.629 RON.
    Prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a prevazut ca restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vânzare-cumparare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, se face de catre M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
    Conform dispozitiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009 proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, conform standardelor internationale de evaluare.
    Potrivit dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chiriasii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate au dreptul la restituirea pretului actualizat iar potrivit alin. (21) cei ale caror contracte au fost încheiate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea pretului de piata.
    Prin urmare, chiriasul al carui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea pretului actualizat iar în cazul în care titlul sau nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o actiune în revendicare, are dreptul doar la valoarea de circulatie a imobilului.
    Împotriva deciziei civile mai sus mentionata au declarat recurs, în termen legal, reclamantii E.M. si E.I., pentru motive de nelegalitate potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
    - În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantii au sustinut, în esenta, faptul ca au considerat ca sunt îndreptatiti la plata despagubirilor deoarece, pe de o parte, s-au mutat în imobilul litigios prin schimb de locuinta, cedând un apartament cu trei camere (la bloc), cumparând de la un proprietar care a garantat pentru evictiune - Statul român prin I.C.R.A.L. SA.
    - Instanta de apel trebuia sa tina cont de valoarea stabilita de expert prin expertiza tehnica judiciara efectuata în cauza si sa acorde pretul de piata actualizat al imobilului.
    Examinând decizia recurata în raport cu criticile formulate si de actele dosarului, Înalta Curte constata ca recursul nu este fondat, pentru urmatoarele argumente:
    Prin cererea înregistrata sub nr. 5727/300/2009 la data de 27 aprilie 2009 pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, reclamantii E.I. si E.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii P.E., Municipiul Bucuresti prin Primarul General, SC F. SA si Ministerul Finantelor Publice, obligarea acestora în solidar la restituirea pretului de piata conform standardelor internationale pentru imobilul situat în Bucuresti, sector 2, evaluat provizoriu la suma de 500.000 RON.
    În motivarea cererii, s-a aratat ca reclamantii au cumparat în anul 1995 imobilul în baza Legii nr. 112/1995 de la Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC F. SA, fiind încheiat contractul de vânzare-cumparare din 06 decembrie 1995 iar dupa ce imobilul a devenit atractiv pentru pârâta P.E., iar dupa ce imobilul a devenit atractiv pentru pârâta P.E., aceasta l-a revendicat, iar prin decizia civila nr. 1643 din 14 septembrie 2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare din 06 decembrie 1995.
    Conform dispozitiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009 proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
    Potrivit dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chiriasii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate au dreptul la restituirea pretului actualizat, iar potrivit alin. (21) cei ale caror contracte au fost încheiate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea pretului de piata.
    Prin raportarea acestor dispozitii la dispozitiile art. 20 alin. (2) si (21) din Legea nr. 10/2001 reiese ca notiunea de desfiintare prevazuta de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu include si situatia evictiunii în urma admiterii unei actiuni în revendicare, în care s-au comparat titlurile partilor, deoarece din economia textului rezulta ca acesta are în vedere numai contractele desfiintate pentru ca au fost încheiate cu nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995. Or, desfiintarea pentru nerespectarea unor conditii de validitate la încheierea actului juridic nu se poate produce decât prin declararea nulitatii, aceasta fiind singura sanctiune de drept civil care intervine în acest caz.
    Prin urmare, chiriasul al carui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea pretului actualizat în cazul în care titlul sau nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o actiune în revendicare, are dreptul doar la valoarea de circulatie a imobilului.
    Asadar, Legea nr. 1/2009 este aplicabila si situatiei reclamantilor, întrucât aceasta face vorbire de „desfiintarea” unor contracte încheiate în baza Legii nr. 112/1995 fara referire la situatia retinuta pentru reclamantii în cauza, adica nulitatea constata a contractului de vânzare-cumparare.
    În speta, sunt deplin aplicabile dispozitiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificate si completate prin Legea nr. 1/2009, situatiei vizând acordarea pretului de piata pentru imobilul pentru care s-a desfiintat contractul de vânzare-cumparare încheiat în baza si cu respectarea Legii nr. 112/1995.
    Asadar, fata de ce le retinute se vor respinge recursul declarat de reclamantii E.M. si E.I., ca nefondat.

Text extras din Decizia nr. 2645/2013 , a Sectiei Civila a Înaltei Curti de Casatie si Justitie,     sursa: scj.ro. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Principiul simetriei formelor actelor juridice. Modificarea unei clauze esenţiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare, printr-un act adițional, act neîncheiat în forma autentică, duce la incidenţa, în privinţa actului adiţional, a sancţiunii nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Stabilirea liniei de hotar se face pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate , dupa caz stabilita prin voinţa comună a proprietarilor.

Refacerea raportului de expertiza de către acelasi expert dupa anularea raportului de expertiza pentru vicii de procedura referitoare la convocarea părţilor ,face admisbila cererea de recuzare, deoarece expertul indicase deja opinia sa în raportul anulat, art. 27 alin. 1 pct. 7 Cpc din 1865.